S-a născut la 21 aprilie 1938, în comuna Tâmna Mehedinţi, jud. Caraş Severin. A fost elev al liceelor de muzică din Craiova, Braşov şi Timişoara. A urmat cursurile Conservatorului bucureştean, cu Ioan D. Chirescu – teorie şi solfegii, Gh. Dumitrescu – armonie, Alfred Mendelssohn şi Anatol Vieru – compoziţie şi orchestraţie, George Breazul – istoria muzicii.
În anul 1963 a venit la Iaşi, ocupând postul de preparator şi asistent la catedra de contrapunct şi forme muzicale la Conservatorul George Enescu. De atunci, viaţa şi activitatea sa au rămas nedespărţite de capitala Moldovei.
În 1972 a preluat conducerea nou înfiinţatei clase de compoziţie, creând timp de mai multe generaţii de studenţi, o şcoală de autentică valoare naţională. Pe lângă activitatea de dascăl, a avut importante funcţii în viaţa artistică a Iaşului şi a ţării: Decan al Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie de la Universitatea de Arte George Enescu (1984-1995), secretar al Filialei Iaşi a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din 1976), de vicepreşedinte al Comisiei de Evaluare şi Acreditare Academică în domeniul artelor (din anul 1994).
Vasile Spătărelu a fost totodată, încă de la începuturi, unul dintre principalii organizatori şi coordonatori ai Vacanţelor muzicale la Piatra Neamţ.
În toamna anului 2002, şi-a susţinut cu un succes remarcabil teza de doctorat în compoziţie muzicală la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, având ca temă Meditaţii la Enescu, un proiect de creaţie vizând configurarea gândirii muzicale ca sinteză între tradiţie şi contemporaneitate.
Muzicianul s-a afirmat constant în domeniul creaţiei, scriind lucrări simfonice şi vocal-simfonice, muzică de teatru şi de operă, muzică de cameră instrumentală şi vocal-instrumentală, muzică de divertisment, muzică corală (ultima sa creaţie, cântecul său de lebădă, căruia i-a pus punctul final cu două săptămâni înainte de trecerea sa la cele veşnice, fiind Liturghia în glasul III, pentru cor la două şi trei voci egale), valoarea muzicii sale fiind confirmată nu numai de aprecierile publicului, ci şi de premiile conferite de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Academia Română.
Din sufletul său, prin pana sa, au fost zămislite pentru noi bijuterii ale muzicii, mai ales ale muzicii corale, genul predilect al maestrului: Peisaj, Suita corală, Omagiu lui Picasso, Un secol de crini, Crizanteme, Ciuleandra, Luna roşie, Floare albastră, Dor de Bacovia, numeroase colinde, ultimele scrise pentru fiul său, Alexandru. Pentru orchestră a creat Simfonietta, Dumbrava minunată, Suita brevis, Sonanţe pentru clarinet şi orchestră, lucrări vocal-simfonice. Lor li se adaugă opera Preţioasele ridicole ca o încununare a tuturor muzicilor de scenă, scrise pentru Naţionalul ieşean sau Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (Dulcea ipocrizie a bărbatului matur, Anotimpuri teatrale, Cei trei muşchetari, Cărţile junglei…). Dar firea şi felul său de a fi, aşa cum îl ştim toţi, se regăseşte mai pregnant în genul muzicii de cameră: 3 cvartete, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, Contraste pentru vioară şi pian, Meditaţii la Enescu, numeroase lieduri: Pastel, Cântec trist, Adolescenţă etc etc.
În mod cu totul neaşteptat, la 24 martie 2005, Vasile Spătărelu a plecat dintre noi, lăsând în urmă profunde regrete, planuri neîmplinite, dar şi o amintire vie, de neşters, reprezentată de creaţia sa artistică şi de mai multe generaţii de muzicieni de valoare cărora le-a fost mentor şi maestru.
Vasile Spătărelu a fost un om însemnat. Semnele însemnării sale stau în rândurile cărţii de faţă. Ele se datorează unor contemporani mai însemnaţi sau mai puţin însemnaţi care au vieţuit în preajmă-i. Cuvintele lor, fie că sunt muzicieni, poeţi, pictori, scriitori, profesori, studenţi, prieteni, dau – toate la un loc – într-un corolar, măsura însemnătăţii sale. Tonurile cuvintelor compun o muzică variată: melancolică, dramatică, lirică, hâtră, sentimentală sau poznaşă. Din toate aceste tonuri, la capătul ei, cartea înfiripă acea muzică în care lui Vasile Spătărelu i-ar fi plăcut să se scalde. Pe 21 aprilie 2013 Vasile Spătărelu ar fi împlinit 75 de ani. La mulţi ani, în minţile şi sufletele celor care îi păstrează vie amintirea. (Cristian MISIEVICI)