Înfierbântaţi de căldură dar şi de gâlceava politică de la noi, am purces la început de august spre răcoarea pădurilor de pe malurile Nistrului, la Vadul lui Vodă. Fără îndoială nu acesta a fost motivul venirii noastre în frumoasa Basarabie. Sunt alte „pricini”, mult mai importante, care ne-au îndemnat să trecem Prutul şi să devenim „academicieni” pentru vreo trei zile.
1. Ne-am dus în Basarabia pentru că am fost invitaţi de colega şi prietena noastră Mariana Marin, preşedintele AGIRo – filiala Moldova.
Plecăciunile noastre, Doamnă Preşedinte.
Ne exprimăm încă o dată aprecierea deosebită pentru strădania specială de a organiza această manifestare complexă. Parafrazându-vă, vom spune că „Academia Învăţătorului Modern va intra cu siguranţă în istorie, iar eforturile şi sacrificiile merită pe deplin…”.
2. Am fost la Academie pentru că facem parte din marea familie a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de la începuturile fiinţării sale. De altfel anul acesta, 2012, Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ a sărbătorit un secol de activitate. Un eveniment memorabil pentru Asociaţia noastră care nu a fost şi nu este doar o organizaţie de breaslă. Ea a pledat nu doar pentru Carte, ci şi pentru Patrie şi s-a jertfit atât la catedră cât şi în tranşee. Prezenţa noastră în Basarabia a fost o dovadă că lecţia înaintaşilor a fost bine învăţată.
3. Am mers în Basarabia, pentru că români fiind, ne-am întors, aşa cum scria Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, la „leagănul autentic al civilizaţiei româneşti, Basarabia dintre Prut şi Nistru fără de care România nu are trecut, prezent şi viitor”. Am fost prezenţi acolo pentru a nu greşi făcând nişte lucruri contra naturii. Tot ce este contra naturii, nu poate să dureze la infinit. „Nu te poţi pune împotriva mersului natural al unui popor, chiar dacă momentan aparenţele sunt contrare”, afirma un mare român, Onisifor Ghibu. Fiind fraţi, noi trebuie să ne vedem, cei care vrem să ne vedem, să ne înţelegem cei care vrem să ne înţelegem, să vorbim fiindcă vorbim aceeaşi limbă.
4. Am fost în ospeţie la prietenii de aici. Am venit la prieteni cu gânduri bune şi cu sufletele deschise. Ne era dor de ei. Ne-am dus să redescoperim acel zăcământ de bunătate care se citeşte de fiecare dată basarabenilor în grai, uitătură şi umblătură. Am fost să ne revedem cu Mariana, cu Tamara (sunt mai multe), cu Angela, Valeriu, Aliona, Daniela, Viorica… Avem prieteni şi la Chişinău, şi la Bălţi, şi la Nisporeni, şi la Orhei, şi la Ialoveni, peste tot. Am fost să cunoaştem noi prieteni. Au fost mulţi pentru că numai românii de peste Prut deţin o cheie cu care pot deschide şi redeschide adâncurile luminoase ale sufletului omenesc.
5. Am fost la Chişinău din curiozitate. O Academie a Învăţătorului Modern!? Cam pretenţioasă denumire pentru o întâlnire a truditorilor şcolii, mi-am zis. Academia prin definiţie reprezintă o societate de învăţaţi, creată pentru dezvoltarea ştiinţelor şi artelor. Am rememorat însă cuvintele marelui pedagog Comenius, care, vorbind despre învăţători, despre rolul lor în ierarhia socială afirma că aceştia „ocupă un loc de cea mai înaltă cinste şi lor li s-a încredinţat o sarcină atât de aleasă cum nu există alta sub soare”. Aşadar, întâi au fost învăţătorii şi apoi învăţaţii. Deci, de ce nu o Academie a Învăţătorilor, ca o înaltă instituţie de educaţie şi cultură care să stimuleze inovaţia, pasiunea, implicarea, colaborarea, dialogul, performanţa. Avem convingerea că cele mai importante momente / activităţi ale Academiei au fost o pledoarie pentru devoţiunea în învăţământ, un omagiu adus muncii în educaţie.
6. Am participat la Academie ca să învăţăm. Este nevoie mai mult ca oricând de modele în educaţie, de slujitori ai pedagogiei practice care răspund pertinent noilor realităţi de pe piaţa educaţională europeană. În acest sens dascălii moldoveni sunt un exemplu pentru noi toţi. Valenţelor ştiinţifice, pedagogice şi emoţionale ei le adăugă truda zilnică în slujba unei cauze sfinte: păstrarea elementelor de identitate românească, cultura, tradiţiile, religia, cunoaşterea şi preţuirea limbii române. Am vrut să descoperim, să înţelegem „metafora învăţătorului aflat între Prutul cu trupul rupt” – vorba poetului Vasile Romanciuc. Subscriu ideii Marianei Marin care spunând Învăţătorul de peste Prut, gândea la ambele maluri; sperăm să-l asemănăm, încercăm să-l deosebim, visăm să-l construim…
7. Am fost să ne demonstrăm nouă înşine că „sârma ghimpată din sufletele noastre” (vorba colegului nostru Viorel Dolha) a ruginit şi s-a rupt şi că nu mai există nici o barieră care să ne oprească să fim împreună. Am trecut Prutul aşa cum am fi traversat Siretul, ori Oltul, ori Mureşul, ca orice apă românească (dacă eşti „curat” la minte, suflet şi… portbagaj).
8. Am fost să ne închinăm la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău. Să-l rugăm să ne ocrotească şi să ne ajute să biruim oceanul de prostie, inconştienţă, fariseism şi nepăsare care ne înconjoară.
9. Am fost să vedem „frumuseţile” de la Vadul lui Vodă. Cele pe care le-a dăruit natura dar şi pe acelea sosite la Academie de prin şcolile Basarabiei. Am venit să ne întâlnim cu „cei trei curenţi, din est, din vest şi din nord şi să ne convingem că aici „concentraţia de oxigen este la fel de mare ca în Munţii Alpi”, care şi aşa sunt şi prea departe şi prea… scumpi.
10. Am fost să bem împreună un pahar de vin bun moldovenesc. O vorbă de duh spusă la o cană umplută cu „un negru de Purcari” preţuieşte mai mult decât orice conferinţă academică despre managementul educaţional (de exemplu…) Ş-apoi aflarăm că în zonă este mare criză de apă fiindcă vorba epigramistului, „Pe Nistru, bată-l vina, / Ni-l tot soarbe… Ucraina”.
Gânduri bune, oameni dragi, că aşa cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa!
Prof. Liviu RUSU
Asociaţia Învăţătorilor Neamţ