Unirea este unul dintre aspectele cu cele mai frecvente abordări în viaţa social – politică a Republicii Moldova (RM) în legătură cu centenarul Marii Uniri.
Ne-am propus în comunicarea de faţă să aducem unele aspecte ale UNIRII, care ţin mai mult de atitudinea cetăţenilor; de mesaje ale reprezentanţilor clasei politice; de premize şi oportunităţi; modalităţi /căi ale unirii; de aspecte economice şi spirituale; de geopolitică.
Mai întâi ne vom referi la unire şi elita politică. Preşedintele României, dl Klaus Iohannis, consideră că atunci când este vorba de unire sunt mai multe lucruri importante: consolidarea drumului european pentru RM; stabilizarea economică a RM; soluţionarea problemei Transnistrene; reforma calitativă în domeniul juridic; rezultate palpabile în lupta cu fenomenul corupţiei etc.
Guvernarea de la Chişinău, cu excepţia preşedintelui Dodon, este mai zgârcită la vorbe: aceasta ezită să ofere societăţii o poziţie clară.
Mai recent s-a inclus în activitatea politică în Moldova şi fostul preşedinte al României, dl Băsescu, ale cărui mesaje cu referire la unire sunt ceva mai clare.
Ceea ce deranjează sunt mesajele preşedintelui Dodon, ca exponent al intereselor Rusiei. Ce promovează „dodonismul”? Moldova este stat suveran şi independent, Basarabia este pământ rusesc, basarabenii nu sunt români ci moldoveni, în 1918 Basarabia a fost ocupată, iar în 1944 Rusia şi-a întors dreptul asupra Basarabiei, ceea ce s-a realizat în anul 1812 nu este alipirea la Rusia a Basarabiei din componenţa României, ci din componenţa Moldovei, astfel că se cere unificarea Moldovei şi nu a RM cu România, ori, „o Moldovă reîntregită nu va dori să fie în componenţa României”, sau că „unirea înseamnă război civil”.
Acest „moldovenism absurd şi brutal” nu este o descoperire, este propaganda sovietică reînviată pentru momentul potrivit.
Să venim aici cu o întrebare: ce ar fi urmat dacă o parte din Moldova în anul 1812 nu ar fi fost ruptă şi alipită la Rusia? Sau dacă la 28 iunie 1940 URSS-ul (citim Rusia) nu ar fi ocupat Basarabia? Răspunsul nu necesită comentarii. Guvernarea de la Chişinău nu-şi doreşte unirea din simplul motiv că pierde puterea, iar dacă pierde puterea vine şi răsplata pentru toate fărădelegile făcute. Este important şi logic să ai grijă de securitatea personală, cel puţin încă pentru câtva timp. Acum, o procuratură, o judecătorie, o poliţie, un Centru Naţional Anticorupţie subjugate te ascultă. Dar dacă pierzi puterea?
Cert este că nimeni nu poate schimba legităţile dezvoltării: va veni timpul când se va realiza şi unirea şi răsplata.
Un alt aspect al unirii ţine de timp: când se va realiza sau când trebuie realizată unirea. Unirea poate fi atunci când în ambele ţări va fi un înalt nivel al vieţii – spun unii. Nu punem la îndoială această condiţie dar oare când statul în RM va asigura cetăţenilor un trai decent? Experienţa de peste un sfert de secol de la independenţă încoace nu prea ne oferă optimism în această ordine de idei.
Alţii consideră că unirea poate fi realizată mai uşor la momentul actual, când nivelele de dezvoltare sunt diferite pentru că atunci când oamenilor le este bine ei pun accentul pe libertate şi independenţă, iar în cazul nostru cetăţenii RM sunt mai motivaţi pentru un alt nivel de viaţă, unul mai bun, or deja în România aspectele enumerate mai sus au o realizare reală.
Care ar fi avantajele socio-economice pentru Moldova în cazul unirii? Paşi rapizi în dezvoltarea economică, oportunităţi pentru agenţii economici de a se extinde pe piaţa Europeană, prioritatea mai multor proiecte pentru Moldova în comparaţie chiar cu judeţele din România, locuri de muncă, salarii şi pensii mai mari. Este o aşteptare reală.
„Prietenii (falşi ai) unirii” văd în acest aspect doar o ademenire, o manipulare şi nu o oportunitate şi o realitate şi tot ei ne dojenesc: nu este bine când o valoare ca UNIREA este transformată într-un obiect de comerţ.
România deja a făcut şi continuă să facă mult pentru RM: burse de studii pentru mii de studenţi, acordarea ajutorului financiar, a mijloacelor în cadrul proiectelor de reparaţie a grădiniţelor din ţară, asigurarea cu mijloace auto pentru transportul elevilor, construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni, deschiderea mult mai favorabilă a pieţii pentru RM, numeroase proiecte în cadrul colaborării dintre localităţi sau la nivel de APL dintre RM şi România. Unii zic că sunt paşi mici spre unire, alţii cheamă la vigilenţă: vedeţi că mâine ne trezim uniţi.
Cu referire la când poate avea loc unirea mai sunt şi alte idei: unirea va fi atunci când mai întâi de toate în oraşele din România cetăţenii vor ieşi în stradă şi vor scanda că vor unirea.
Aspectul spiritual şi unirea este unul care nu poate fi plasat în umbră. Unii reprezentanţi ai clasei politice, diverşi purtători de opinie, consideră că anume spiritul unei naţiuni este mult mai valoros decât factorul economic şi unirea se va realiza atunci când „mentalitatea va fi aceeaşi”. Cu adevărat este o premiză reală şi foarte importantă.
Vom observa aici însă că în RM stereotipul sovietic este dominant şi actualmente este puternic promovat de conducerea actuală – îndepărtarea de la principiile statului de drept; monopolizarea mijloacelor de informare; scindarea societăţii pe principii geopolitice, de credinţă şi religie; speculaţii pe baza identităţii naţionale; apartenenţă la partide politice – totul se face pentru a ne diviza.
Deocamdată, în sondaje desprindem o creştere a numărului de persoane care doresc UNIREA de la 7-8% cu 2-3 ani în urmă, la 22% actual (în Chişinău şi raioanele de centru 32 – 33% pro-unire). Anume această creştere nu poate să nu deranjeze „prietenii unirii”. Pe de altă parte, este greu de afirmat că această creştere se bazează pe conştientizarea „comunităţii spirituale”.
Tot aici nu putem trece cu vederea opiniile unor cetăţeni ai României că „basarabenii /românii de dincolo de Prut sunt mai mult ruşi decât români” şi „chiar dacă vorbim aceeaşi limbă şi avem şi obiceiuri, tradiţii comune nu ar fi uşor în caz de unire nici pentru noi, nici pentru ei. Aşadar, pe de altă parte, cei ce promovează „unitatea spirituală mai întâi, apoi unirea” toarnă şi ei apă la moara „sovietică”. Aceştia ţin cont de contextul social politic, de faptul că RM este o ţară săracă, că pentru mulţi moldoveni, nemaivorbind de grupurile etnice proruse, modul de gândire este în mare parte tot sovietic şi, drept urmare, – concluzia: noi nu putem fi împreună până nu vom avea sentimentul, înţelegerea şi conştientizarea „comunităţii spirituale”. Mai pe scurt: când vom conştientiza cu toţii că suntem români – atunci va fi unirea.
Unirea şi aspectul geopolitic este şi el unul care nu poate fi omis. Orientarea RM spre Europa deranjează mult Rusia. Europa îşi doreşte o Moldovă integră. Rusia împărtăşeşte ideea, că în cazul în care Moldova nu ajunge la o înţelegere cu Tiraspolul, unirea este reală pentru Moldova şi în cest caz Rusia trebuie să dea drum deschis Transnistriei în componenţa sa; or, în acest caz, nu putem să nu menţionăm o altă problemă – lipsa unei graniţe comune a Transnistriei cu Rusia. Ori, includerea Transnistriei în componenţa Rusiei ar deranja şi SUA şi Europa.
Fiind exponentul planurilor putiniste, Dodon nu încetează să promoveze orientarea prorusă şi afirmă că socialiştii, obţinând puterea, vor reuşi să anuleze acordul de asociere cu UE şi să schimbe vectorul dezvoltării RM. Unii purtători de opinie, referindu-se la factorul geopolitic, menţionează că nimic nu se poate întâmpla cu unirea atâta timp cât SUA, statele Europene şi Rusia nu o vor accepta.
Se discută mult şi despre cum poate fi realizată unirea. O modalitate de unire este ca aceasta să aibă loc instantaneu, când ambele Parlamente, la o şedinţă comună, ar adopta o decizie de integrare teritorială. Ce s-a întâmplat în 1990 între Germania de Est şi cea de Vest? Ce reguli au fost încălcate în restabilirea adevărului? Ale cui interese dintre cele două state au fost ştirbite? Constatăm o situaţie similară cu cea a României şi RM la etapa actuală, cu atât mai mult că ocupaţia sovietică a fost o urmare a pactului Ribbentrop – Molotov. Această cale nu ar fi altceva decât restabilirea adevărului istoric. O atare soluţie este un răspuns şi la aderarea RM la UE şi NATO.
Cineva, probabil în glumă, atribuie rolul de potenţial unificator oligarhului Plahotniuc, specificând că acesta ar face-o într-o noapte. Este mai degrabă un zvon decât o posibilă realitate, este şi o ademenire a unioniştilor să-şi dea votul pentru PD. E greu de crezut că PD-ul, plin de comunişti, într-o noapte şi-ar schimba viziunea. Mai mult adevăr ar fi în ideile că V. Plahotniuc nu este nici pro unire şi nici prorus. El se simte foarte bine într-o Moldovă controlată de el deplin.
Preşedintele Parlamentului RM A. Candu consideră ca actul unirii este în mâinile poporului, şi dacă un atare rezultat ar oferi un referendum atunci guvernarea trebuie să ia în consideraţie voinţa cetăţenilor.
Avem şi o altă situaţie: declaraţiile de unire ale câtorva primării cu semnăturile consilierilor locali. Este ceva simbolic, dar nu lipsit de valoare.
Ce face Dodon? Cheamă autorităţile statului să ia măsuri imediate pe motiv că e pusă în mare pericol securitatea statului. Tot el a chemat primarii docili din formaţiunea sa politică să facă declaraţii antiunioniste, lucru care a şi urmat, numai că nu s-a trecut fără falsuri, minciuni, înjosire şi umilinţă la care au fost supuşi oamenii.
Aşadar, reamintindu-ne despre cele comunicate, putem conchide că unirea trebuie privită din diverse puncte de vedere şi ne dăm seama că o atitudine simplistă ar dăuna.
Ca încheiere: pentru RM, unirea ca valoare supremă, ar fi logic să se realizeze nu pentru a demonstra ce valoare are aspectul moral /spiritual, social sau economic, nu pentru a crea mituri despre eroi, ci pentru a repara greşelile istoriei.
Victor SÂNCHETRU
N.R. Articolul de mai sus conţine comunicarea pe care prof. Victor Sânchetru, din Republica Moldova ar fi trebuit să-o susţină în cadrul simpozionului desfăşurat pe 24 martie la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Vânători Neamţ. Menţionăm că revista APOSTOLUL a solicitat în timp util tuturor participanţilor comunicările care urmau să fie prezentate la simpozion (Unii s-au conformat, alţii ba.), în ideea publicării lor în paginile revistei, ceea ce vom şi face, în limita spaţiului disponibil. Cum din motive obiective, prietenul nostru Victor Sânchetru – unul dintre participanţii la conceperea şi materializarea proiectului Centenarul Unirii cu Basarabia, încă de la întâlnirea din noiembrie trecut de la Chişinău – nu a putut fi prezent în Neamţ, deschidem seria publicării comunicărilor cu lucrarea sa UNIREA – aspecte actuale. Un gest reparatoriu, sperăm noi. (M. Z.)