Unitate prin ştiinţă: Academiile româneşti îşi dau mâna pentru viitor

Conferinţa „Rolul ştiinţei în lumea modernă – inteligenţa artificială. Provocarea secolului XXI”, desfăşurată pe data de 6 noiembrie, în Aula Academiei Române şi în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), ar putea marca momentul fondării Reţelei Academiilor din Spaţiul Românesc (RASR) – o iniţiativă anunţată de acad. Ion Tighineanu, preşedintele AŞM, pentru consolidarea colaborării multidisciplinare dintre instituţiile academice din România şi R. Moldova.

Evenimentul, organizat de Academia Română şi AŞM, în parteneriat cu principalele academii de ramură din România, a reunit numeroşi specialişti de pe ambele maluri ale Prutului.

Deschizând lucrările, acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a salutat unitatea ştiinţifică dintre cele două instituţii: „Academiile noastre funcţionează ca o singură entitate.” El a avertizat însă asupra riscurilor asociate inteligenţei artificiale: „AI devine copleşitoare; nu mai putem trăi fără ea, dar poate deveni primejdioasă. Ceea ce părea science-fiction – roboţi care domină lumea – nu mai e departe de realitate.”

Acad. Ion Tighineanu a descris noua Reţea drept „un catalizator pentru inovaţie şi platformă de schimb de idei şi resurse”. RASR va crea un cadru structurat pentru cercetare comună, proiecte interdisciplinare şi o voce ştiinţifică unitară pe plan internaţional.

Referindu-se la AI, acad. Tighineanu a subliniat că aceasta „nu mai este o tehnologie emergentă, ci un element transformator al tuturor domeniilor”, salutând totodată iniţiativa Academiei Române de a forma un consiliu consultativ pentru recomandări etice şi reglementare. „Sunt convins că RASR va deveni un catalizator pentru iniţiative multidisciplinare în domeniul AI”, a conchis preşedintele AŞM.

Mesaje video au fost transmise de prof. Peter Gluckman, preşedintele Consiliului Ştiinţific Internaţional, şi prof. James Rothman, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2013), Universitatea Yale.

Cuvinte de salut au avut preşedinţii Academiilor de ramură din România: Prof. Mircea BEURAN, Academia de Ştiinţe Medicale; Prof. Bogdan Liviu CIUCĂ, Academia de Ştiinţe Juridice; Prof. Valeriu V. JINESCU, Academia de Ştiinţe Tehnice; Prof. Ioan JELEV, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

În cadrul sesiunii de comunicări, experţi din România şi Republica Moldova au pledat pentru o abordare multidisciplinară a inteligenţei artificiale, cu integrarea domeniilor precum medicina, agricultura, dreptul, educaţia şi spiritul uman într-o viziune integrată şi etică.

Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea Imnului Dezvoltării Durabile „Planeta Albastră” (autor – Prof. Constantin RUSNAC, Doctor Honoris Causa al AŞM), lansat la Geneva, pe 15 decembrie 2023, în cadrul Ceremoniei de Încheiere a Anului Internaţional al Ştiinţelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă.

Cristina BUMBU,

Academia de Ştiinţe a Moldovei