Renumele unei şcoli nu rezidă din localul ei, nici din firmă, ci din „calitatea produsului finit”. Citeşte: pregătirea absolvenţilor pentru viaţă. E legea de bază a oricărei unităţi de învăţămînt. În spaţiul grădinii carpato-mioritice, fiecare şcoală e „tare” în ceva: în matematică, fizică sau română. Factorul hotărîtor în şlefuirea şi modelarea adolescenţilor frumoşi, isteţi şi citiţi îl au dascălii.E meritul lor. Să-i cinstim cum se cuvine. Măcar de Ziua Învăţătorului. Vivat profesores! Cine îi respectă pe apostolii neamului, respectă naţiunea. Dintotdeauna românii au avut profesori cu har. Un exemplu?
13 aprilie 1862, venea pe lume în Tarcăul Neamţului un pui de munteancă, botezată Tereza Srătilescu. Copila trimisă la carte a devenit prima licenţiată în istorie la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi. Prima universitate din România, ridicată de Cuza şi conul Mihalache Kogălniceanu. Cu sprijinul lui Titu Maiorescu, merituoasa absolventă a obţinut o bursă de studii în ţara marelui Will. Educată în ograda limbii engleze, nemţeanca noastră s-a întors în „dulcele tîrg” ca director şi profesor. La viitorul Liceu „Oltea Doamna”, celebru în toate, chiar şi în fete frumoase. A transformat unitatea pe care o conducea într-o „fabrică de suflete”. A refuzat pînă şi cererea în căsătorie a cărturarului G.T.Kirileanu. Motivele? Era „vîndută” trup şi suflet Externatului de fete, devenit model. Iubea mai mult catedra, tărîmul educaţiei. N-a vrut să se abată de la ţelul ei, luminarea tineretului şcolar. Nu întîmplător, Liceul „Oltea Doamna” din Iaşi era cunoscut ca „şcoală Terezei Strătilescu” de pe malul Tarcăului. Sună frumos, nu?
Să revenim la vremurile noastre. Astăzi, viaţa profesorilor se derulează într-un cadru stereotip: şcoala, ore, teze, examene, casă, cumpărături… Asemenea unui pat al lui Procust. Cine mişcă în front, nu mai mişca. Dar numai sufletele pure şi privirile încrezătoare ale elevilor anulează nota aceasta de nesfîrşită monotonie. Indiferent în ce relaţii aţi fost cu şcoală este imposibil să nu fi întîlnit un dascăl de excepţie, extraordinar, tare.Un prof de nota zece. Un pedagog pe care l-aţi purtat în suflet toată viaţa. Rememoraţi-l, că e Ziua Învăţătorului. Vorbiţi despre EI copiilor şi nepoţilor. Cu respect profund. Gîndiţi-vă la el. Frumos. Cu simpatie şi admiraţie. Că merită. Daţi dovadă că sunteţi europeni. Ce îi putem sfătui pe elevii rebeli de azi care cîntă „Vrem o ţară ca afară”? Să şi-o facă singuri, aşa cum au făurit-o înaintaşii noştri. Să nu aştepte nimic de la nimeni. Aşteaptă degeaba. E greu de intrat în minţile celor care ne conduc! Am dreptate?
Dumitru RUSU