Aniversăm, pe 30 iunie, tradiţionala ZI A ÎNVĂŢĂTORILOR acceptată, tacit şi normal, ca ZIUA CADRELOR DIDACTICE din ROMÂNIA, zi care a rezistat în calendare atît sub monarhie, sub regimul comunist, cît şi sub guvernările post decembriste, din cel puţin trei motive prezentate de domnul Viorel Dolha, preşedintele A. G.I.Ro
1) 30 iunie este data de ,,naştere” a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România cînd, în 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat prin sentinţa nr 39, cu nr. 12686 Statutul AGIRo. Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii de breaslă la nivelul României Mari, corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti, începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească ;
2) În 30 iunie ortodocşii au în calendar ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”, iar greco-catolicii ,,Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli”. Învăţătorii din România şi-au asumat şi îşi asumă zi de zi misiunea de apostoli şi înţeleg să sărbătorească ziua lor chiar în ziua apostolilor;
3) Sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti, pe strada Sfinţii Apostoli la nr. 14.
Îmi amintesc cu plăcere de momentele cînd, activ fiind în învăţămînt, ne întîlneam în ziua de 30 iunie pe zone pentru manifestări dedicate omagierii celor dispăruţi, evidenţierii ( uneori nu numai prin diplome) a celor cu rezultate deosebite în acel an, urmate de programe artistice ale cadrelor didactice şi elevilor, şi mese festive pentru cadrele didactice, uneori fără achitarea sumei de participare.
Între timp, pe data de 5 octombrie 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de activitate ale personalului didactic, zi creată special pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea şi asupra salariilor mici ale acestora.
Din datele extrase de pe internet rezultă că această zi este sărbătorită în peste 200 de ţări şi este consacrată personalului didactic, celor care fac educaţia – educatori, învăţători, profesori, personal auxiliar – denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în limba franceză.
În România, această zi se numeşte Ziua mondială a educaţiei, ignorînd şi deformînd scopul pentru care a fost creată. Probabil că pentru cei care au decis aşa, doar educaţia contează, nu şi educatorii, ca şi cum educaţia poate fi făcută fără educatori, iar calitatea actului educativ nu ar depinde şi de condiţiile de viaţă şi muncă ale acestora.
Schimbarea accentului de pe om pe acţiunea înfăptuită de el dovedeşte că în România mentalităţile nu s-au schimbat. Sau, poate, e o simplă problemă de… traducere. Poate mai marii noştri nu ştiu să traducă World Teachers’ Day. Indiferent de motivele unei astfel de decizii, în discordanţă cu hotărîrea UNESCO, întrebarea esenţială rămîne: cum poate România să sărbătorească o Zi Mondială a Educaţiei, în vreme ce în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educatorilor? Urmată, firesc, de o altă întrebare la fel de importantă: merită personalul didactic, educatorii să fie sărbătoriţi nu numai în întreaga lume, ci şi în România?
Răspunsul nostru, ca şi al mai multor autori de pe internet, este DA, dar dacă guvernanţii noştri nu acceptă denumirea ZILEI MONDIALE A EDUCATORILOR şi pentru ţara noastră, consider că nu trebuie să renunţăm la tradiţionala ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI din data de 30 iunie, zi pe care o sărbătorim acum şi aici, alături de multe alte asociaţii ale învăţătorilor şi pensionarilor din învăţămînt. Să fim uniţi pentru păstrarea zilei de 30 iunie ca ziua noastră!
Ca profesor din anul 1963, doresc cadrelor didactice şi auxiliare realizarea tuturor proiectelor concepute pentru revigorarea învăţămîntului de la noi.
Prof. Constantin ANTONOVICI,
Preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Învăţămînt „Educatorul Nemţean”