În educaţie, cel mai important punct de plecare îl constituie familia, cu toate aspectele ce pot emana de la ea. În sânul familiei copilul cunoaşte înainte de toate unicitatea şi importanţa lui ca fiinţă. Tot din familie deprinde ceea ce se cuvine şi ce nu.
Părinţii, primii educatori ai copilului, trebuie să aibă în vedere mesajul marelui pedagog Constantin Diaconovici Loga (1770-1850): „O, părinţilor, încotro aţi apucat de nu căutaţi de creşterea copiilor voştri? Ah, amărâţii de voi! O, oamenilor, voi căutaţi mai înainte avuţii, iar învăţarea şi faptele bune care şi după moarte ne lungesc viaţa, le-aţi părăsit! … Hai frate arată că eşti român… omul cel bun şi sârguitor rămâne vrednic de laudă, frumuseţea tânărului este învăţătura şi puterea lui. Da-vor, odinioară răspuns părinţii, cei ce pentru lăcomie împiedică pe fii săi de la învăţătură…”.
În familie, mama deţine rolul esenţial în educaţia copiilor, ea fiind „cea mai scumpă şi mai apropiată fiinţă pentru copilul mic, educatoarea lui naturală”. Nu întâmplător, Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) afirma: „Daţi-mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba societatea”. Pr. prof. Dumitru Călugăr se întreba: „Există educator mai bun decât mama? Există educator care să premeargă mamei? Există peste tot, un educator mai conştient de scop decât ea?”. S-a observat că femeile au mare influenţă în pedagogie. Mama are putere educativă tocmai datorită iubirii şi sincerităţii. Ea constituie sufletul familiei, aluatul pus în frământătura sufletească a soţului şi a copiilor. „Mama bună valorează pentru copilul ei mai mult decât o sută de dascăli”, afirma pedagogul Vasile Gr. Borgovan. Clasicul exemplu ce ne stă la îndemână este Sfânta Fecioară Maria pe care o supravenerăm nu numai pentru faptul că L-a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos ci şi pentru dragostea pe care I-a purtat-o, dragoste incomparabilă cu a oamenilor. Colindele noastre ilustrează duioşia Preacuratei faţă de Fiul Său şi Dumnezeul nostru: „Era Maica Precista/ Şi-un copil ce tot plângea/ Maica sa din grai grăia:/ Taci, fiule nu mai plânge/ Că maica ţie-ţi va da/ Raiul sfânt să-l stăpâneşti…”.
Sfântul Apostol Pavel afirmă clar că femeia „se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui cu înţelepciune în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.” (I Timotei II, 15).
Ne stau mărturie mamele atâtor personalităţi din istorie: mama proorocului Samuel se ruga plângând; avem pe Evula, mama Sfântului Pantelimon, pe Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin, care a vărsat atâtea lacrimi pentru fiul ei, Nona, mama Sfântului Grigorie de Nazianz, Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur etc. Chiar pe teritoriul patriei noastre întâlnim pe Anastasia Şaguna şi pe mama lui Iacob Stamati, Mitropolit al Moldovei etc. Să nu uităm pe Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, care datorită educaţiei date fiului ei, acesta ajunge să dea Edictul de toleranţă la Milan din februarie 313.
Mareşalul francez Ferdinand Foch, care a condus la biruinţă marele război cu armata Antantei, a fost crescut de o mamă care l-a învăţat să se roage. În fiecare duminică se ruga. „Când aveam de luat măsuri grele mă sfătuiam cu Statul major, apoi mă sfătuiam cu Dumnezeu, mă rugam şi totul mi se părea mai limpede…”.
În raportul mamă – fiu, factorii esenţiali sunt iubirea, încrederea şi libertatea. Cel mai important loc îl ocupă iubirea, din ea izvorând încrederea, ca apoi din acestea două să iasă libertatea. La educaţia şi iubirea mamei trebuie să se adauge energia şi seriozitatea tatălui; mama sădeşte nobleţea, iar tatăl hotărârea în înfăptuirea binelui.
După cum susţine şi marele pedagog Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827), lumea să-i fie prezentată copilului aşa cum a fost creată de Dumnezeu cu frumuseţile ei, nu numai aşa cum apare ea plină de fărădelegi, pentru ca pretutindeni copilul să vadă un semn al divinităţii. Prin stilul său, mama are putere de convingere. Avea perfectă dreptate Simeon Mehedinţi, când afirma: „Cine s-a învăţat pe lângă mama lui să spună adevărul, cinstit rămâne până închide ochii”.
Înaintea învăţătorilor, fiecare mamă trebuie să-şi ia pe cont propriu sarcina de a educa şi învăţa copiii, ea fiindu-i un adevărat model de urmat. Ulterior şcoala adaugă peste ceea ce copilul a acumulat din familie. Referitor la acesta, Simion Mehedinţi susţinea că „cine închide ochii asupra anilor de educaţie din casă, şi-şi pune nădejdea doar în învăţămintele şcolii, fără să-şi dea seama că scrisul, cititul şi socoteala ajută numai jumătatea stângă a creierului, acela din capul locului osândeşte copilul şi-i primejduieşte viitorul”.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA