După cum v-am obişnuit deja, din când în când prezint câte o carte reprezentativă ce apare la Editura Presa Universitară Clujeană. În cele ce urmează voi provoca istoricii, teologii, studenţii, cercetătorii şi, nu în ultimul rând, pe toţi iubitorii de cultură, la o călătorie, de aproximativ şapte secole, prin istoria Imperiului Bizantin. Este vorba despre lucrarea Imperiul Bizantin de la fondarea sa şi până la sfârşitul dinastiei macedonene (330-1056), semnată de pr. lect. dr. Călin Ioan Duşe şi apărută anul acesta la editura sus-menţionată.
Doctor în teologie, specializarea Patrologie şi literatură post-patristică, părintele Călin Ioan Duşe este membru fondator al Centrului de Studii Patristice şi Literatură Creştină Antică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi profesează la Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea.
Structurată în 9 capitole, cărora li se adugă mai multe anexe, cartea de faţă reprezintă un adevărat tratat de istorie a Imperiului Bizantin oferindu-ne numeroase detalii care ne îndreaptă şi spre patrologie. Argumentez această idee prin aspectul biografic al Părinţilor Bisericii, personajelor istorice, alături fiind prezentate detaliile şi dedesubturile istoriei pe care o cunoaştem, la suprafaţă, în mod oficial.
Fiecare capitol al tratatului: Dinastia Constantiniană/Constantină (306-363), Dinastia Teodosiană (379-457), Dinastia Leonidă (457-518), Dinastia Iustiniană (518-602), Dinastia Heraclidă/ Heracliană (610-711), Dinastia Isauriană/Siriană (717-802), Imperiul Bizantin în timpul Dinastiei Macedonenilor (867-1056), Politica internă a imperiului şi civilizaţia bizantină în secolele X-XI, Viaţa religioasă până în secolele X-XI, este structurat metodologic prin prezentarea specificului fiecărei etape. Alegând succesiunea dinastică la conducerea imperiului, autorul ilustrează faptul că sfârşitul oricărei perioade istorice reprezintă începutul unei noi etape din viaţa Bisericii Creştine, respectiv a culturii şi civilizaţiei umane.
Imperiul Bizantin a asigurat continuitatea Romei în Răsărit într-un sincretism greco-roman, în timp ce Apusul şi-a reconstruit patrimoniul creştinistului latin în sinteza romano – germană. Patrimoniul greco-roman de factură bizantină a devenit ulterior, fundalul cultural-spiritual al popoarelor europene de rit Răsăritean. Pe durata existenţei sale (11 mai 330-29 mai 1453), Imperiul Bizantin a creat o cultură şi o civilizaţie admirabile, devenind cel mai grandios stat în raport cu Occidentul. Putem afirma, fără a greşi, că a fost educatorul Răsăritului slav şi asiatic. Beneficiind de protecţia majorităţii împăraţilor, Creştinismul a cunoscut o perioadă strălucită, monahismul având un rol important în viaţa spirituală a imperiului.
Lucrarea constituie un excelent instrument de lucru pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, cercetători etc., în vederea studiului istoriei Bisericii Răsăritene, al patrologiei, culturii şi civilizaţiei bizantine din perioada secolelor IV-XI. Totodată, tabelele sinoptice, glosarele şi bibliografia oferă noi direcţii de studiu şi aprofundare a subiectelor prezentate.
Dr. Mihai FLOROAIA