Cum bine se ştie, primele licee moldave din târgurile noastre au apărut în „negura istoriei”. Respectivele şcoli s-au numit după cum urmează: „Petru Rareş” (Piatra-Neamţ), „Vasile Alecsandri” (Bacău), „Oltea Doamna” (Iaşi), „A. T. Laurian” (Botoşani), „Roman Vodă”… şi tot aşa. După venirea comuniştilor la putere, denumirile s-au mai schimbat în funcţie de interesele politice. După Revoluţie, cadrele didactice au devenit pretenţioase foc. De pildă, „în dulcele târg”, la Iaşi, la liceul „Oltea Doamna” a izbucnit un adevărat război de uzură între două tabere. Prima dorea continuarea denumirii vechi „Oltea Doamna”, a doua cerea ca liceul să se numească Mihai Eminescu. Despre acest război de „n” ani cei implicaţi spuneau: „Ne-am războit cu demnitate dar n-am stricat prietenia”. S-a apelat şi la justiţie care a cerut: „dovezi, dovezi, dovezi”. După multe termene şi câteva roabe de hârtii doveditoare a ieşit victorios Mihai Eminescu, poetul care pe vremea comuniştilor însemna „împărat şi proletar” – atât. A contat foarte mult faptul că „poetul nepereche” a călcat mult timp uliţele Iaşului. Chiar în coasta liceului „Oltea Doamna” a existat un foişor în curtea lui Petre Poni, unde cei de la Junimea – T. Maiorescu, I. Creangă, M. Eminescu, Veronica Micle citeau „poezele”, asistaţi de o pisică siameză, proprietatea gazdei. Pe aleea oamenilor de ştiinţă se plimbau Xenopol, Istrate, Iorga, Maiorescu, Caliano… Alte vremuri.
De ce v-am narat cele de mai sus? La liceul „Oltea Doamna” am făcut şi eu, subsemnatul, practică pedagogică în ’62. Am predat 5 ore la clasele terminale de liceu, supravegheat de profesoara Dimitriu, Dumnezeu s-o odihnească, titulara catedrei, un pedagog special. De fapt, la respectivul liceu toţi dascălii erau „de calibru mare”.
Cum m-am descurcat la practica pedagogică, cu catalogul sub braţ, în postura de profesor? Cu succes, dar nu total. La prima oră, când am intrat în clasă, din cauza emoţiilor nu mai vedeam nimic. Era cât pe ce să intru într-o vitrină de sticlă. Noroc cu colegii care au intervenit. Am predat lecţia fără de titlu şi fără sfârşit. La plecare am lăsat catalogul pe catedră. La a doua oră, hazul a fost şi mai mare. Nişte fete cucuiete de la o clasă terminală mi-au uns tabla cu slănină. N-am putut scrie un cuvânt. N-o mai lungesc, a fost criminal şi totuşi cât n-aş da astăzi să mai am 25 de ani şi să fiu tot aşa de catastrofal. Din păcate nu se mai poate. Acum sunt scăldat în laude că am ajuns octogenar. Halal de mine, sunt pensionar!
Dumitru RUSU