Sărmana limbă stâlcită

 

Cum este corect – „doamna director”/ „doamna directoare”, „doamna preşedintă”/ „doamna preşedinte”, „doamna ministră”/ „doamna ministru”, „doamna inginer”/ „doamna ingineră” etc.?

 

Când este vorba de structuri care cuprind substantive care denumesc nume de funcţii sau de profesii, precum cele din titlul articolului, asociate femininului doamna – „Doamna director”/ „doamna directoare”, „doamna preşedintă”/ „doamna preşedinte”, „doamna ministră”, „doamna ministru” etc. – chiar şi părerile ling­viştilor sunt împărţite în privinţa folosirii formei de masculin sau feminin.

De exemplu, George Pruteanu, în diversele articole publicate, ca şi în celebra emisiune din anii ’90 – Doar o vorbă să-ţi mai spun – aprecia că, în cazurile în care există o formă de feminin frecvent utilizată, e firesc ca aceasta să fie folosită – de exemplu, doamna directoare, doamna preşedintă, doamna ingineră. În alte cazuri, formele feminine au apărut mai târziu sau sunt mai puţin utilizate, par artificiale şi, în aceste situaţii, este bine să se conserve forma de masculin – doamna ministru, doamna prefect etc.

În mod asemănător, Rodica Zafiu, prof.dr. la Facultatea de Litere, din cadrul Universitatii Bucureşti, observă că, dacă în alte limbi (engleza, franceza) utilizarea frecventă a formelor de feminin pentru profesii şi funcţii este generată şi de accentuarea militantismului feminist, în limba română se manifestă tendinţa inversă, de folosire a masculinului, în toate cazurile, pentru că pare mai «oficial» şi mai politicos, în timp ce formele feminine ar ţine, mai degrabă, de registrul familiar. Cu toate acestea, şi prof. dr. Rodica Zafiu susţine necesitatea utilizării formelor fireşti, impuse de uzul limbii – doamna directoare, doamna profesoară, doamna ingineră etc., şi, în niciun caz, excese de felul domnişoara student, doamna ministresă etc.

Aşadar, concluzia ar fi că sunt admise ca fiind corecte ambele forme (de masculin şi de feminin) în multe cazuri – „doamna director”/ „doamna directoare”, „doamna preşedintă”/ „doamna preşedinte”, „doamna ministră”/ „doamna ministru”, „doamna inginer”/ „doamna ingineră”, doamna profesoară/ doamna profesor etc. – şi că opţiunea pentru una sau alta dintre forme rămâne la latitudinea celui care o utilizează (putându-se, eventual, imprima o notă mai politicoasă/ oficială, prin forma de masculin). În unele cazuri, există şi forme incorecte (neadmise de normele lingvistice), de exemplu, se poate spune doamna doctor (o formă de adresare mai sobră), doamna doctoriţă (familiar), dar doamna doctoră este greşit.

În privinţa ortografierii cu majusculă sau cu minusculă, trebuie precizat că, în interiorul unui enunţ, denumirile de funcţii/profesii se scriu cu litera mică (ministru, prefect, profesor, doctor, director etc.), dar numele complete de funcţii se scriu cu litera mare (de exemplu, Ministrul Afacerilor Externe). În formulele de adresare (din corespondenţa oficială, cereri etc.), primul cuvânt se scrie, obligatoriu, cu litera mare, iar funcţia se poate scrie şi cu majusculă şi cu minusculă – Doamnă Director (Directoare)/ Doamnă director (directoare), Doamnă Preşedinte (Preşedintă)/ Doamnă preşedinte (preşedintă) etc.

 

Trăsnea ALU CATINCA