În intervalul 25-28 iulie 2022, la Piatra-Neamţ, a avut loc al 44-lea Congres Internaţional al cadrelor didactice din România şi al cadrelor didactice de etnie română de peste hotare. La ediţia din acest an au participat cadre didactice din 20…
Scrisori din Basarabia
Aniversări: Mihai CIMPOI Critic şi istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. S-a născut la 3 septembrie 1942, în comuna Larga, judeţul…
Scrisori din Basarabia
Olimpiada internaţională la limba germană, prilej inedit de dezvoltare a competenţei interculturale a elevilor În perioada 25 iulie – 5 august anul curent a demarat Olimpiada internaţională de limbă germană, care s-a desfăşurat în oraşul Hamburg (Germania). Republica Moldova a…
Noi proiecte europene accesate de Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza”, Piatra-Neamţ
Luna iunie a acestui an a venit cu o veste foarte bună pentru elevii şi profesorii Liceului Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ, aceea a obţinerii finanţării pentru două proiecte europene Erasmus+. Vorbim despre proiectul pe domeniul educaţiei şcolare –…
Cui îi este frică de Hortensia Papadat-Bengescu?
• O incursiune în lumea romanelor bengesciene (II) Prin firul lor narativ, cele trei romane ale ciclului (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns) destramă şi înnoadă relaţii, urmăresc personaje şi grupuri de personaje care se adună sau…
Coca Bloos şi Paul Chiribuţă, invitaţi de onoare la Ziua Editurii Nona
În organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, la Târgul de Carte „Libris”, ediţia a XII-a, s-a desfăşurat Ziua Editurii Nona. În prezenţa autorilor, au fost făcute referiri critice asupra celor mai recente cărţi apărute la editura care…
Corina Grigoraş: Nu mi-e frică de nimic, îmi place pe scenă
– După ce ai terminat liceul ai făcut ASE-ul, apoi facultatea de actorie. Ce te-a determinat să schimbi traseul? – ASE-ul nu a fost ceva dorit, a fost o urmare firească a patru ani de mate-fizică, a fost lipsa unui…
Rememorări nemţene
Septembrie, 2022 ■ 3/1933 – n. Maria-Dana Lovinescu (n. Crivetz), la Piatra-Neamţ (d. 17. 11. 2012, Melbourne), ziarist, traducător literar, cunoscătoare a patru limbi, a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti; căsătorită cu Radu Beligan (1952-1965), tatăl unicei lor…
Soprana Alexandra Grigoraş: „Fiecare rol pe care îl interpretez are o semnificaţie unică în sufletul meu”
Născută la Piatra-Neamţ, Alexandra Grigoraş, fiind îndrumată de apreciata profesoară Elena Botez, a absolvit, în 2011, Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, precum şi Conservatorul „Luigi Cherubini” din Florenţa, în 2016. În cadrul aceleiaşi instituţii muzicale italiene, a obţinut Masteratul,…
Dascălul – iubire şi dăruire
A fi dascăl într-o societate mereu în schimbare, într-o lume plină de provocări, câteodată superficială, nu este deloc uşor! Dascălul este fiinţa pusă în situaţia de a se dezvolta permanent, de a fi conectată la noutăţile din domeniu de activitate,…
