Aş face măşti întregului glob pământesc… Glebus Sainciuc La 19 iulie s-au împlinit 100 de ani de la naşterea artistului plastic basarabean Glebus Sainciuc (1919-2012). E cunoscut mai ales pentru colecţia de măşti din papier mâché, dar este şi autor…
Cuvânt şi imagine
De această dată mi-a atras atenţia lucrarea Cuvânt şi imagine. Fundamente teoretice pentru o teologie a comunicării, autor Paul Siladi şi publicată la Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019. Apărut sub egida Centrului de Cercetare, Formare şi Strategie Misionară din…
Colegiul Naţional „Petru Rareş” – 150 de ani
VIAŢA SECRETĂ LA „RAREŞ” ÎN MIJLOCUL SECOLULUI AL XX-LEA Titlul este la modă. Sunt convins că şi paragrafele de mai la vale se înscriu trendy în tendinţele actuale ale presei. OK? Dacă se scrie/spune mult despre viaţa mai puţin sau…
INFOCULT
Expoziţie de pictură Carmen Cărbunariu În perioada 1-15 iulie 2019, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ a găzduit o expoziţie de pictură semnată de Carmen Cărbunariu. Vernisajul a avut loc pe 2 iulie, în prezenţa preşedintelui UAP Neamţ – Ştefan Potop,…
Liceul cu Program Sportiv Piatra-Neamţ • Reuniunea profesorilor-antrenori campioni
La iniţiativa profesorului Ovidiu Ţoc junior, directorul Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamţ, făuritorii sportivilor-campioni, autori ai celor mai frumoase performanţe din istoria sportului pietrean, s-au revăzut vineri, 5 iulie, într-o atmosferă plină de emoţie şi prietenie. „Mă bucur că…
Piatra-Neamţ – Capitala internaţională a artelor plastice pentru copii şi tineri
Desfăşurată între14 şi 21 iulie, această a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Plastice pentru copii şi tineri „Piatra-Neamţ Creativ”, eveniment cultural de anvergură organizat de Asociaţia Culturală „Arte.Ro” în parteneriat cu Primăria Piatra-Neamţ şi Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”…
A treia ediţie Neamţ Music Festival, sub patronajul Festivalului Internaţional „George Enescu”
„Veştile sunt extraordinare! Anul acesta, ne introduce în elita oraşelor româneşti în care se va desfăşura Festivalul Internaţional «George Enescu». În calitate de coorganizatori şi judeţ gazdă, nu ne puteam dori mai mult de atât! Între 12 şi 15 septembrie…
CALENDAR – iulie 2019
02. EMIL GÂRLEANU (5 ian.1878 – 2 iul.1914) – 105 de ani de la moartea prozatorului; 02. ŞTEFAN CEL MARE (1457 – 2 iul.1504) – 515 ani de la moartea domnitorului; 05. JEAN COCTEAU (5 iulie 1889 – 11 nov.…
CALENDAR – august 2019
03. VERONICA MICLE (22 apr. 1850 – 3 aug. 1889) – 130 de ani de la moartea poetei; 09. CONSTANTIN I. PARHON (15 oct. 1874 – 9 aug. 1969) – 50 de ani de la moartea medicului, preşedinte al Academiei…
CALENDAR – septembrie 2019
01. LIVIU REBREANU (27 nov. 1885 – 1 sept. 1944) – 75 de ani de la moartea prozatorului; 04. IULIU HAŢIEGANU (14 apr. 1885 – 4 sept. 1959) – 60 de ani de la moartea medicului, membru al Academiei Române;…
