Noi modalităţi de predare a matematicii şi fizicii

În perioada 22 – 26 august 2011 a avut loc programul de formare continuă „New ways of teaching mathematics and physics – practical and cross-curricular approach” (SI-2011-034-002) organizat de Facultatea de Matematică şi Fizică din cadrul Universităţii din Ljubljana, Slovenia, reprezentată de prof. univ. Dr. Damjan Kobal, în parteneriat cu Diocesan Classical Gymnasium din Ljubljana, Slovenia, reprezentată de prof. Tine Golez şi cu Universitatea de Educaţie din Schwabisch Gmund, Germania, reprezentată de prof. Dr. Simon Zell. La acest curs au participat reprezentanţi din 7 ţări: Grecia, Spania Danemarca, Slovacia, Portugalia, Letonia şi România. Judeţul Neamţ a fost reprezentat de Cleopatra Olaru, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ, în urma obţinerii unui grant Comenius de mobilitate individuală pentru formare continuă din partea Agenţiei Nationale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (www.llp-ro.ro). Limba de desfăşurare a cursului a fost engleza. Materialele au fost furnizate de asemenea în limba engleză.
Programul de formare „New ways of teaching mathematics and physics – practical and cross-curricular approach” a avut o durată de 40 de ore: 22 de ore de predare şi 18 de ore de lucru pe echipe sau individual. Munca în comun a cadrelor didactice din cele 7 ţări europene a contribuit la dezvoltarea gradului de conştientizare, înţelegere şi cunoaştere a predării matematicii şi ştiinţelor în şcoală. Au fost realizate diverse experimente (unele simple, altele avansate) dar au fost testate şi aplicaţii pe computer Geogebra şi Logger Pro.
Consider că participarea mea la această activitate de formare m-a ajutat: să înţeleg că matematica, fizica, biologia şi chimia au multe puncte comune (că există o strînsă interdisciplinaritate pe care noi profesorii trebuie să o scoatem în evidenţă elevilor cît şi colegilor noştri profesori de alte discipline), să motivez mai bine elevii pentru disciplina pe care o predau, să cresc interesul elevilor pentru tematicile europene şi de asemenea să îi încurajez pe profesorii de matematică şi ştiinţe, să participe la astfel de activităţi de formare.
În urma portofoliului realizat de-a lungul cursului, fiecare participant a obţinut un Certificat de participare şi un Certificat de Mobilitate Europass.
Avînd în vedere toate acestea, recomand cursul la care am participat tuturor profesorilor interesaţi de formare.
Costul integral al cursului (activităţii de formare în sine), transportului, cazării şi meselor a fost suportat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi de către Comisia Europeană.
Conţinutul acestei informări reprezintă punctul meu de vedere, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care acest conţinut este utilizat.

Prof. Cleopatra OLARU
Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”