Pornind de la observarea modului în care tinerii se integrează în societatea actuală, m-am întrebat: Oare, astăzi, familia îi educă pe copii numai prin prisma lui „a avea”, neglijându-se rolul lui „a fi” sau, mai bine zis, „a deveni”?
Un rol major în interiorizarea valorilor la copil îl au modelele din familie. Putem afirma că mediul familial acţionează ca un model, un alimentator şi organizator al personalităţii copilului. Posibilitatea copilului de a observa acasă persoane care citesc, ascultă muzică, se ocupă cu grădinăritul, desfăşoară activităţi gospodăreşti, practică diverse sporturi etc., nu reprezintă un lucru indiferent pentru acesta. Toate aceste preocupări ale membrilor familiei constituie adevăraţi stimuli pentru copil, activităţi la care el este mai mult sau mai puţin asociat, ca domenii ce se deschid în faţa trebuinţei sale de explorare. Nu întâmplător, marele pedagog Johann Heinrich Pestalozzi (1746-1827) a ajuns la concluzia că „familia este şcoala reală a omenirii”. Există, bineînţeles, familii care nu îi iniţiază pe copii decât în unele preocupări obişnuite sau se rezumă să-i înveţe bunele maniere, iar copilul va fi, poate, cum se spune Bine crescut!, dar în acelaşi timp există familii, care, la niveluri diferite, îl pun în contact cu tot felul de surse de valori şi diverse mijloace de umanizare şi formare, ceea ce este ideal.
Părinţii trebuie să conştientizeze faptul că nu sunt în măsură să satisfacă toate trebuinţele de iniţiere ale copiilor lor. Ei ştiu că au limite, că nu pot să reprezinte pentru copiii lor întregul gen uman sau toată cultura umană, de fapt aceştia îşi dau seama că un copil se poate dezvolta şi pe alte căi decât cele pe care le oferă familia. În acest sens îi ajută pe copii să ia contact cu vizitatorii lor, cu prietenii, cu persoane din familia extinsă (bunici, mătuşi, unchi, verişori, alte rude etc.), care pot aduce ceea ce părinţii nu sunt în stare să ofere. Astfel, preşcolarului i se oferă posibilitatea de a extinde cercul persoanelor pe care le cunoaşte dându-i-se ocazia să-şi îmbogăţească registrul de modele posibile de care dispune. Totodată, este esenţial să se vegheze ca aceste posibile modele să aibă valoare efectivă să se ţină seama că ele pot fi valorificate în avantajul formării copilului, chiar dacă diferă de modelele oferite de către părinţi.
Pentru a promova implicarea în comunitate, părinţii trebuie să se asigure de faptul că fiul (fiica) lor este implicat/implicată afectiv în toate etapele vieţii comunitare şi pentru aceasta este necesar ca familia să participe împreună la evenimente culturale, sociale şi civice. În cadrul familiei se formează calităţi precum recunoştinţa şi încrederea, spiritul de datorie, de ascultare, dreptate şi sacrificiu, spiritul comunitar, toleranţa etc.
Pentru toţi copiii, apartenenţa la o comunitate, o familie în care să fie implicaţi, reprezintă componenta esenţială a devenirii în calitate de cetăţeni activi, conştienţi şi responsabili pentru societatea de mâine. Ceea ce este foarte important pentru toţi copiii, este ca ei să fie implicaţi în activităţi obişnuite cu oameni obişnuiţi, folosind toate şansele pentru a deveni o parte a comunităţii. Aceasta înseamnă să aibă diverse contacte cu alte persoane, să desfăşoare noi acţiuni, noi lucruri, dar să continue să se bucure şi de activităţile practica anterior. Orice comunitate nu reprezintă numai un loc pentru întâlnirea altor persoane, ci este şi un prilej de a descoperi şi învăţa lucruri noi.
Din nenumărate motive, societatea are nevoie de comunităţi care includ toţi oamenii, indiferent de statutul lor social şi cultural. Într-adevăr, o comunitate care nu acceptă şi nu promovează activ diversitatea, nu este o adevărată comunitate. Bineînţeles, comunităţile nu sunt perfecte, dar în primul rând sunt reflectări ale existenţei umane. Includerea în comunitate nu este numai un lucru frumos şi acceptat la care se lucrează, este esenţa acţiunilor noastre în calitate de fiinţe umane.
Dr. Mihai FLOROAIA