Aşa a fost începutul…

• Interviu cu dl. profesor Dumitru Ene – Colegiul Naţional de Informatică

Domnul profesor Dumitru Ene este o figură legendară la Colegiul Naţional de Informatică. Fără să îl cunosc personal dinainte am înţeles câte ceva din esenţa domniei sale citind o frântură din presa anului 2018: „Elitele la disciplina Informatică s-au întrecut la Olimpiada Internaţională pe Echipe ce a fost găzduită de Colegiul Naţional de Informatică (CNI) Piatra- Neamţ. Excelenţa şcolii gazdă a fost răsplătită cu valorosul bronz pentru echipa BlankSociety, pregătită de renumitul profesor Dumitru Ene, echipă formată din elevii Alex George Blăgescu, Ştefan Cosmin Dăscălescu, Eduard Gabriel Dorneanu, Vasile Filip, Mihai Vlad Nedelcu şi Gheorghe Iulian Rotaru. Locul 3 obţinut de CNI Piatra-Neamţ este cu atât mai meritoriu cu cât competiţia a fost una extrem de exigentă, prin participarea echipelor consacrate ale şcolii de informatică a României ce s-au confruntat cu valoroasele echipe ale Federaţiei Ruse, Republicii Moldova, Italiei, Bulgariei.”

Iată deci performanţă la cel mai înalt nivel, dar nu numai…

– Ce v-a determinat ca după Revoluţie să vă orientaţi spre învăţământ?

– Am terminat facultatea în 1978 şi am lucrat în IT 12 ani după care am venit la nou înfiinţatul liceu de informatică. Am considerat că a fi profesor este ceva ce nimeni nu îţi poate lua, este ceva ce n-o să dispară niciodată. Cu toate că pentru asta am luat-o de la capăt, am început un nou drum, o nouă viaţă.

Îmi amintesc faptul că în 1990 doamna directoare de atunci a dat anunţ la ziar precizând că se doreşte modificarea profilului liceului energetic în liceu de informatică, şi s-a început cu şase clase de a IX-a care necesitau patru profesori. Şi atunci am venit eu, dl. Creţu, dna. Florentina Ungureanu şi dl. Vasile Diaconu. Şi tot aşa, în următorii trei ani au venit noi profesori de informatică astfel că într-un interval de patru ani s-a schimbat toată structura liceului.

– Ce amprentă credeţi că aţi lăsat la Colegiul Naţional de Informatică?

– Până în anul 1994 condiţiile au fost foarte grele. Noi predam mai mult cu creta, nu aveam calculatoare încă, nu aveam manuale. Ne-am pus problema în mod serios ce putem face pentru a îmbunătăţi situaţia. Am acceptat să fiu director, deşi eram la început în învăţământ, dar a fost posibil cu derogare şi am reuşit să dotez liceul cu calculatoare. În 1994 am accesat un proiect finanţat de George Soros, prin care am obţinut 30.000 de dolari cu care am reuşit să înfiinţăm primul laborator de informatică, dotat cu 18 calculatoare. Această finanţare Soros a creat şi numeroase controverse, printre care şi discuţii cu „înalte personalităţi” care m-au acuzat că-mi trădez ţara. Dar am avut noroc de susţinerea domnului inspector de matematică de atunci, dl. Costiniuc, care a considerat că un liceu de informatică se poate dezvolta plenar cu un director profesor de informatică şi care a fost de partea noastră în demersul cu proiectul. Acum, calculatoarele de atunci nu mai sunt, au apărut altele mai fiabile, dar aşa a fost începutul dotării liceului nostru şi aici consider eu că mi-am pus amprenta cel mai puternic.

– Identificaţi vreo schimbare în dinamica elevului? Ce diferă acum faţă de debutul carierei dvs. didactice?

– La început noi predam multă teorie şi mulţi elevi nu pricepeau atât de bine fiindcă nu aveau nici noţiunile de matematică puse la punct. Un singur laborator nu era suficient pentru nevoile tuturor. În aceste condiţii, nu toţi absolvenţii se orientau spre studii superioare de specialitate. În plus, în perioada de început nu existau multe firme de IT şi nu se găsea atât de uşor de muncă. Acum, am ajuns la un nivel de dotare care facilitează fiecarui elev să lucreze la un calculator. Astfel, elevii reuşesc să înţeleagă mai bine, să programeze, iar rezultatele sunt mult mai bune.

– V-a marcat ceva deosebit în copilărie?

– Toţi copiii sunt fericiţi în felul lor, dar la mine a fost greu pentru că sunt copil de ţăran. Copilăria mea a fost combinată, cu bucurie dar şi cu lipsuri multe. Părinţii mei lucrau la CAP, plecau dimineaţa şi veneau seara sau spre apus. Noi rămâneam singuri acasă, patru copii. Pâinea era pe cartelă, iar ţăranii nu primeau cartelă, ci trebuiau să-şi facă ei pâine din ceea ce luau de la CAP. Mama săraca făcea sâmbăta 4-5 pâini dar îi trebuiau lui tata la CAP şi noi mâncam mămăligă cu ceapă. Şi asta m-a ambiţionat să-mi fac o carieră. Ştiţi, copiii de astăzi au de toate şi astfel ei nu se mai implică, nu au motivaţie. Când dai de greu te ambiţionezi şi te apuci serios de treabă să scapi de chin.

– Şi de unde a venit scăparea?

– M-am apucat serios de lucrat la matematică. De la tata am preluat logica şi m-am axat pe matematică pentru că îmi plăcea la şcoală şi o înţelegeam. În gimnaziu am avut o profesoară foarte bună, calmă, care explica la fel ca o mămică. Am făcut şcoala în Feteşti, pe malul Dunării şi doamna profesoară de matematică Bratu Viorica preda foarte bine şi eu eram foarte conştiincios la teme. Încurajat de succesele mele la matematică, în gimnaziu am început să învăţ la toate disciplinele. Tot la Feteşti am făcut şi liceul teoretic. În afară de matematică mi-ar fi plăcut să aprofundez şi fizica dar în liceu nu am avut profesori corespunzători. Mi-a plăcut şi chimia, aveam numai 9 şi 10, am învăţat-o de drag. Până la urmă am mers la facultatea de matematică-informatică din Iaşi.

– Cum de s-a legat Feteştiul cu Iaşul?

– În liceu am fost cel mai bun elev al profesorului meu de matematică. Am adus multe rezultate bune la concursurile şcolare şi olimpiade. Când am terminat liceul eram un fel de vedetă, la matematică eram primul. L-am întrebat pe profesorul meu de matematică unde mă sfătuieşte să-mi aleg locul studenţiei şi i-am mărturisit că vreau să ajung profesor ca el. Eu înclinam spre Bucureşti. Dar el observase că eu eram un bun geometru şi ştia unde sunt profesori buni de geometrie. Şi aşa am ajuns la Iaşi. Studenţia a fost foarte frumoasă. Am mers pe aceeaşi idee cu matematica. Pe undeva a fost mai facil pentru că deja eram specializat în matematică, nu mai trebuia să învăţ ca la liceu la o mulţime de discipline de cultură generală. Nu poţi fi bun la toate, dar dacă încerci asta eşti supus la o asemenea presiune psihică ce poate duce la boală. Eu în liceu m-am îmbolnăvit de ulcer. Din cauza emoţiilor, a stresului…

– Ce puteţi spune despre timpurile acestea pe care le trăim?

– Sunt mai bune ca înainte. Fiindcă tinerii şi oamenii pot alege ce vor să facă, pot munci şi cu perseverenţă şi insistenţă, fiecare îşi poate atinge ţinta. Consider că ţara noastră s-a dezvoltat mult, s-au accesat fonduri europene. Îmi aduc aminte de satul de altădată plin de noroaie şi nu pot decât să mă bucur de o anumită evoluţie. Încet, încet lucrurile se vor linişti… depinde mult şi de contextul internaţional. Deocamdată, avem o deschidere spre muncă, spre seriozitate, spre educaţie.

– Care este părerea dvs. despre tinerii care pleacă masiv în străinătate?

– Cred că este din cauza corupţiei din România. În plus, tinerii nu se simt respectaţi, nu găsesc locuri de muncă, nu este o politică la nivelul statului care să-i încurajeze. Pe când dincolo, în Occident, se fac eforturi de a fi atraşi. Şi totuşi este o nedreptate pentru ţara noastră. Un tânăr care pleacă după ce a terminat o facultate spre exemplu, trebuie să fie conştient că s-au cheltuit mulţi bani cu educaţia lui şi este incorect să beneficieze o altă ţară de această investiţie. Consider că politicienii ar trebui să ia măsuri în această direcţie.

A consemnat Gianina BURUIANĂ