Desprinderea de rutina didactică

Pornind de la o afirmaţie a lui Plutarh (aprox. 40-120 d. Hr.): Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie, m-am întrebat adesea în ce măsură noi, educatorii, după o bogată experienţă la catedră, încercăm şi reuşim să ieşim din rutina didactică.

Definind situaţia de învăţare drept un ansamblu de elemente componente (ansamblul condiţiilor externe: metode didactice, procedee didactice, tehnici, mijloace, resurse de timp, spaţiu şi condiţiilor interne: mecanisme de învăţare, nevoi, scopuri, atitudini, valori, motivaţie, interese, experienţe, stil de învăţare, structuri cognitive, dorinţa de a învăţa) oferite elevilor pentru realizarea unui obiectiv prefigurat şi relaţia dintre aceste elemente, consider că profesorul trebuie să se desprindă de rutina didactică în cazul tuturor disciplinelor de studiu şi la fiecare temă abordată.

După ani de experienţă, în activitatea oricărui profesor poate apărea rutina didactică începând cu activităţile de macro şi microproiectare, desfăşurarea lecţiilor după structuri dinainte stabilite, un anumit tip de evaluare etc. Toate acestea trebuie depăşite prin căutarea elementelor de noutate care să determine interesul elevilor pentru fiecare tip de lecţie.

Astăzi, cadrele didactice se confruntă cu o explozie informaţională fără precedent, cu un impact dur al mijloacelor media asupra sistemului educaţional şi au dificila misiune de a găsi, pe măsura înţelegerii elevilor, răspunsuri la problemele care apar chiar în cadrul orelor, precum: Cum pot acţiona pentru a face ca materia pe care o predau să devină mai atractivă pentru elevi în contextul actual?

Imperativul calităţii în educaţie ne obligă la reconsiderarea demersului educaţional astfel încât strategiile didactice elaborate să fie centrate pe învăţare şi, respectiv, pe cei care învaţă (elevii).

Cadrul didactic nu plasează accentul pe rolul de furnizor al mesajelor informaţionale, ci pe rolurile de organizator, facilitator şi mediator al activităţilor de învăţare. Profesorul devine organizator al unui mediu de învăţare adaptat particularităţilor şi nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învăţării şi dezvoltarea competenţelor elevilor.

Pornind de la nivelul de pregătire al clasei, vârsta elevilor, profilul lor psihologic, deprinderile şi valorile pe care elevii le împărtăşesc, profesorul trebuie să se poziţioneze în statutul de mijlocitor al dezbaterii de idei între elevii săi.

Situaţiile de învăţare trebuie să fie rodul unei participări colaborative între profesor şi elevi, aceştia completând planul de lucru cu propriile interese, dorinţa de cunoaştere şi de activitate intelectuală. Elevii îşi pot manifesta dorinţa de a învăţa prin cooperare, în echipă, colectiv sau individual, pot să opteze pentru anumite materiale didactice pe care să le folosească, pentru anumite metode, tehnici sau procedee de lucru. Oferindu-le şansa unor astfel de opţiuni, profesorul contribuie la creşterea activismului şi a dezvoltării creativităţii propriilor discipoli, iar strategia didactică, izvorâtă din combinarea armonioasă a tuturor factorilor implicaţi (interni şi externi), poate conduce la asigurarea calităţii învăţării.

Spre exemplificare, voi prezenta modelul structurat în „5 paşi”, care poate oferi rezultate deosebite, în special, în cadrul disciplinelor socio-umane.

a) „Să citim împreună” este modelul de alcătuire a unei lucrări (sinteză, eseu, analiza surselor, demonstraţia) cuprinzând introducerea în problematica cerută, definirea sarcinii de lucru, desfăşurarea demersului conform cu cerinţele fiecărei sarcini de învăţare. Modelele pot fi însoţite de ilustraţii şi hărţi direct legate de textul propriu-zis.

b) „Să descifrăm împreună” ne ajută să descifrăm secvenţă cu secvenţă, mecanismul de ordonare a unei sarcini de lucru specifice. În partea stângă a schemei noastre se regăsesc ideile principale pe care a fost construit modelul, iar în partea dreaptă, înşiruite sintetic, elementele de conţinut ale modelului dat.

c) „Să evaluăm împreună” desluşeşte mecanismul de evaluare a cunoştinţelor cuprinse în textul modelului şi trasează principalii itemi de corectare a unui astfel de text, inclusiv baremele de corectare. Scopul pasului este acela de a oferi un model de evaluare care poate fi utilizat în cazuri similare.

d) „Rezolvă singur” se constituie într-o aplicaţie construită pe informaţii strict necesare abordării unei teme, elemente ale unei cronologii minimale şi un minidicţionar de termeni specifici pentru dezvoltarea temei date. Rezolvarea acestui exerciţiu conduce la realizarea schemei după care poate fi elaborată, în forma cerută, sarcina de lucru.

e) „Testează-ţi capacităţile” oferă un enunţ nou şi spaţiul de lucru necesar rezolvării acestuia în condiţiile în care majoritatea enunţurilor de la examene limitează spaţiul de lucru al elevului. Aplicând baremul de la pasul 3 se poate realiza o autoevaluare corectă.

În concluzie, dacă elevul compară lucrarea realizată de el (paşii 4 şi 5) cu modelul oferit (paşii 1, 2 şi 3) ajunge la forme coerente de redactare şi la o apreciere reală, obiectivă a propriei activităţi.

Ca mijloc suport, calculatorul reprezintă astăzi un instrument indispensabil activităţii didactice fiind utilizat de către profesor din momentul proiectării activităţilor, al documentării, până în cel al evaluării, centralizării şi raportării situaţiilor şcolare. Întrucât cu ajutorul lui, prin intermediul internetului, se pot obţine rapid multe informaţii noi, este preferat de către elevi. Lecţiile în sistem AEL permit o nouă abordare a conţinuturilor de către profesor, asigurând totodată şi supravegherea elevilor.

Doar în măsura în care profesorii vor înţelege că depăşirea cantonării în tradiţionalism şi preluarea cu discernământ a noilor strategii didactice, vor avea rezultate certe şi eficiente în optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare.

Prof. dr. Mihai FLOROAIA