Educaţia estetică în şcoală şi în societate este un proces cu o largă sferă de cuprindere, frumosul fiind considerat ca o valoare de existenţă cu potenţe formative deosebite. Ştiinţa despre frumos îşi are rădăcina în grecescul „sintetis” – „a simţi”, aşa că, educaţia estetică înseamnă dezvoltarea sensibilităţii. Educaţia artistică rămâne o componentă de prim rang în cadrul educaţiei estetice, fiind o educaţie prin artă şi pentru artă.
Obiectivul fundamental urmărit în educarea tinerilor, presupune a forma o atitudine estetică superioară, alături de încredere şi ataşament estetic pentru artă. Ea se naşte numai pe baza unei atitudini realiste, lucide deoarece „oricât de sus îşi poartă frumuseţea capul, ea atinge întotdeauna cu picioarele pământul” (proverb arab).
Noul va produce întotdeauna un şoc estetic, în sensul că el va pretinde criterii noi de apreciere sau măcar adecvarea celor vechi. Acest şoc nu va transforma atitudinea estetică, ci o va împrospăta şi îmbogăţi. Sarcina învăţătorului este de a pune copilul în contact cu valorile artei tradiţionale româneşti, cu valorile peisajului şi momentele istorice şi cu cele ale artei plastice. Ele deţin un important rol formativ, oferind perspective în formarea simţului estetic.
Cadrele didactice au un rol important în educarea componentelor estetice: simţul estetic, gustul estetic, judecata estetică, atitudinea, emoţia estetică. În procesul educativ din şcoală, cadrele didactice urmăresc cunoaşterea personalităţii elevilor şi să intervină în formarea acesteia. Se ştie că opera de artă solicită amplu personalitatea umană
Elevul contemporan simte într-o mai mare măsură nevoia acută de a introduce esteticul în activitatea sa, deoarece ştie pe de o parte că are acces la el iar pe de altă parte pentru că inesteticul a devenit insuportabil şi străin vieţii. Educaţia artistică are o sferă de acţiune mai restrânsă, sondează însă mai adânc şi imprimă celei estetice o notă distinctivă şi-i impune un barem calitativ superior.
Educaţia estetică este o operă complexă ce urmăreşte formarea unor gusturi de calitate, dezvoltarea capacităţii de a sesiza şi de a pretinde o estetică a ambianţei cotidiene, pune publicul de a recepta polisemia unei creaţii valoroase şi de a înţelege şi preţui frumosul în toate ipostazele sale: în artă, natură şi societate. Educaţia artistică presupune formarea capacităţii de apreciere şi judecăţii artistice, dezvoltarea nevoii pentru frumos, sensibilizarea personalităţii umane. Spectatorul care nu participă, nu vibrează, care nu se emoţionează la perceperea operei de artă, poate fi socotit un invalid spiritual.
Învăţătorul şi elevul trebuie să deţină un nivel de pregătire adecvat pentru ca arta să stârnească bucurie şi să emoţioneze. Orice om poate gusta frumosul şi poate trăi după legile estetice cu condiţia ca el să fie ajutat, pregătit, îndrumat. Procesul educaţiei artistice trebuie înţeles ca o activitate dirijată, continuă, sistematică, începută de timpuriu şi realizată prin concursul şcolii, familiei şi societăţii.
De aceea, este necesar ca, în calitate de părinţi şi de învăţători, să oferim copilului toată dragostea, atenţia şi priceperea noastră de a se dezvolta echilibrat şi armonios. Receptivitatea şi sensibilitatea copilului pentru frumos, se cer cultivate cu răbdare şi pricepere, pentru a deveni însuşiri fundamentale şi statornice ale personalităţii acestuia.
A creşte oameni capabili să iubească arta, să lupte pentru ea, să facă din artă o valoare necesară vieţii cotidiene, să o înscrie printre bunurile sale de căpetenie, înseamnă a întări frontul împotriva urâtului, kitsh-ului şi de a da noi şi utile valori educaţiei din şcoală. Datoria şcolii este de a da vieţii tineri cu putere de discernământ în domeniul estetic, tineri cu „bun simţ”. Noţiunea de gust, defineşte facultatea de a discerne spontan între frumos şi urât, plăcut şi neplăcut, interesant sau plicticos în artă şi realitate.
Cantitatea de cunoştinţe acumulate în domeniul artistic, estetic, joacă un rol preponderent în enunţarea unei judecăţi cu gust. Sensibilizarea copilului pentru frumos este punctul de plecare în educaţia estetică. Ea începe timpuriu, de la vârstă mică din familie. Aceasta poate influenţa pozitiv sau negativ şi în ambele cazuri, rolul cadrului didactic fiind hotărâtor, fie de a corecta, fie de a continua şi a exploata cele investite până acum.
Cadrul în care învaţă, se joacă şi trăieşte copilul are rol important în sensibilizarea pentru frumos. Astfel, clasa, holul, curtea şi spaţiile de joacă special amenajate trebuie să ofere un tablou înviorător al ordinii şi curăţeniei, o lecţie vie de armonie, simplitate, bun gust, eleganţă, o notă de intimitate odihnitoare şi luminozitate caldă.
Un alt factor prezent în viaţa copilului cu ajutorul căruia putem manevra şi modela gustul pentru frumos este îmbrăcămintea. Aici un rol important îl deţine familia. Putem influenţa pozitiv familia prin discuţii sincere, apropiate cu părinţii elevilor, mai ales cu mamele în care putem strecura discret, subtil, sfaturi referitoare la îmbrăcămintea copiilor.
La vârsta şcolară vom influenţa sensibilitatea pentru frumos prin punerea elevului în contact cu arta. Arta populară românească, izvor al artei naţionale, se află mai aproape de sufletul copilului prin simplul fapt că acesta ia contact mai uşor cu ea. Va trebui să-i trezim interesul faţă de ceramica veche, faţă de portul popular ce reflectă extraordinarul bun gust al poporului nostru.
În omul de mâine vom regăsi copilul de azi pe care noi îl formăm. Să încercăm să îl învăţăm să deosebească opera de artă de încercările neizbutite ale amatorilor, ulciorul de lut de imitaţiile de plastic, covorul ţărănesc de carpeta cu chipuri de animale, pictura naivă de obiectele de bâlci, cea ţărănească de imitaţiile ţipătoare, frumosul de urât, arta de kisch şi atunci va şti cum să se îmbrace, cum să-şi decoreze locuinţa, cum să îmbine utilul cu esteticul.
Prof. înv. primar Daniela Gina COZMA, Şcoala Profesională, comuna Petricani, judeţul Neamţ
Rubrică coordonată de prof. Elena-Roxana IRINA – CCD Neamţ
BIBLIOGRAFIE:
Bârsănescu, Ş. Văideanu, Ge. – „Educaţia estetică”, E.D.P., Bucureşti, 1961
Creţu, E. – „Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar”, Ed. Aramis, Bucureşti, 1999
Şuşală, I. – „Estetica şi psihopedagogia Artelor plastice şi Designului”, Ed. Sigma, Bucureşti, 2000
Marinescu, S. – „Invitaţie la educaţie”, Ed. Carminis, Piteşti, 2003
Vianu, T. – „Estetica”, Bucureşti, 1968