Fac astăzi tot ceea ce mi-ar fi plăcut să se întâmple cu mine când eram copil. Totul a fost ca într-un vis. O doamnă profesoară m-a rugat să o ajut la bibliotecă şi, din acel moment, toată viaţa mi-am dorit să fiu bibliotecar.
Acum, aici, m-am legat de toate oportunităţile şi am căutat toate portiţele pe care pot să aduc ceva pentru ca elevii din Hangu să iubească slova tipărită.
Munca mea mă ajută să depăşesc toate obstacolele: mă regăsesc în fiecare zi în care credeam că-mi este greu în privirile vesele ale copiilor, în zâmbetele lor, în toate momentele în care ne amuzam împreună.
Mă încarc aşa cu energie şi reuşesc s-o iau de la capăt, oricât de greu mi-ar fi.
Consider că apropierea de carte e esenţială. Iar ludoteca vine enorm de mult în sprijinul meu. Mereu ne jucăm dar nu lipsesc niciodată cărţile de pe masă. Şi fiind mereu acolo, copiii nu se pot abţine să nu le răsfoiască… Şi nu cred că este bucurie mai mare după aceea, decât să-i aud spunând: Doamna, pot să iau cartea asta acasă?
Liliana PÂNTEA