Şcoala este primul acces spre socializare a copilului după familie. Această interacţiune presupune implicit şi integrarea şcolară a unui copil cu cerinţe educaţionale speciale. Cu precădere, incluziunea lui în colectivul şcolar să evidenţieze punctul de plecare a integrării sociale a acestuia la vârsta adultă în societatea care ne înconjoară.
Cadrele didactice din instituţia noastră, Şcoala Gimnazială Nr. 11 – Piatra-Neamţ, lucrează şi cu copii care au deficienţe minimale de învăţare sau cei care au deficienţe medii sau majore. Se lucrează cu elevi care au probleme socio-afective manifestate la nivelul integrării în colectivul clasei sau la gradul de implicare şi finalizare în sarcinile didactice. Nu în ultimul rând, lucrăm cu copii ai căror părinţi poate nu reuşesc să se implice în procesul educativ al acestora din varii motive. Prin urmare, cum putem noi oare să răspundem tuturor solicitărilor de la clasă? Mulţi o denumesc „o muncă de Sisif” şi de multe ori chiar aşa este, datorită rezultatelor care întârzie să apară. Totuşi, această sarcină ţine de datoria noastră să ne străduim să obţinem cât mai mult de la un elev cu cerinţe educaţionale speciale, pentru a-i optimiza nivelul, dispunând de resurse umane, materiale şi de timp limitate.
Atât elevii mei cât şi ai colegilor provin din medii foarte diverse. Unii provin din familii monoparentale, din familii tipice, din centre de plasament, copii veniţi în sistem de urgenţă, dar şi cu deficienţe asociate. Încercăm să descoperim în fiecare copil un potenţial de dezvoltare, pe care să le clădim un demers didactic prielnic, astfel încât, la finalul unei zile, fiecare copil să fi progresat. Accentul nostru cade pe nevoile fiecăruia şi încercăm să modelăm tot ce au mai valoros copiii în cauză. Pentru mine, ca un cadru didactic interesat, îmi este foarte clar că eu sunt la şcoală, în faţa lor, să răspund nevoilor fiecărui învăţăcel în parte, oricât de provocator ar fi acest lucru, într-o clasă numeroasă şi diversă.
În acest sens, discutăm de individualizarea procesului educaţional. Se pune accent pe multă individualizare, dar aceasta lipseşte cu desăvârşire în şcoala românească. Pe parcursul anilor, am întâlnit copii care s-au transferat în şcoala noastră după mai mulţi ani în care au învăţat în alte instituţii de învăţământ public, integrarea lor fiind mult mai anevoioasă. În acest demers, noi, profesorii, am găsit soluţii atractive ca implicarea elevilor în activităţi extra curriculare şi proiecte educaţionale pe plan local. Acestea ne-au permis o uşoară socializarea a copiilor cu CES. În funcţie de caracteristicile lor, aceste activităţi sporesc la elevi priceperi, îndeletniciri şi abilităţi cognitive şi comportamentale, mult mai consistente. Dacă aceste acţiuni au loc în afara sălii de clasă, ele permit contactul direct cu realitatea socială.
Activităţile extra curriculare de tipul vizitelor, voluntariatelor şi excursiilor, favorizează dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi o mai benefică relaţionare a copiilor cu societatea, mărirea interesului de cunoaştere a frumuseţilor naturale, formarea şi dezvoltarea unor sentimente de preţuire a mediului natural şi a aproapelui aflat în situaţii dezavantajate, şi, totodată, în vederea adoptării unui comportament ecologic adecvat. Implicarea copiilor cu CES în activităţi culturale reprezintă puncte cheie spre autocunoaştere, unde copilul îşi descoperă gradual propria sa identitate, scopul lui în lume. Serbările cu tematici cunoscute, ca cea de Crăciun, de 8 Martie sau de 1 Iunie, favorizează socializarea şi valorizarea acestor copii.
Prin urmare, anul acesta, am dat curs unor evenimente minunate împreună cu elevii şcolii noastre şi încă suntem într-o continuă explorare a lumii prin parteneriatele încheiate. Am desfăşurat activităţi implicând elevii cu CES, şi nu numai, în parteneriate cu: Asociaţia de protecţia animalelor, „Încă o şansă”, Asociaţia umanitară „Codrin, Ocrotiţi copiii ce vor rămâne doar copii”, Asociaţia „Mamprenoar”, Asociaţia „A. S. P. N. S. Luceafărul” şi Biblioteca Judeţeană – Filiala Dărmăneşti „Dumitru Almaş” ş. a. Subliniez că toate aceste interacţiuni educative au avut rol terapeutic pentru elevii noştri ceea ce a condus la un real succes pe plan profesional.
Aşadar, satisfacţiile noastre le regăsim în bucuriile lor mărunte, de zi cu zi. Mai exact, în acele momente când le reuşeşte ceva, când se străduiesc şi greşesc dar mai încearcă o dată. Suntem bucuroşi să îi vedem că evoluează treptat dar sigur, că sunt interesaţi de activităţile pe care le facem şi-i implicăm, că se simt confortabil în clasă şi în colectivul ei.
Prof. înv. primar Raluca-Daniela DIACONU