Deşi veniturile nemţenilor nu au înregistrat creşteri spectaculoase în ultimul an de zile, numărul elevilor care vor beneficia de vaucerul pentru achiziţionarea de calculatoare subvenţionate este în scădere. Anul acesta doar 479 de elevi din judeţul Neamţ vor primi de la unităţile de învăţămînt în care învaţă tichetele valorice de 200 de euro. Nici anul trecut numărul beneficiarilor nu a fost foarte mare, din peste 6.000 de elevi doar 488 au primit acewastă subvenţie de la minister. Condiţia de bază a rămas venitul mediu brut lunar de cel mult150 lei, dovedit prin actele depuse la dosar. Tichetele valorice vor fi distribuite în perioada 24 iunie – 30 iulie, iar calculatoarele urmează să fie cumpărate între 24 iunie şi 31 august – pentru a nu-şi pierde valabilitatea.
A. B.