Prof. univ. dr. Cristian N. Ungureanu (n. 1972, Iaşi), prorector al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, şi-a pus talentul, pasiunea şi capacitatea creatoare în slujba studenţilor, dovedind o serioasă preocupare pentru cultura artelor vizuale. Membru al Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET) din Paris, Cristian N. Ungureanu le este recunoscător profesorilor Corneliu Ionescu şi Virgiliu Parghel, care i-au sădit dragostea pentru pictură şi curiozitatea pentru explorarea extinsă a artelor vizuale.
– Arta e atotcuprinzătoare, mare, bogată. Cum e să faceţi parte din ea?
– E un fapt de destin pentru care mulţumesc Providenţei. Vă mărturisesc că, în anii ’90, trebuia să mă fac inginer, dar a venit Revoluţia şi părinţii, dragii de ei, au zis că e viaţa mea, e destinul meu, dacă vreau să fiu artist. Mi se întâmplă foarte des să mă întreb dacă merit atât de multă bucurie, pentru că aici nu-i vorba numai de artistul plastic, că sunt absolvent de pictură şi sunt artist profesionist, cu activitate plastică, ci şi de profesorul artist, cel care lucrează cu destine, şi responsabilitatea e mult mai mare. Spunea un prieten drag, profesorul univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, prorectorul didactic al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”: „Universitatea, dincolo de specializările în sine, învaţă tinerii să gândească profund, articulat în datele realităţii mereu mai complexe şi complicate în care trăim”. Că absolvenţii îşi urmează apoi profesiunea şi au ales conform vocaţiei şi-s fericiţi, ne bucură, dar noi trebuie să-i învăţăm pe studenţi să gândească într-un mod complex, aceasta-i datoria noastră.
– Cum sunt actualele generaţii de studenţi?
– În mod cert, ele sunt diferite de generaţia mea. Sunt născut în anul 1972 şi m-am şcolit în anii ’80 – ’90. Actuala generaţie e nativă digital, pur nativă digital. Normal că sunt diferenţe, dar au nişte atribute, nişte calităţi de sinteză, de judecare, de procesare a datelor care sunt mult mai augumentate faţă de ce am avut noi. E adevărat, citesc mai puţin şi aici este datoria noastră să le explicăm ce înseamnă lectura, scrisul de mână, ce înseamnă o gândire complexă şi ce înseamnă efortul, munca, privirea în perspectivă, ce înseamnă un plan, ce înseamnă managementul artistic şi uman. Fără planuri coerente, articulate şi pe care să le îndeplinim apoi în etape, nu se poate.
– Câţi studenţi învaţă în prezent la UNAGE?
– La Facultatea de Arte Vizuale şi Design din Iaşi studiază în jur de 800 de studenţi, ceva mai puţini avem la muzică şi la teatru. Bazinul nostru istoric e zona Moldovei, dar ne vin studenţi şi din alte zone geografice. La nivel naţional, suntem mai puţin tributari vreunei mode artistice. Nu cultivăm un anume fel de a vedea artistic lumea sau de a picta, de a desena ş.a.m.d., ci mizăm foarte mult pe informare şi pe capacitatea de sinteză a datelor. Călătorim, avem un circuit Erasmus, aceasta este miza noastră, să cunoaştem cât mai mult lumea şi în special lumea artelor. Deja, unii dintre artiştii plastici nemţeni au donat câte o lucrare în noua pinacotecă a Universităţii noastre, inaugurată în anul 2020. În fiecare an adăugăm câte o lucrare care numără perioada care a trecut de la înfiinţarea noastră din 1860. În momentul de faţă avem 163 de pânze care pot fi admirate la sediul Universităţii noastre.
– Recent, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ, aţi participat la vernisajul expoziţiei studentei dumneavoastră Irina Maria Moldovan.
– Irina Maria Moldovan mi-a demonstrat că are o uriaşă pasiune, o inteligenţă foarte vie, foarte fină, formată cu siguranţă şi de meseria de bază, cea de avocat, dar şi o mare sensibilitate, vorba lui Blaga: „Eu nu-mi am inima în cap, nici creieri n-am în inimă”. Cred că are un viitor foarte frumos în faţă ca artist. Şi Viorica Ciucanu mi-a fost studentă. Nu i-am fost coordonator direct, dar am avut cursuri cu domnia sa. Este o persoană care şi-a descoperit vocaţia în perioada maturităţii, a înfloririi personalităţii depline. La fel, îi prevăd frumoase perspective de dezvoltare artistică.
– De obicei, creaţia presupune reguli de la care nu trebuie să te abaţi?
– Absolut, în sensul profesionist, în sensul serios aşa cum nu putem face raliu până nu ne luăm carnetul. Aşa-i şi-n artele vizuale, şi în toate artele. Mai apare câte o excepţie, mai ştiu eu ce copil-minune. Dar, în general, arta este complicată, arta este o ştiinţă, o spunea Leonardo da Vinci, în secolul al XIV-lea, „e un lucru intelectual”. Deci, e o ştiinţă a alegerii subiectului, a formatului pe care lucrăm, a compoziţiei, a gamei cromatice, a tehnologiei picturale propriu-zise şi, mai ales, a captării spiritului epocii în care trăim, pentru că sunt foarte mulţi artişti care-s anacronici şi nu-şi dau seama şi plac, pentru că, în general, publicul este focalizat cu vreo 100, 150 de ani în urmă cu preferinţele. Toată planeta acum este foarte îndrăgostită de impresionism, în schimb are reticenţă sau blocaje vis-a-vis de experimentele plastice specifice timpului nostru. În prezent, avem o artă hibridă, contaminată cu influenţe din toate domeniile, în primul rând din zona digitalului şi a comunicării, a realităţii augmentate. Până la urmă, sunt date ale timpului nostru.
– Realitatea vă stinghereşte, vă inhibă?
– Absolut deloc. Slujesc cu pasiune şi credinţă artele vizuale. Este vorba despre idealul vieţii mele. Nu-mi doresc altceva. Eu sunt un fiu rătăcitor întors acasă după şapte ani de stat în Italia şi sunt extrem de fericit de alegerea pe care am făcut-o în urmă cu 21 de ani. Am fost invitat să fiu profesor la facultatea pe care am absolvit-o şi a fost o mare bucurie. Îmi place foarte mult să predau. Mulţumesc Creatorului, eu sunt transdisciplinar, pentru că dezvolt, în egală măsură, şi perspectiva teologică şi cea filosofică. Perspectivele artistice şi ştiinţifice sunt clar meseria mea de bază. În calitate de prorector pe imagine universitară, relaţii internaţionale şi probleme studenţeşti, mă ocup de promovarea imaginii Universităţii, a ofertei educaţionale, a planului de dezvoltare, a extensiilor internaţionale pe care le avem: circuitul Erasmus şi alte tipuri de colaborări internaţionale şi tot ceea ce ţine de problematica studenţească.
– Care sunt problemele omului cult, chinuit de greutăţile zilei de astăzi?
– Eu merg pe ideea că exact aşa cum ne aşternem, aşa dormim. Greutăţi putem avea indiferent că suntem culţi sau nu, cu atât mai mult dacă suntem persoane care studiază şi cultural realitatea. Cred că pot fi găsite soluţii încât să o ducem bine şi să nu suferim.
– Adesea, întâlnirea fericită dintre un student care acţionează cu pasiune şi un profesor dăruit duce la rezultate excepţionale. Cui datoraţi formarea dumneavoastră artistică şi pedagogică?
– Maestrul Corneliu Ionescu a fost coordonatorul meu, dar foarte mult m-a influenţat şi asistentul universitar, la vremea aceea, Virgiliu Parghel. Domniile lor mi-au sădit dragostea pentru pictură şi curiozitatea pentru explorarea extinsă a artelor vizuale. Domnul Virgiliu Parghel mi-a dat o definiţie în care cred în continuare şi o spun şi studenţilor mei: „Pictura e ca o femeie foarte frumoasă, extraordinar de frumoasă căreia trebuie să-i acorzi tot: timp, energie, atenţie, bani, orice fel de resursă ai trebuie să-i dai pentru că ţi le va întoarce înzecit înapoi”. Mie pictura mi-a întors totul, dincolo de aşteptările mele. Mi-am zis că am să mă străduiesc să ofer studenţilor informaţii, condiţii, conjuncturi favorabile, tabere, excursii, lecturi obligatorii – acesta-i un dar pe care-l dau în fiecare semestru, exact ce mi s-a oferit şi mie. Am învăţat lucruri extrem de profunde pentru care sunt recunoscător.
A consemnat Violeta MOŞU