(urmare din numărul trecut)
Vă propunem din nou cîteva ipoteze de lucru:
– Regele Spaniei, Juan Carlos, povestea cum, în tinereţe, Franco refuza să-i explice principiile guvernării, spunându-i: „La ce bun? Pînă ajungi tu rege, politica se va schimba atât, încât aceste principii nu vor mai fi valabile…”
– În majoritatea ţărilor dezvoltate există universităţi şi chiar şcoli medii unde fiecare loc în bancă / amfiteatru are conexiunea sa pentru laptop şi Internet. Aceasta simplifică, nu doar predarea, dar şi extragerea notiţelor (direct de pe laptop-ul profesorului, care le şi proiectează simultan pe ecran) şi chiar comunicarea şi corectarea temelor.
– Nici şcoala on-line, pentru copii dezabilitaţi sau aflaţi la distanţe prea mari pentru a se deplasa zilnic până la şcoală nu mai este o noutate.
– Tehnica permite copiilor bolnavi urmărirea lecţiilor de la domiciliu, consultarea cărţilor de bibliotecă fişate digital etc.
– Anul trecut, guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a arătat într-o conferinţă de presă un memory stick / flash, explicând elevilor că privesc viitoarele lor manuale (măsură, nu numai ecologistă, micşorând defrişarea pădurilor, dar şi de igienă şcolară); elevii noştri încă primesc sau, mai grav, cumpără manuale, pe care exersează… desenarea de mustăţi, barbişoane, ochelari şi petece de pirat asupra pozelor de scriitori şi oameni de ştiinţă.
Orice tentativă de a induce elevilor nevoia de a învăţa în mod ‘clasic’ eşuează.
Deocamdată, pentru a reveni la problema în discuţie, computerul, prieten şi duşman, este cel mai sigur racord cu realitatea imediat viitoare. Suntem, fie-ne scuzată plasticitatea comparaţiei, în situaţia unei soţii obligate să accepte triunghiul conjugal, pentru a nu-şi periclita statutul social şi material. Să vedem cum îl putem transforma în aliat permanent ţie de înţelepciunea şi flexibilitatea noastră.
Dacă pornim de la următoarele ipoteze:
– sistemele vechi de predare nu găsesc audienţă la noile generaţii, a căror retenţie a scăzut deja,
– continuarea cu succes a studiilor în sistemul universitar denotă încă o anumită anchiloză,
– computerul este, deocamdată, principalul factor de interes din universul mental al elevilor atunci firesc este să ne aliem cu această „concubină” şi să recucerim fortăreţele pierdute.
Or, aici, din nou, lipsa de interes sau de pricepere a unor factori decizionali amplifică din nou formalismul, schematismul şi inoperativitatea sistemului, mai ales în eşaloanele sale superioare. Nu poate deveni computerul un partener didactic de zi cu zi dacă banii nu ajung nici pentru văruitul şcolilor şi reparatul băncilor, darămite pentru dotarea fiecărei clase cu cel puţin un computer şi un proiector.
IV. Ariile curriculare faţă cu interacţiunea
Să urmărim, fie şi sporadic, impactul informaticii asupra unor domenii curriculare, aşa cum se prezintă el în şcoala românească actuală, în condiţiile pomenitei precarităţi a aplicării măsurilor de informatizare a învăţământului. Precizăm că principalul domeniu de interes, din punctul personal de vedere, acela al predării-învăţării la Limba şi literatura română va fi discutat separat.
– Limbile străine, în mod paradoxal, profită prea puţin de familiarizarea elevilor cu computerul. Nici chiar Limba engleză, latina secolului al XXI-lea, nu mai înregistrează o cotă sporită de interes şi de progres, de când, în condiţiile concurenţialismului de care am vorbit, au apărut variante IBM, Microsoft Office, Apple sau MacIntosh inscripţionate în limba română. Să mai adăugăm alţi factori, mai puţin pregnanţi, dar cu influenţă mare în rândul tinerei generaţii: subtitrarea desenelor animate şi a unor filme, prevalenţa muzicii româneşti, de mai multă sau mai puţină valoare, apariţia de variante româneşti a presei scrise de diverse tipuri.
Dr. Adriana POPOVICI
(va urma)