• 80 de ani de la primul val de deportări din Basarabia
Teritoriul Basarabiei a devenit parte a URSS în 1940. În nou creata Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, epurările au început aproape imediat. URSS era pe picior de război, iar conducerea acesteia dorea să fie sigură de loialitatea autorităţilor locale.
Primii, în 1940 deja, au fost afectaţi participanţii din Sfatul Ţării – oficiali, preoţi, medici care au susţinut unirea cu România în 1918. Majoritatea au fost deportaţi în colţurile îndepărtate ale Rusiei. De exemplu, preotul Alexandru Baltag a fost deportat în Tatarstan, deşi avea deja 80 de ani. În 1940, a avut loc şi una dintre puţinele deportări pe bază etnică – 124.000 de germani basarabeni au fost repatriaţi în Germania.
Dar primul val de deportări în masă a trecut peste RSSM în 1941. Pregătirea pentru deportări a început în prealabil. La 11 noiembrie 1940 a fost emis un ordin al NKVD (Comisariatul Norodnic pentru Afaceri Interne) al URSS cu o cerere de identificare a tuturor „elementelor antisovietice”. În listele de nume întocmite în teritoriu, trebuiau să intre toţi foştii proprietari de terenuri, proprietarii de fabrici, membri ai gărzilor albe, oameni de afaceri, lideri ai partidelor politice, colaboratori ai Siguranţei româneşti, precum şi primarii din aproape toate localităţile, inclusiv cele găgăuze şi bulgare. În februarie 1941, listele erau gata – de completarea lor s-au ocupat tribunalele şi sovietele locale. Pe lângă categoriile enumerate, în liste au fost de asemenea incluşi medici, profesori şi membri ai clerului.
Pe 31 mai 1941, comisarul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice şVKP(b)ţ şi al Sovietului Comisarilor Norodnici (SNK) al URSS pentru RSSM, Sergo Goglidze, i-a trimis personal lui Stalin un raport în care a cerut permisiunea de a exila urgent „anumite elemente” din ţară. Permisiunea Moscovei a fost acordată deja în iunie. NKVD de la Chişinău le-a trimis organelor locale de forţă instrucţiuni detailate privind desfăşurarea deportărilor. Operaţiunea era programată pentru 12 iunie 1941 şi trebuia finalizată în decurs de 24 de ore, pentru a evita tulburările.
Strămutările au avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie. Conform dispoziţiei oficiale, fiecare familie putea lua cu ea 100 de kg de lucruri personale – bani, haine, produse alimentare, vase. Pentru pregătiri li se alocau două ore. În practică, după amintirile deportaţilor, majorităţii li s-a dat nu mai mult de 40 minute pentru pregătiri, iar cu ei li s-a permis să ia nu mai mult de 40 de kg. Banii şi obiectele de valoare erau deseori confiscate de soldaţi. Alte bunuri – casa, pământul, vitele – erau confiscate de stat sau colhozuri.
Deportaţilor li se propunea să meargă la staţiile de cale ferată cu propriile maşini sau căruţe. Pe cei fără transport propriu îi duceau soldaţii. La locurile de exil oamenii au fost transportaţi cu peste o mie de vagoane de tip marfar. În fiecare din ele încăpeau 90-100 de oameni. Drumul la destinaţie dura cam două săptămâni.
Conform raportului către Stalin, Molotov şi Beria, deja pe 13 iunie din RSSM au fost deportaţi într-o singură noapte 24.360 persoane. Circa 1.000 de persoane ale căror nume figura în listele iniţiale au reuşit să evite deportarea. Doar trei au reuşit să se ascundă. 318 au trecut în prealabil în altă localitate. 133 de persoane nu au fost strămutate pentru că erau grav bolnave. Cu toate acestea, din amintirile victimelor, femeile cu sarcină avansată nu erau scutite de deportare. 829 de persoane au fost scutite de deportare „pe motivul insuficienţei probelor” vinovăţiei. Majoritatea deportaţilor proveneau din Chişinău, Bălţi, Taraclia. Erau strămutaţi cu familiile, cu toate acestea, pe drum spre locul de surghiun membrii familiilor erau separaţi. Circa 8.000 de bărbaţi au fost internaţi în lagăre de muncă. Mamele cu copii erau plasate în colonii speciale din Kazahstan şi din regiunile Omsk şi Novosibirsk.
Din judeţul Soroca au fost surghiunite, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, 1.874 de persoane. Printre ele şi moşiereasa Eufrosinia Kersnovskaia, autoare a unor memorii vii şi detailate ale exilului şi anilor petrecuţi în gulag. A fost condamnată la detenţie în lagăre de muncă şi reeducare după o tentativă de evadare din colonia specială. Kersnovskaia s-a născut în 1907 în Odessa, într-o familie de nobili. Tatăl ei a fost jurist-criminolog, iar mama a predat limbi străine. Fugind din calea Războiului civil, familia a ajuns în Basarabia. După anexarea Basarabiei la URSS, în 1940, Kersnovskaya şi-a trimis mama în România, iar ea a rămas la Soroca. Fiind harnică şi educată, ea nu se simţea vinovată de ceva şi nu avea de gând să-şi părăsească gospodăria. Cu acuzaţia că „provine din familie de boieri”, a fost deportată în regiunea Novosibirsk. Pentru tentativa de evadare din colonia specială, a fost condamnată în 1943 la zece ani de muncă silnică. În 1944 a fost condamnată la încă zece ani pentru „activităţi contrarevoluţionare sistematice, activitate fascistă sistematică printre deţinuţi” şi pentru „defetism şi calomnie” la adresa Uniunii Sovietice. Kersnovskaya a scris memorii la rugămintea mamei sale, cu care a reuşit să se reunească după 20 de ani de despărţire. Manuscrisul acestora are 2.200 de pagini, conţinând peste 700 de desene. În memoriile sale, Kersnovskaia povesteşte despre viaţa din Odessa şi Basarabia, exil, despre viaţa şi lupta în sistemul GULAG. (N. R. – După materialele proiectului publicat pe site-ul: https://newsmaker.md/ro/nu-se-va-intoarce-nimeni-si-niciodataaici-va-vor-putrezi-oasele-cum-au-fost-deportati-locuitorii-moldovei-sovietice/ În acest proiect special sunt colectate mărturii şi date despre crimele regimului stalinist. Cercetătorii continuă să studieze aceste evenimente de la mijlocul secolului XX, descoperind noi pagini terifiante ale istoriei recente.) Continuare în numărul următor.
Angelina BEGU