Buni, dar fără premii!

  Ediţia 2015 a Festivalului de muzică uşoară „Mamaia Copiilor”, desfăşurat în perioada 6 – 11 iulie pe litoralul Mării Negre, a constituit pentru talentaţii copii din zona Roman

pita ana mariaului mai degrabă un motiv de tristeţe, niciunul dintre cei patru finalişti nefiind nominalizaţi la premiile celei mai râvnite întreceri de acest gen. Astfel, Ioana Mârţi, Daria Ştefana Stoleru dar şi Ana Maria Piţa (foto) şi Sabrina Aniculăiesei nu s-au regăsit pe scenă la „Gala laureaţilor”, în ciuda evoluţiilor aplaudate de publicul spectator, asta după ce deliberarea juriului a fost însoţită de numeroase contestaţii din partea a numeroşi concurenţi dezamăgiţi de punctajul obţinut. „Şi în acest an am plecat încrezători la Mamaia, bine pregătiţi şi cu speranţa că vom egala performanţele obţinute în ultimele două ediţii ale festivalului. Am mizat în primul rând pe talentul confirmat pe scena festivalurilor mari din ţară atât de Ana Maria, cât şi de Sabrina, dar şi pe faptul că reprezentantele noastre au abordat finala cu piese compuse de romaşcanul Sergiu Rudichi, remarcat atât în finala EUROVISION – România, în 2013, cât şi aici, unde a obţinut două premii importante, în 2013 şi 2014. Oficial, nu am câştigat nimic de data aceasta, însă avem satisfacţia că piesele copiilor noştri au rămas în inima publicului de la Mamaia, lucru care contează foarte mult”, a spus Mihaela Tertelici, profesor de canto la Lucky Dance Club-Roman, grupare care în ultimii doi ani s-a întors de la „Mamaia Copiilor” cu un premiu II şi un loc I, performanţe obţinute de Alexandra Gabriela Ungureanu, respectiv de Sabrina Aniculăiesei.

 „Răzbunaţi” de colegi…

În ceea ce priveşte evoluţia celorlalte două concurente din zona Romanului, Ioana Mârţi şi Daria Ştefana Stoleru, ultima, cel puţin, a ridicat sala în picioare după ce a interpretat piesa „Teatrul e visul meu” (Muzica: CristianAlivej/text: Viorela Filip, profesor îndrumător Alina Apetrii – „Viva Allegria” din Piatra Neamţ), cu care a intrat în graţiile publicului, nu şi în cele ale juriului: „Ţin să felicit organizatorii care şi de data aceasta au dus la bun sfârşit un festival greu, foarte muncit, care i-a avut însă în prim plan pe toţi aceşti copii talentaţi care au trecut prin două preselecţii pentru a ajunge în final pe această scenă. Acum, că se cunosc premianţii ediţiei 2015, vreau să spun că este foarte important ca aceşti copii, dar şi părinţii lor, să înţeleagă că acest festival este o competiţie unde, la fel ca şi în cazul competiţiilor sportive, nu toată lumea poate ocupa locul întâi. Şi eu mi-aş fi dorit în viaţă să fiu primul la toate competiţiile la care am participat, însă n-a fost de fiecare dată aşa”, a încercat compozitorul Mircea Drăgan la finalul întrecerii să-i consoleze pe cei care n-au urcat pe podium.

Una cu alta, cel mai corect în acest context este să vorbim despre o ediţie fără locuri pe podium şi nicidecum de un insucces.

Dacă romaşcanii n-au confirmat anul acesta la „Mamaia Copiilor”, au făcut-o în schimb colegii Dariei de la „Viva Allegria”, Adelina Timofte şi Gerard Damian Ouatu care s-au întors acasă cu premiul „Vanimar” la categoria de vârstă 4-6 ani, respectiv cu premiul I la categoria de vârstă 10-12 ani. Dar, pentru că această poveste cu şi despre copii parcă cere un final fericit şi pentru că totul s-a-ntâmplat pe însoritul litoral, trebuie remarcat faptul că doar cu câteva zile înainte de „Mamaia Copiilor” grupul de opt fete reprezentând Lucky Dance Club-Roman a obţinut locul al II-lea la Festivalul internaţional de muzică uşoară de la Mangalia, piesa „Cioburi de stele” fiind de data aceasta atât pe placul spectatorilor, cât şi pe placul maeştrilor care au jurizat…

A. OPRIŞ