Dincolo de programe rigide şi curricule oficiale, adevărata educaţie naşte comunităţi spirituale. Un model de excelenţă academică, spirit critic şi libertate creativă ni-l oferă istoria „Grupului de la Bălţi” – un fenomen intelectual de excepţie născut în amfiteatrele Universităţii „Alecu Russo”.
Într-un recent documentar-interviu realizat de TVR Moldova, protagoniştii acestui nucleu intelectual au rememorat efervescenţa unor ani în care la Bălţi se făcea nu doar istorie literară, ci se modelau destine de studenţi şi se fura libertatea cu fiecare rând scris.
Refondarea unui spirit: De la pământul viran la platforma de idei
Rădăcinile acestui grup nu au apărut din neant. Aşa cum mărturisesc membrii grupului, spiritul intelectual a trebuit refondat după rănile adânci lăsate în Basarabia de anii 1941 şi 1944. Terenul a fost pregătit cu trudă de o generaţie de aur de profesori şi mentori: Ion Ciornîi (fost şef de catedră şi rector), Eliza Botezatu, Ilarion Matkovski, Mihael Gudima sau Valeriu Semic.
Pe această platformă solidă, la începutul anilor ʼ90, s-a coagulat o nouă echipă de tineri lectori universitari în cadrul Catedrei de Literatură Română. Mişcaţi de o „clipă de inspiraţie a lui Dumnezeu”, dar şi dintr-o dorinţă profundă de a se smulge din exerciţiile agricole forţate ale epocii dinainte, aceşti tineri au înţeles că au o misiune: să nu fie doar simpli predători sau „învăţători de istorie a literaturii”, ci creatori autentici, care cunosc fiorul scrisului din interior.
Laboratorul unde cursurile continuau în afara facultăţii
Din acest nucleu organic au făcut parte nume de referinţă precum Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Anatol Moraru, Margareta Abramciuc, regretatul Adrian Ciubotaru. Ceea ce a transformat acest grup într-o adevărată şcoală a fost caracterul de laborator viu: „Cursurile noastre de literatură continuau de fapt în afara universităţii. Noi citeam texte, discutam pe ele, rescriam… Nu ne era frică să ne dăm sfaturi, să ne învăţăm unii pe alţii. Cred că doar aşa creşte un grup”.
Respirând literatura la o cafea, uneori cu bugete austere, dar cu o efervescenţă spectaculoasă, membrii grupului au impus o estetică modernă, un spirit critic ludic, neconformist şi extrem de viu. Nu a fost vorba despre o „gaşcă” izolată – o etichetă pe care Chişinăul o mai arunca uneori din raţiuni de culise – ci despre un pol valoric ce refuza provincialismul şi căuta validarea direct în marile centre universitare de peste Prut: Iaşi, Cluj, Bucureşti sau Suceava.
Revista „Semn” şi miza pe studenţi: „Şansa noastră la nemurire”
Manifestul cel mai articulat al grupului a rămas, fără îndoială, revista literară Semn, fondată la mijlocul anilor ʼ90 şi menţinută cu eforturi remarcabile timp de aproape două decenii. Sub redacţia de o excepţională exigenţă şi generozitate a lui Nicolae Leahu – descris de colegi drept unul dintre cei mai buni redactori de revistă din Republica Moldova, capabil să păstreze neatinsă identitatea autorului, revista Semn a devenit rampa de lansare pentru generaţii întregi de studenţi filologi.
Miza grupului au fost întotdeauna studenţii. Profesorii de la Bălţi i-au învăţat pe tineri să gândească liber, să pună la îndoială listele obligatorii din curriculă şi să nu caute în text doar moralizări ieftine (curaj, milă, sacrificiu), ci însăşi ideologia şi structura intimă a operei. „Ţinem foarte mult la studenţii noştri pentru că sunt şansa noastră la nemurire. Atâta timp cât ne vor vorbi de bine sau de rău, vom exista”.
O moştenire care refuză să dispară
Astăzi, fizic, grupul s-a mai risipit, unii membri activând în diverse colţuri ale spaţiului românesc. Însă, aşa cum afirmă cu mândrie protagoniştii, „există un mod de gândire care poate fi numit grupul de la Bălţi şi acest mod de a gândi nu ni-l mai ia nimeni”.
Ştafeta este dusă mai departe de vocile pe care aceşti mentori le-au crescut: de la nume deja consacrate ca Lucia Ţurcanu, Tatiana Potâng ori Virgil Botnaru, până la noii tineri cercetători ai facultăţii, precum Alina Cojocaru sau Raisa Leahu.
„Grupului de la Bălţi” rămâne o lecţie deschisă despre ce înseamnă vocaţia de profesor: capacitatea de a crea o atmosferă efervescentă, de a sta de veghe la sănătatea limbii şi culturii române şi de a pune, cu orgoliu întemeiat, o pată de culoare de neşters pe harta culturală a sufletului românesc.
Sursă video-documentară: TVR Moldova – „Grupul de la Bălţi”, un nucleu intelectual la care mulţi au vrut să se raporteze