În acest an, Sindicatul din Învăţământ Neamţ a marcat în mod deosebit ziua de 5 octombrie, invitând o parte dintre cei care şi-au dedicat viaţa educaţiei la o întâlnire specială la Cinematograful Mon Amour, pentru sărbătorirea cadrelor didactice care au ieşit la pensie în perioada 2020-2022.
Aşa că, de Ziua Educatorului, la ora 10.00, holul cinematografului a fost plin de invitaţii sărbătoriţi, mulţi cunoscându-se între ei, făcând parte din aceeaşi generaţie. Timp de aproape o oră, până a început activitatea propriu-zisă s-a împărtăşit bucuria revederii, s-au depănat amintiri, s-a discutat într-o atmosferă plăcută şi reconfortantă, s-au făcut fotografii.
Manifestarea propriu-zisă a debutat în sala cinematografului cu intonarea imnului naţional, după care, cuvântul de deschidere a fost rostit de domnul Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ Neamţ. După ce a marcat importanţa zilei de 5 octombrie, dl. Gabriel Ploscă a precizat că: În România se foloseşte incorect denumirea de „Ziua Mondială a Educaţiei”, deformându-se astfel scopul pentru care a fost creată. Probabil că pentru cei care au decis aşa doar educaţia contează, nu şi educatorii, ca şi cum educaţia poate fi făcută fără educatori şi calitatea actului educativ nu ar depinde de munca acestora.(…) În acestă zi deosebită Sindicatul din Învăţământ Neamţ şi-a propus să-i sărbătorească pe colegii noştri care şi-au încheiat activitatea în sistemul de învăţământ. Este un prilej de a le mulţumi cu respect pentru strădania de a-şi fi dus la bun sfârşit misiunea lor nobilă.
A urmat la microfon doamna inspector şcolar general Florentina Luca-Moise care i-a elogiat sincer pe sărbătoriţi: Am fost mereu şi voi rămâne un promotor al învăţământului bazat pe munca de calitate, pe deschiderea spre modern, spre uman, spre social, pe promovarea unei educaţii de calitate. Am onoarea de a vă avea parteneri de muncă în acest demers pe dvs., cei care aţi făcut din profesie o datorie, un mod de a trăi, un act de onoare. La mulţi ani, dragii mei! Rostesc această consacrată urare cu mari emoţii, cu certitudinea că mă aflu în faţa valorilor învăţământului nemţean. Domniile voastre sunteţi tot ce are societatea mai preţios.
O lecţie de viaţă ne-a fost oferită apoi de doamna profesoară Nina Niţă care a prezentat o lucrare personală în numele seniorilor din învăţământ, o expunere pe care publicul prezent a urmărit-o cu încântare şi interes. Printre efuziuni sentimentale şi provocări spre dialog lansate publicului, doamna profesoară a precizat şi faptul că pensionarea reprezintă un eveniment important în viaţa profesorului, semnificaţia ei fiind copleşitoare pentru cei care au fost obişnuiţi să-şi definească utilitatea în profesie, mai ales în societatea de acum, în care goana zilnică spre un „nu ştim ce” şi un „nu ştim unde” afectează grav familia şi comunitatea. Pe vremuri, când familia era pe deplin familie, când între membrii ei nu erau distanţe atât de mari, comunităţile erau mai mici şi mai unite, ne cunoşteam cu oamenii cu care şi lângă care trăiam, iar seniorii făceau parte integrantă din viaţa tuturor. Erau prezenţi şi vizibili, aveau rol în viaţa comunităţii, erau iubiţi şi respectaţi, li se preţuiau sfaturile şi îndemnurile.
Ajungând la acest moment, aş vrea să precizez că dincolo de bucuria revederii, de momentul festiv caracterizat de o caldă atmosferă prietenească, am resimţit şi tristeţea discretă a oamenilor care s-au dedicat cu totul educaţiei, dar care acum au un vag sentiment al irelevanţei. Iată ce spune dna. profesoară Nina Niţă pe această temă: Fostul cadru didactic ce a strălucit profesional, ce a trăit mai mult pentru a-şi face datoria şi mai puţin pentru a sta cu cei dragi (între timp plecaţi în lume sau în lumea de dincolo), porneşte agale pe străzi cu privirea agăţată de speranţa că trecătorii – printre care recunoaşte fie un fost coleg, părinte, elev sau un alt fost colaborator – îi vor adresa un cuvânt, un salut, un zâmbet şi când colo… nimic! E ceva greu de înţeles! Or fi grăbiţi! Or fi copleşiţi de probleme lor… Şi totuşi… Unde pot merge să-şi umple golul din suflet şi din viaţă?
Evenimentul a continuat cu momente în care o parte dintre cei invitaţi şi-au împărtăşit din impresii şi emoţii.
Învăţător Vasile Enea, Şcoala Gimnazială „Iulia Hălăucescu”-Tarcău: Am profesat la şcoala Gimnazială Iulia Hălăucescu-Tarcău timp de 47 de ani. Am fost prima promoţie a Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, unde am început 41 de elevi dar am terminat cu diplomă doar 23. Se vede că sita a fost deasă dar a fost cu folos.(…) Educaţia ca şi preoţia este o cruce. Răspunzi de suflete pe care nu este scris nimic şi pe care tu scrii şi scrii pentru o viaţă. Educaţia se asumă prin vocaţie şi se clădeşte prin apostolat.
Doamna profesoară Dorina Mormocea, care a fost cadru didactic timp de 29 de ani la Colegiul Naţional de Informatică a relatat o parte din dificultăţile pe care le întâmpină un viitor pensionar în realizarea dosarului de pensie, în principal datorită faptului că nu există o metodologie unitară. Domnul Gabriel Ploscă a intervenit, precizând că vor fi depuse eforturi pentru uşurarea procedurii de pensionare (deşi este vorba despre o mare inerţie în sistem), adăugând şi faptul că, mai nou, există Consilii Consultative şi la nivelul Caselor de Pensii, unde se pot face demersuri favorabile pentru pensionari, dar nu numai.
De Ziua Mondială a Educaţiei sau a Educatorului, mă adresez tuturor truditorilor de la catedră, formatorilor de caractere, implicit şi dvs., urându-vă un călduros „La mulţi ani”, cu multă sănătate, putere de muncă, încredere în forţele proprii. Să nu uitaţi că dacă rădăcinile educaţiei sunt amare, roadele ei sunt dulci. Personal, ca şi dvs., în cei 43 de ani de activitate am căutat să insuflu elevilor dragostea pentru învăţătură, atât prin activităţile şcolare cât şi prin cele extraşcolare. Apreciez că este demnă şi lăudabilă iniţiativa Inspectoratului Şcolar Neamţ de a realiza o istorie a şcolilor din judeţul Neamţ la care ne-am adus şi noi contribuţia – a declarat dl. învăţător Dumitru Nechifor de la Şcoala Profesională Petricani, care a dorit să adreseze gândurile sale „tineretului pensionar”.
Am fost timp de 42 de ani profesor, fiindcă mi-am dorit să fiu, fiindcă am ştiu că poate fi una dintre cele mai bune modalităţi de afirmare, cunoaştere şi dezvoltare profesională. Mi-a plăcut şcoala care te provoacă la încercare, înţelegere şi autodepăşire. Nu mi-a plăcut şcoala care îţi cere să te delimitezi de tine însuţi. Să te supui aroganţei autosuficiente şi repetitive. Dar, din fericire, şcoala a însemnat pentru mine mult mai mult decât didactica în sine. A fost vremea celor două licee unde am predat. A oamenilor pe care i-am cunoscut. A prieteniilor şi a reconsiderărilor. A tot ce poate să cuprindă viaţa unui profesor, o dovadă a trecerii cu rost prin lume, o bucurie a aducerii aminte – a mărturisit printre altele doamna profesor Gabriela-Elena Romano, de la Colegiul Naţional „Roman Vodă” din Roman.
Domnul profesor dr. Gheorghe Brânzei şi-a centrat cuvântarea în jurul ideii că lucrurile temeinice se fac cu ascuţimea minţii şi cu colţul inimii, lecţie pe care susţine că a învăţăt-o pe băncile Liceului Pedagogic din Piatra-Neamţ. Privesc în sală şi văd o mare de prieteni, care au învăţat ca şi mine mersul pe valuri în picioare. De la dvs., dragii mei prieteni, mersul pe valuri în picioare l-au învăţat multe generaţii. Mă bucur că suntem împreună – a mai adăugat dl. profesor.
După toate aceste discursuri emoţionale a venit rândul celei mai importante părţi a evenimentului, în care dl. Gabriel Ploscă a invitat pe scenă pe fiecare dintre cei prezenţi (care se încadrau în categoria pensionaţi în perioada 2020-2022) pentru a le oferi câteva semne de recunoştinţă: o diplomă de merit, un buchet de flori, o sumă simbolică de bani, o strângere de mână. Au fost 92 de persoane care au urcat pe scenă, unii mai greu, alţii mai sprinţar, fiecare meritându-şi momentul de glorie după o carieră dedicată elevilor.
Prof. Gianina BURUIANĂ
Foto: Dorian RADU