• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă – preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Gabriel Ploscă, cu ce vă gândiţi să începem discuţia noastră de astăzi?
– Mă gândesc la buget, şi încep prin a vă spune că miercuri 14 decembrie 2022 acesta a trecut prin Parlament, aşa cum îmi place mie să spun, „ca rapidul prin gara Chitila”, în ciuda faptului că în faţa instituţiei colegii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ protestau. Cu toate acestea, bugetul pentru anul 2023 semne bune nu are. Cel puţin pentru noi, cei care lucrăm în educaţie… Şi ca să argumentez, vă ofer şi câteva cifre semnificative: bugetul pentru educaţie aferent anului 2023 este în valoare de 49,5 miliarde de lei, dintre care 34,1 miliarde de la bugetul de stat şi încă 15,4 miliarde de lei de la consiliile locale sau de la alte ministere, dar tot cu destinaţia educaţie.
– Ce informaţii aveţi despre sumele care reprezintă salariile noastre în acest buget?
– Cheltuielile de personal sunt în valoare de 23,9 miliarde lei, faţă de 22,8 miliarde lei cât au reprezentat la nivelul anului 2022. Rezultă o creştere de doar 5,1 %, care nu va acoperi necesarul de creşteri salariale. Şi ştim foarte bine că recenta Ordonanţă pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare vorbeşte despre faptul că în sectorul bugetar va fi o creştere salarială de 10%. Dar şi acest lucru este oarecum neadevărat, deoarece nu toţi cei care lucrează în învăţământ se vor bucura de aceeaşi mărire, pentru că aceeaşi Ordonanţă prevede că nu trebuie depăşit nivelul maxim prevăzut în Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice. Ori, avem categorii de personal care vor primi doar câteva procente în plus, 3, 4 sau 5, altele vor primi 6 procente etc. Singurii care s-ar putea să primească mai mult sunt cei care fac parte din personalul nedidactic. Pentru a ajunge la nivelul maxim al salarizării prevăzut de Legea 153/2017 ar fi necesară o creştere a cheltuielilor de personal între 9% şi 19%.
– Din câte înţeleg nici vorbă nu poate fi de acea valoare de 6% din produsul intern brut.
– Dacă ne raportăm la produsul intern brut al României, bugetul educaţiei reprezintă 3,2% din acesta, dintre care 2,1% alocaţi din bugetul mare şi 1,1% din bugetele altor ministere şi al consiliilor locale. Dacă ne raportăm la ultimii ani, este cel mai mic procent oferit educaţiei. Ce să mai vorbim de acel 6% care este aprobat prin lege şi care este amânat de la an la an!
– Asta în timp ce Uniunea Europeană are cu totul altă politică bugetară…
– În Uniunea Europeană alocarea de la bugetul de stat pentru educaţie este de circa 4,7%, unele ţări ajungând chiar la 7% din PIB şi chiar mai mult. Desigur că încă de când a apărut această lege, federaţia noastră, noi ca sindicate, am încercat să sensibilizăm factorii de decizie, să le atragem atenţia că această alocare nejustificat de mică va menţine învăţământul la nivel de avarie şi s-ar putea să ajungem şi la o blocare, pentru că aici nu este vorba numai despre salarii ci şi despre infrastructura sistemului de învăţământ. Cu asemenea buget sărac nu ai cum să asiguri o dotare corespunzătoare a şcolilor din România, în special a celor din mediul rural.
– În această lumină cum întrevedeţi perspectiva perfecţionării profesionale a cadrelor didactice?
– Desigur, nu vor fi fonduri suficiente pentru formarea cadrelor didactice. Pretindem ca cei care lucrează în învăţământ să ţină pasul cu cerinţele perioadei pe care o traversăm, să ofere un proces instructiv-educativ cât mai bun pentru elevi, dar pentru aceasta trebuie perfecţionare profesională. Ori, cu bani puţini, ba mai mult cu banii din buzunarul profesorilor, nu vom atinge acest deziderat.
– Dacă ar fi să vă parafrazez dintr-un interviu anterior, bănuiesc că „nu aţi stat cu mâinile în sân” în ultima perioadă.
– Bineînţeles că analiza bugetului, din care decurg aspectele mai sus menţionate ne-a făcut să apelăm la acţiuni de protest, pentru a-i sensibiliza pe cei care au puterea de decizie. În momentul în care Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că vor fi proteste în stradă, în data de 13 decembrie, reprezentanţii federaţiilor din învăţămant au fost invitaţi la o întâlnire cu primul-ministru, alături de care a fost şi ministrul educaţiei, secretari de stat şi consilieri ai primului-ministru. Acolo, au fost ridicate toate problemele noastre din învăţământ, plecând de la buget dar şi de la situaţia necovenabilă a tuturor celor trei categorii de personal care lucrează în învăţământ.
– Concret, care sunt deficienţele pe care le perpetuează guvernanţii cu privire la personalul din învăţământ?
– Dacă începem cu personalul nedidactic constatăm starea jalnică în care îşi desfăşoară activitatea cu accent special pe aspectele legate de normare şi salarizare; acesta are salarii foarte mici, între 1700 şi 2200 lei net, nivelul din urmă atingându-l doar muncitorii cu o anumită vechime şi calificare. Dar nu este vorba numai de salarizarea deficitară a acestei categorii, ci şi de supraîncărcarea cu activităţi, fiindcă în sistemul de învăţământ este un deficit foarte mare de personal nedidactic şi ştim cu toţii că au fost ani întregi în care s-au redus normele, şi în special la personalul nedidactic, astfel încât un om a ajuns să facă de multe ori munca a doi oameni. Desigur, nu primeşte două salarii, ci, cel mult zile libere, pe care de fapt nu le poate efectua, deoarece nu are cine să-l înlocuiască. Nici personalul didactic auxiliar nu are o soartă mai bună, în sensul că şi ei sunt supraîncărcaţi cu fel şi fel de situaţii, care sunt cerute la termene foarte strânse şi care s-ar putea prelua foarte uşor din sistemul informatic. Vorbind despre personalul didactic, dacă cei care se apropie de sfârşitul carierei au un salariu cât de cât decent, debutanţii încep cu 2600 lei net; dacă facem un exerciţiu de imaginaţie şi ne gândim la un cuplu de debutanţi care ar mai avea şi un copil şi ar locui undeva departe de părinţi, ne dăm seama că situaţia lor ar fi foarte grea. De fapt acesta este şi motivul crizei de personal din învăţământ, şi nu ne referim doar la personalul didactic, pentru care domeniul nu mai este unul atractiv, datorită salarizării proaste şi condiţiilor de muncă nu tocmai bune. Asistăm şi la o penurie în ceea ce priveşte personalul nedidactic. Colegii noştri din Bucureşti ne-au anunţat că au organizat de mai multe ori concursuri şi nu a avut cine să ocupe posturile, pentru că oamenii nu se mai duc datorită salariilor neatractive, datorită faptului că nu se plătesc sporuri, nu se decontează cheltuielile de navetă, datorită supraîncărcării etc.
Federaţia noastră a identificat şi soluţii pentru rezolvarea acestor probleme dar trebuie să existe şi voinţă politică, însă din păcate am văzut cum funcţionează această voinţă politică atunci când, în data de 14 decembrie, protestatarii erau în faţa Parlamentului şi totuşi bugetul a fost aprobat în forma aceasta neconvenabilă pentru noi. Din acest motiv noi credem că va fi mult mai greu să rezolvăm problemele prezentate domnului prim-ministru şi considerăm că ni se oferă doar promisiuni: „vom analiza”, „vom încerca”, „vom căuta soluţii”. Noi avem experienţă acum şi ştim cât valorează aceste expresii.
– Pichetarea din Bucureşti a fost singura modalitate de protest la care v-aţi gândit?
– Pe lângă pichetarea din Bucureşti, ne-am hotărât să se facă acţiuni de protest şi la prefecturile din ţară şi să fie aduse în faţa instituţiei prefectului problemele noastre, cu scopul de a ajunge pe masa guvernului. Acest lucru s-a întâmplat şi în judeţul Neamţ, pe data de 16 decembrie, când o delegaţie a sindicatului nostru, având în componenţă toate cele trei categorii de personal din învăţământ a avut o întâlnire cu prefectul judeţului Neamţ, unde s-au expus toate revendicările noastre (în special cele legate de personalul nedidactic) dar şi soluţiile pe care noi le vedem. Am înmânat apoi un material, cu rugămintea de a fi transmis guvernului României.
Altă acţiune pe plan judeţean a fost aceea că am adresat o scrisoare tuturor parlamentarilor din Neamţ, indiferent de apartenenţa politică, prin care le-am adus la cunoştinţă toate aceste probleme din învăţământ, cerându-le ca atunci când se discută bugetul, să reitereze aceste cerinţe ale noastre, să nu voteze bugetul în această formă, ci să ceară o majorare. Opoziţia a cerut anumite amendamente, dar bugetul educaţiei a trecut de Parlament aşa cum a fost în proiect.
Toate aceste neajunsuri legate de lipsa de atenţie a guvernanţilor faţa de sistemul de educaţie creează în şcoli, în famiile celor care lucrează în învăţământ o stare de presiune, o stare de nesiguranţă, care desigur nu face bine pentru actul didactic în sine, pentru viaţa de zi cu zi şi ar trebui ca guvernanţii să ia mai în serios acţiunile noastre.
– De ce consideraţi acum ca fiind atât de grave aspectele legate de salarizare?
– Deoarece toate aceste probleme legate de salarizarea dezastruoasă au loc în contextul creşterii generalizate a preţurilor, a inflaţiei galopante şi situaţia este mult mai greu de suportat. Cu toate acestea, în învăţământul românesc se face carte, deoarece colegii noştri se străduiesc, prin voinţă, chiar sacrificiu să-şi îndeplinească datoria. Dar va fi din ce în ce mai greu în condiţiile în care mereu suntem amânaţi cu majorările salariale. De fapt nici nu putem vorbi de vreo creştere salarială, ci de rotunjirea veniturilor pe care, conform legii, ar fi trebuit să le avem încă de la 1 septembrie 2020.
Practic noi cerem şi o indexare corespunzătoare a salariilor cu indicele de inflaţie, fiindcă însăşi filosofia bugetului pe anul 2023 este structurată pe o creştere a inflaţiei de 9,2%, care s-ar putea să fie şi mai mare.
Va fi greu ca în acest timp scurt să obţinem rezultate, dar cu siguranţă că din luna ianuarie ne vom întâlni în Colegiul Naţional al Liderilor şi vom stabili agenda acţiunilor revendicative viitoare. Sindicatul din Învăţământ şi-a dorit întotdeauna să rezolve problemele pe calea dialogului social, dar dacă acest lucru nu este posibil din cauza partenerilor, trebuie să recurgem la formele de protest pe care legea ni le permite.
– Sunteţi dezamăgit de anul sindical 2022?
– Sigur. Deşi Federaţia Sindicatelor din Învăţământ la care noi suntem afiliaţi s-a străduit să găsească metode să continue dialogul social, ne-au fost mereu aduse argumente, precum situaţia pandemică, războiul de la graniţă etc., pentru care sistemul de învăţământ a fost mereu lăsat la urmă, nu s-au găsit bani suficienţi. Mai dezamăgit sunt de partenerii noştri sociali, de cei care iau decizia politică, de cei care nu se apleacă cu responsabilitate asupra problemelor şi rezolvării acestor probleme din educaţie. Întotdeauna am analizat şi conjunctura, am înţeles că situaţia este grea dar întotdeauna învăţământul a fost sacrificat, în timp ce în alte domenii problemele s-au rezolvat. Sunt dezamăgit şi de faptul că unii dintre colegii noştri nu au înţeles corect conceptul de sindicat şi că sindicatul suntem noi toţi, nu o mână de lideri şi că atunci când acesta face un apel la solidaritate, trebuie să se răspundă „prezent”. Pentru că de multe ori noi suntem criticaţi dur, mai ales pe reţelele de socializare, dar când vine vorba de implicare sindicală, mulţi dintre colegii noştri nu dau curs acţiunilor noastre.
– Aveţi o urare pentru nemţenii din învăţământ?
– Suntem la sfârşitul unui an greu, şi urez colegilor noştri care lucrează în învăţământ să fie sănătoşi, să aibă sărbători frumoase, să aibă încredere în sindicat, şi să fie încrezători că anul care vine va fi unul mai bun.
A consemnat Gianina BURUIANĂ