• Interviu cu dna Doina Lemny
Doina Lemny a fost conservator la Centrul Pompidou în perioada 1991-2019, când s-a ocupat cu precădere de studiul operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, organizând expoziţii, publicând mai multe volume şi studii dedicate sculptorului român. Între altele, în anul 2019, a curatoriat expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” la BOZAR din Bruxelles, în Festivalul Europalia, iar în 2023, a curatoriat expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” în programul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii.
Pentru activitatea sa, Doina Lemny a primit mai multe distincţii, inclusiv a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
– În ce măsură Constantin Brâncuşi mai este perceput astăzi că un simbol viu al culturii româneşti şi nu doar ca o figură consacrată a trecutului?
– Brâncuşi n-a fost perceput vreodată ca un simbol viu al culturii româneşti: încă din timpul vieţii, artistul român a depăşit graniţele ţării sale, graniţe geografice, culturale, temporale, aşa cum o demonstrez în cartea mea apărută mai întâi în Franţa, la editura Fage, apoi în traducere română şi engleză la NoiMediPrint, în 2012: „Brâncusi, artistul care transgresează toate hotarele”. El s-a hrănit, fireşte, din moştenirea românească, dar s-a deschis către lume, către alte culturi, către alte religii şi alte spaţii. De aceea, el nu poate fi legat numai de spaţiul românesc şi nici numai de secolul XX, la începutul căruia s-a manifestat. Prin revoluţia pe care a produs-o în sculptură, el a detaşat-o de simplul statuar şi a deschis-o către o creaţie complexă în care lucrul sculptorului este susţinut de cercetare, de concept. El a devenit, prin aceasta, un artist universal care traversează spaţiile şi epocile.
– Cum consideraţi că se reflectă valorile promovate de Brâncuşi – simplitatea, esenţa – în societatea românească contemporană, marcată de globalizare şi consum cultural rapid?
– Din păcate, aceste valori sunt numai spuse uneori, dar nu şi trăite: în societatea românească avidă de informaţie, de rapiditatea cu care aceasta îşi face loc, nu mai este timp de reflectare. Ori Brâncuşi îndemna la reflectare, la revenirea la miezul unei fiinţe sau al unui lucru. Superficialul nu-şi avea loc în gândirea lui. De aceea a reuşit să atingă acel sâmbure de adevăr – dacă ne referim numai la reducerea chipului uman la ceea ce are esenţial: nu trăsăturile – frumoase sau nu – ci trăirea, situarea faţă de lume, faţă de sine însuşi. Or în aceste timpuri, oamenii nu-şi mai acordă „luxul” de a reflecta, exact ce ar trebui făcut.
– Este Brâncuşi valorizat şi promovat cum se cuvine în România, astăzi, comparativ cu recunoaşterea lui internaţională?
– Brâncuşi este recunoscut pe plan internaţional şi plasat alături de marii creatori ai lumii. În România, el este ridicat la nivel de „erou” gata să fie «sanctificat». Asta provine dintr-o mare admiraţie pentru artistul care a modernizat sculptura după Rodin ce a dominat acest gen în a doua jumătate a secolului XIX. Pentru mine, valorizare înseamnă a-l cerceta în profunzime şi a căuta motivele acestei recunoaşteri unanime. Cât despre „promovare” – el nu are nevoie de promovare. El este evocat în fiecare an în România cu aceleaşi laude şi omagii care-şi pierd din substanţă. Cred că şi această frecvenţă este dăunătoare pentru că cei care sunt interesaţi nu-şi rezervă timpul să citească anumite documente, să fie la curent cu noile texte, cu noi interpretări, deşi foarte rare, să revadă opere ale sale. Acum, cu internetul se pot vizita virtual expoziţiile care se organizează pretutindeni în lume, deci chiar fără mijloace financiare deosebite, cei interesaţi ar putea să găsească idei, răspunsuri la anumite întrebări, explicaţii actualizate.
– Ce rol pot avea opera şi gândirea lui Brâncuşi în educaţia culturală a tinerilor din România de astăzi?
– Un rol foarte important, dacă ne gândim la persoana artistului: Brâncuşi a adăugat inteligenţei native, intuiţiei sale, o curiozitate excepţională, o ambiţie nemărginită, o putere de muncă uriaşă şi o consecvenţă în a urmări un subiect. Artistul este prin aceste calităţi un exemplu pentru tineri: nu poţi reuşi în niciun domeniu dacă nu te investeşti cu totul în ceea ce faci. Nu degeaba Brâncuşi spunea într-unul dintre aforismele sale „Nu e greu să faci un lucru, ci să te pui în starea de a-l face”, publicat în volumul recent apărut la editura Polirom, Iaşi, „Brâncuşi: arta este adevărul absolut” (p. 210), prezentat şi îngrijit de mine.
– Cum poate fi (re)interpretată moştenirea lăsată de Constantin Brâncuşi pentru a rămâne relevantă în discursul socio-cultural românesc al secolului XXI?
– Moştenirea fizică lăsată de artist ţării – frumosul ansamblu de sculpturi de la Muzeul Naţional de Artă al României, acela de la Muzeul de Artă Craiova şi mai ales Ansamblul monumental de la Târgu Jiu merită să beneficieze de o prezentare modernizată. Cât despre moştenirea spirituală a lui Brâncuşi – interpretată şi ea în diferite moduri, uneori exagerate care pot conduce la un naţionalism neadecvat gândirii sale – ar trebui folosită că model de lucru şi de demnitate, de putinţă de a se adapta lumii moderne prin propria gândire şi prin propria creaţie.
– În contextul Anul Brâncuşi, pregătiţi o expoziţie împreună cu Art Safari. La ce să ne aşteptăm? Ce opere de artă vom vedea la Bucureşti?
– Înainte de a şti ce opere vom vedea, cred că ar trebui să indic conceptul care, din punctul meu de vedere este mai important decât o înşiruire de sculpturi pe care le putem vedea şi pe internet şi care au putut fi văzute şi la expoziţia pe care am curatoriat-o la Timişoara în 2023. Cred că şi cei dornici de a vedea sau revedea sculpturi de Brâncuşi, ar vrea să nu mai vadă aceleaşi lucrări, mai ales că artistul lucra în serii, şi deci, numai cei obişnuiţi cu opera lui pot face diferenţa între diferitele etape. Ca să poată fi admirate pe deplin, operele trebuie să fie prezentate într-un context şi să urmeze o idee. Iată, pentru anul acesta, am dorit împreună cu echipa de la Art Safari să prezentăm un aspect cu totul inedit, şi anume Brâncuşi – omul, cu viaţa lui sentimentală, pornind de la cartea mea „Brâncuşi şi muzele sale” apărută la editura franceză Gourcuff-Gradenigo în 2023, pe care sper să o văd tradusă în română cu această ocazie la editura Vremea. Alături de câteva sculpturi, vom expune multe fotografii, documente inedite, obiecte care au aparţinut „muzelor” sale. Este aceasta o nouă perspectivă de a-l privi pe artistul sărbătorit anul acesta, la 150 de ani de la naşterea sa.
(N.R. Preluare de pe https://curatorial.ro/arta/3 februarie 2026)
Patricia MARINESCU