Scriitorul Dan Stanca (n. 30 septembrie 1955, Bucureşti), unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani, este recentul câştigător al celei de a IV-a ediţii a Premiului Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, instituit în anul 2017 de C. J.…
Categorie: -11. Arte şi Meserii – litere
Închinare atemporalului Ion Creangă
Scriitori şi alţi oameni de artă au celebrat 180 de ani de la naşterea lui Ion Creangă. Miercuri, pe 1 martie, în incinta Muzeului de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău s-a discutat despre „Actualitatea lui Ion Creangă”. Directorul muzeului, Vasile…
Cultul pentru limba română în paginile ziarului „Cuvânt Moldovenesc”
Printre publicaţiile periodice editate în perioada interbelică la Chişinău se numără şi „Cuvânt Moldovenesc”, serie nouă. (Cuvânt Moldovenesc constituie o reluare a ziarului omonim publicat de Pan Halippa, N. Alexandri şi S. Murafa între 1914-1919 la Chişinău.) Iniţiat de un…
Pro memoria PETRU CĂRARE
• 85 de ani de la naşterea scriitorului Petru Cărare este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai genului umoristic din Basarabia, impunându-se ca un comic narativ, care ştie arta râsului-plânsului nu din carte, ci din fondul genetic propriu, din…
Pro memoria GRIGORE VIERU • 85 de ani de la naşterea poetului
A păstra în mod curent prospeţimea senzorială a copilăriei, a imprima cuvântului vibraţie şi autenticitate, a pune în toate ipostazele o clară personalitate, iată motive pentru care poezia lui Grigore Vieru, în total ataşantă, înscrie în tabloul literaturii noastre contemporane…
Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia, ediţia a IV-a
În organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ se va desfăşura, în zilele de 29 februarie şi 1 martie, ediţia a patra a Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia. Cu sprijinul filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor…
Prăvălia cu poezie
Prăvălia cu poezie se găseşte în librăriile de pe reţeaua „Humanitas”, „Alexandria”, „Cărtureşti” şi în toate librăriile care respectă cartea în general. La Piatra-Neamţ se găseşte la librăriile „Humanitas” şi „Alexandria”. Ce este „Prăvălia cu poezie”? O carte cu eseuri…
Semn de carte
Între legendă şi document istoric Sintagma din titlu, pe care am folosit-o şi în textul din numărul precedent al revistei noastre, defineşte o arie tematică în care sunt incluse cele două cărţi apărute în 2019 sub emblema Editurii Cetatea Doamnei…
Întâlniri de neuitat
• Un dialog cu prof. univ. dr. Magda Ciopraga Prof. univ. dr. Magda Ciopraga, fiica academicianului Constantin Ciopraga, a fost oaspetele de onoare al ediţiei 2019 a Zilelor Bibliotecii Judeţene „G.T Kirileanu” Neamţ. La Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru…
Aniversări: ION IACHIM
M • 70 de ani de la naşterea scriitorului şi pedagogului Am considerat întotdeauna că un scriitor – dacă Dumnezeu l-a dăruit cu har – trebuie să fie şi un Om al Cetăţii. Ion IACHIM Personalitate cu un deosebit talent…
