Categorie: -07. Dubito, ergo cogito

Farmecul dascălului

Sunt exponentul unei generaţii care a avut parte de rele şi de bune, însă norocul a tras mai greu la cântar, întrucât formaţia mea intelectuală a fost binecuvântată de acele timpuri. Exista farmecul dascălului. În clasa întâi, în timpul lecţiilor,…

NOTE DE TRECERE

Viaţa merită trăită cu toate ale ei Scrisul constant şi perseverent, munca pe mai multe paliere şi ceea ce se numeşte interdisciplinaritate sau transdisciplinaritate nu sunt prea bine văzute în cultura noastră. La noi funcţionează etichetele. Dacă eşti poet nu…

Din culisele marilor realizări şi împliniri

• Interviu cu dl. Grigoruţă Oniciuc – director al Colegiului Naţional „Petru Rareş” – Domnule director Grigoruţă Oniciuc, cum aţi reuşit să transformaţi Colegiul Naţional „Petru Rareş” în gazda olimpiadei internaţionale de astronomie? – În toamna aceasta se împlinesc 7…

NOTE DE TRECERE

Lectura cu voce tare la clasă Testele Pisa ne-au pus în faţă o oglindă în ceea ce priveşte eficienţa învăţământului nostru sau mai degrabă lipsa lui de eficienţă. Nu are niciun rost să contestăm validitatea acestor evaluări, cum am văzut…

NOTE DE TRECERE

Onoarea de a fi onorat În străinătate am fost invitat să particip la diferite evenimente şi de cele mai multe ori am fost plătit pentru intervenţia mea, fie ea o conferinţă, o lectură publică sau un dialog cu cititorii. Cu…

NOTE DE TRECERE

Tinerii de azi Cei care spun că tinerii de acum nu ar avea valori şi câte şi mai câte nu îşi dau seama, se pare, că se află într-o situaţie de două ori contradictorie. O dată pentru că dacă acest…

NOTE DE TRECERE

Minutul de poezie Am ţinut adesea la începutul orelor de la şcoală ceea ce am numit – mai în glumă, mai în serios – „minutul de poezie” şi foarte probabil voi continua acest obicei şi în anul şcolar care tocmai…

NOTE DE TRECERE

Riscuri pentru sănătate ale profesorilor Profesorii sunt expuşi unor factori de risc pentru sănătate despre care se vorbeşte public prea puţin. Munca didactică ţine, evident, de vocaţie şi adesea doar acest aspect îi motivează pe cei care şi-au luat asupra…

NOTE DE TRECERE: Un model de lider

Vizita recentă a Papei Francisc în ţara noastră m-a făcut să mă gândesc între altele la cum sunt şi cum ar trebui să fie cei care ajung lideri. Sunt mulţi conducători în lumea aceasta, iar noi românii am avut în…

Cum a fost înscris în partid Ion Creangă

În Neamţ se acordă, de mai mulţi ani, Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă”. Iniţiativa îmi aparţine (scuzaţi!) şi împreună cu Fundaţia Culturală „Ion Creangă” din Târgu Neamţ au fost premiaţi, în perioada 1998-2001, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana…