Masca şi libertatea
Chestiunile acestea simple cu spălatul pe mâini, grija faţă de igienă, păstrarea distanţei, respectarea spaţiului personal, abţinerea de la a ne îmbulzi, cum se spune, ca oile şi evitarea aglomeraţiilor ţin de nişte reguli de civilizaţie valabile oricând, nu numai în pandemie.
În plus, masca pune, totuşi, o barieră suplimentară împotriva împrăştierii prin vorbire, strănut şi tuse a picăturilor Flügge, cum se numesc ele, adică a stropilor de salivă şi secreţii care conţin virusul.
Aşadar, cu atât mai mult acum, în condiţiile pandemiei.
Înţeleg perfect că trebuie să fim atenţi şi la exagerările şi lipsa de coerenţă şi logică a unor măsuri luate de autorităţi şi chiar la unele tendinţe ale acestora de a profita de pandemie pentru a obţine oarecari avantaje sau chiar de a institui un control mai ferm asupra populaţiei.
Înţeleg, pentru că oamenilor trebuie să le fie respectate de către stat demnitatea şi libertatea şi să le fie protejată sănătatea în orice situaţie, iar de la acest principiu general nu trebuie admisă nicio derogare sub niciun motiv.
A ţine însă cont de setul minimal de reguli, inclusiv de purtarea măştii, nu are legătură nici cu opinia noastră politică, nici cu punctul nostru de vedere sau concepţia despre lume şi viaţă.
Nu ne umilesc, vreau să spun, nu ne taie din libertate, nu ne transformă în oprimaţi recunoaşterea şi respectarea regulilor, ci arată doar că ne pasă cât de cât de ceea ce se întâmplă în jur, de alţi oameni şi de noi înşine.
Nu ne împiedică nimeni, de exemplu, să criticăm unele aspecte care ni se par în neregulă privind anumite decizii, comportamente şi atitudini ale autorităţilor şi să luăm seama în acelaşi timp la ceea ce depinde de fiecare dintre noi în prevenirea răspândirii infecţiei.
Nu e nicio ruşine să recunoaştem că ne este teamă de această boală şi, în consecinţă, să respectăm regulile de bază, cum nu e niciun eroism în a brava şi a nega aiurea existenţa virusului când o lume întreagă a fost dată peste cap din cauza lui, aşa cum pare că nu s-a mai întâmplat niciodată.
Prof. psih. Vasile BAGHIU