În perioada 6-7 noiembrie şi-a ţinut lucrările conferinţa ştiinţifică internaţională „Latinitate, Romanitate, Românitate”. Evenimentul şi-a propus crearea unui cadru de discuţii între specialiştii din domeniul istoriei şi al culturii din România şi Republica Moldova în scopul evidenţierii moştenirii istorice a…
Categorie: -06. Paşi spre Europa
ROMÂNIA – VIETNAM – Educaţia care ne uneşte
Din iniţiativa Excelenţei Sale Domnul Valeriu Arteni – fost ambasador al României în Vietnam, cu sprijinul membrilor Grupului Parlamentar de prietenie România-Vietnam, pe 15 octombrie a. c., la Biblioteca Judeţenă „G.T. Kirileanu”, s-a marcat împlinirea a 70 de ani de…
Lansare de carte – „Manifest pentru Unire. Un antidot pentru neomarxism şi progresism”
La 20 octombrie 2020, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, avut loc lansarea cărţii „Manifest pentru Unire. Un antidot pentru neomarxism şi progresism”. Volumul are 232 de pagini şi este structurat în cinci capitole (Tradiţionalişti/ conservatori vs progresişti/…
Performanţe de nivel european la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”
În luna octombrie a anului 2020, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ a obţinut Certificatul European de Calitate pentru rezultate deosebite în proiectele eTwinning: „Code the Future”, coordonat de doamna profesoară Nadia Cârcu, şi „De la Terre à la Lune:…
Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ:
Noi proiecte de consolidare a competenţelor practice Pentru anul şcolar 2020-2021 Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ este partener în două proiecte de consolidare a competenţelor practice, finanţate POCU (Programul Operaţional Capital Uman)/ Axa prioritară Educaţie şi Competenţe. Este…
Un nou proiect Erasmus+ va fi implementat la Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ
În perioada 12 octombrie 2020 – 11 octombrie 2021, Şcoala Postliceală Sanitară Piatra-Neamţ va fi instituţia coordonatoare a proiectului Erasmus+ A Spot of Brightness, 2020-1-RO01-KA102-079272, desfăşurat în parteneriat cu două unităţi medicale din Malaga (Spania), respectiv Centro Asistencial San Juan…
Domnilor profesori, cu dragoste!
… Şcoala de toate gradele trebuie să fie transformată radical, dar nu scoasă din temeliile sale, din tradiţiile cele bune. Sunt unii colegi care cred că – după experienţa forţată a învăţământului online din aceste săptămâni – se va vedea…
Un nou proiect Erasmus+ la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”
În perioada 10-14 februarie 2020, trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ (dir. adj. Emilia Lupei, Ana-Irina Secară şi Livia-Marinela Nicolae) au participat la o mobilitate de formare în cadrul proiectului Erasmus+Technology-Addiction and Internet Dependency Syndrome, 2019-1-TR01-KA229-076936_5…
Mircea Cărtărescu, pe lista scurtă pentru Premiul Nobel (Literatură, 2020)
Enrique Redel, fondatorul editurii spaniole Impedimenta, care a publicat recent romanul „El cuerpo” al lui Mircea Cărtărescu, a anunţat că, între finaliştii la premiul Nobel pentru Literatură pe 2020, se află şi scriitorul român. „Academia Suedeză a redus la cinci…
Filmul românesc străluceşte la Berlinală
• Cristi Puiu a câştigat Premiul pentru cel mai bun regizor la secţiunea Encounters Pe 29 februarie, Cristi Puiu a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun regizor la secţiunea Encounters, pentru filmul „Malmkrog”, în cadrul ceremoniei de gală…
