● Interviu cu domnul Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ – Într-un interviu anterior, vorbeam împreună despre blestemele învăţământului românesc. Parcă-i făcut: din când în când dăm cu oiştea în gard, cu graţie şi nonşalanţă, fără a…
Categorie: -01. Viata sindicală, imperative
Între Acordul de la Alba Iulia şi „România Educată”
▪ Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ ● Ştiu că v-aţi întors de curând de la sărbătoarea Centenarului de la Alba Iulia şi vă felicit pentru implicarea puternică a sindicatului nemţean în acest moment…
ACORD între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ
Ţinând cont de faptul că, în acest moment, media procentului din P.I.B. alocat educaţiei din ţările membre ale U.E. este aproximativ 5,25%. Apreciind că sistemul educaţional românesc, ca în orice ţară dezvoltată, este unul dintre sectoarele strategice de care depinde…
Despre implicare şi reprezentare…
Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ – Iată-ne din nou în faţa unui alt număr al revistei. În afară de faptul că ninge ca-n poveşti şi trebuie să deszăpeziţi, ce noutăţi aveţi? –…
De la Fântâna profesorului, la Flacăra recunoştinţei – Formare sindicală şi schimb de bune practici, la Chişinău (II)
Sub genericul „Sindicaliştii din educaţie învaţă de la colegii lor din România”, Consiliul General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei a organizat, pentru liderii sindicali din învăţământul preuniversitar şi universitar din Republica Moldova, timp de două zile (18-19.10.2018)…
Bătălia pentru anihilarea Ordinului 4884
Interviu cu dl. Gabriel PLOSCĂ, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ – Să începem cu începutul. Cu ce ne doare mai tare… – Încep prin a semnala faptul că, până în momentul acesta, nimeni nu ne-a sesizat că…
Ultima oră Formare sindicală şi schimb de bune practici, la Chişinău
În virtutea bunelor relaţii statornicite între sindicatele din învăţământ de pe cele două maluri ale Prutului, în perioada 18-19 octombrie 2108, la Chişinău a avut loc un curs de formare sindicală desfăşurat sub genericul „Metodele educaţiei non-formale, eficiente şi…
LISTA PARTENERILOR CARE OFERĂ REDUCERI LA SERVICII ŞI PRODUSE, PENTRU MEMBRII DE SINDICAT
SINDICATUL LIBER AL LUCRĂTORILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ NEAMŢ http://www.slineamt.ro/ LISTA PARTENERILOR CARE OFERĂ REDUCERI LA SERVICII ŞI PRODUSE, PENTRU MEMBRII DE SINDICAT Reţeaua farmaciilor ARDEALUL – Piatra-Neamţ –…
Un punct de vedere
Punctul de vedere al Sindicatului din Învăţământ Neamţ referitor la controversa aplicării gradaţiilor corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu gradaţia maximă pentru o vechime în muncă peste 20 de ani, prevăzută iniţial de Legea 153/2017 sau aplicarea celor 10…
Mesaj
A sunat clopoţelul din nou iar cadrele didactice, elevii şi părinţii s-au strâns la şcoală pentru începutul unui nou an de învăţământ, pe care ni-l dorim mai bun şi mai prosper pentru toţi, cu împliniri şi multe bucurii. Cu…
