Ion Hadârcă, venit în literatură cu generaţia Lari – Dabija, care a schimbat fundamental accentele metaforice, o generaţie care a ştiut să utilizeze toate registrele poetice de la lirica pură şi gingaşă până la poezia patriotică, de baricadă, el a rămas singular, unic, inconfundabil, aşa cum au rămas majoritatea dintre colegii lui… Ion Hadârcă este şi va fi om al cetăţii şi un neobosit cavaler al Demnităţii.
Iurie COLESNIC
Ion Hadârcă, poet, eseist, traducător, publicist, politician, s-a născut la 17 august 1949, în familia lui Dumitru şi a Ninei Hadârcă din comuna Sângereii Vechi (azi oraşul Sângerei). După absolvirea Şcolii medii din Sângerei, activează în perioada 1966-1968 la ziarul raional şi în 1970 susţine admiterea la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” (azi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”), pe care o va absolvi în 1974. Îşi continuă studiile de doctorat, fiind şi colaborator, la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1974-1978). Pe parcursul anilor a exercitat diverse funcţii: redactor, şef de redacţie la Editura „Literatura Artistică” (1978-1981), preşedinte al Cenaclului literar „Luceafărul” de pe lângă ziarul „Tinerimea Moldovei” (1983-1985), consultant literar (1985-1987) şi secretar (1987-1989) al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Se încadrează în mişcarea de eliberare naţională (1986-1996). A fost primul preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992) şi preşedintele primei Mari Adunări Naţionale din 27 august 1989. A fost ales deputat în Congresul deputaţilor din fosta URSS (1989-1991), deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990), prim-vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). În perioada activităţii parlamentare a contribuit la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Din 2016 până în 2020 a fost senator în Parlamentul României. Este un scriitor reprezentativ al generaţiei optzeciştilor în literatura basarabeană. Începe să scrie în anii de şcoală. Prima plachetă de versuri, Zilele, prefaţată de criticul literar Mihai Cimpoi, apare în 1977. Semnează mai multe volume de poezie, poeme şi sonete: Lut ars (1984), Darul vorbirii (1985), Ambasadorul Atlantidei (1996), Helenice (1998), Albe cetăţile negre (1999), Teoria stării inutile (1999), Globul de mătase (2001), Dezinfecţia de la frontieră (2001), Echipa de îngeri (2003), Arta obsesiei (2005), Era barbară (2005), Artera Zen (2006), Gheara de fum (2007), Pianul din abator (2008), 101 poeme (2009), Noimele după Ioan (2012), Sonetariu (2012), Antene Parabolice (2013), Lira din acvariu (2014), Imposibila oprire (2014), Perfectul (des)compus (2017) ş. a. Ca publicist, scoate de sub tipar Opera Omnia: Publicistică şi eseu contemporan (2014), Grigore Vieru – verbul de lumină (2022). În 2023, la Editura „Prut” apare cartea Ruinele şi rănile războiului: Cronica primelor 101 zile de agresiune, „o carte document care poate fi studiată şi în şcoală” (Marco Shevcenco, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova). Scrie şi cărţi pentru copii: Baciul mieilor chirilici (1981), Noiţele (1985), Duminica Mare (1999), Povestea Cerbului Divin (2000), Bunicuţa zburătoare (2002), De ce-i mare soarele (2002), Aproape trei iezi (2003), Grăuncioare de lumină (2009), Ionuţ cel Nou-Nouţ (2009). Este coautor al Abecedarului pentru clasa I (2001-2005). A tradus din opera lui Cervantes, Nezami, Ch. Baudelaire, M. Aguirre, J. Marti, R Alberti, E. Mayor, a scriitorului, filosofului, activistului politic ucrainean, Ivan Draci, precum şi a scriitorilor ruşi A. Puşkin, M. Lermontov, S. Esenin, V. Hlebnikov, A. Ahmatova, S. Marşak, E. Evtuşenko ş. a.
Versurile poetului au fost traduse în engleză, franceză, italiană, ucraineană, maghiară, bulgară, rusă, azeră. A publicat peste 50 de cărţi de poezie, eseistică, publicistică, traduceri.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1978). În 2012 a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Pentru activitatea sa prodigioasă, poetul a fost distins cu numeroase premii şi distincţii în R. Moldova precum şi în România:
Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (2007, 2010), Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu” (2015, în cadrul ediţiei a XXVII-a a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”), Premiul „Lucian Blaga” pentru eseu al revistei „Viaţa Basarabiei” (2017). A fost decorat cu Ordinul Republicii (1996), Medalia Guvernului Republicii Moldova „Mihai Eminescu” (2009). În 2014 i-a fost conferită Crucea de Cavaler al Ordinului Lituanian „Marele Duce Gediminas” pentru merite în recunoaşterea restabilirii independenţei Lituaniei. (Red.)