• O fotografie pentru vindecare şi mântuire
„La 28 iunie 1940 România s-a retras din Basarabia fără sa tragă, cel puţin, un glonte” – această afirmaţie am auzit-o mulţi dintre noi, ba chiar şi am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret şi tristeţe.
Nu fiecare din cei care au auzit această afirmaţie cunoştea şi circumstanţele ce-au determinat acea realitate. Mulţi n-au avut de unde să ştie, pentru că dacă ştiau, îşi aminteau neapărat, asemeni poetului Grigore Vieru, de mama din faimoasa judecată a regelui Solomon, care, pentru a-i salva viaţa, şi-a cedat copilul unei străine…
Nu fiecare a văzut atunci sau mai târziu o fotografie, ce-avea să-i mângâie rana sângerândă, o fotografie ce-i reprezenta pe românii din dreapta Prutului, îngenunchiaţi în rugă, pe Calea Victoriei din Bucureşti, la auzul ştirii că România a fost nevoită să cedeze Basarabia. Pe fundalul dominant al rănii provocate de „abandon”, a fost foarte uşor să ne lăsăm rătăciţi prin hăţişurile ideologiei sovietice. Spunea cineva că pentru a înţelege fenomenul e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane. Altfel cum am putea explica de ce unii interpretează mult mai pregnant şi dureros comportamentul jandarmului român, decât tragedia deznaţionalizării, a valurilor de deportări şi a foametei organizate, prin care a trecut aproape fiecare familie de români basarabeni?
La şcoală ni s-a spus că la 28 iunie 1940 am fost eliberaţi de sub jugul burghezo-moşieresc român, iar pentru a evita confuzia eliberării românilor din Basarabia de sub jugul român, trebuia să fim convinşi că suntem doar moldoveni şi limba pe care o vorbim este moldovenească.
Mai târziu, mult prea târziu pentru unii, era să constatăm: Eliberaţi de sub jugul turc, eliberaţi de sub jugul român, eliberaţi de sub jugul fascist şi … perpetuum dominaţi de eliberatori.
În cazul nostru, al Basarabiei, dreapta judecată ne-am făcut-o singuri prin declanşarea procesului de rezistenţă, care a culminat cu Renaşterea Naţională şi a înglobat evenimente majore, de cotitură, în istoria noastră recentă: Marea Adunare Naţională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată, la 31 august, Legea cu privire la limba de stat/română şi grafia latină, eveniment despre care Grigore Vieru scria: „Dreptatea mea cea dintâi este limba română, în care lucrează iubirea lui Dumnezeu”, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declaraţia de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu ţara-mamă, România.
INTRAREA VIEŢII ÎN ALBIA EI NORMALĂ
Din 1990 încoace mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine şi burse oferite de Statul român, mii de cărţi, donate de instituţii publice şi din colecţii particulare ale românilor din dreapta Prutului, alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice şi al instituţiilor de învăţământ din stânga Prutului.
Au devenit fireşti vizitele la nivel înalt între şefii de stat şi de guvern, încheierea protocoalelor de colaborare între ministere şi de înfrăţire între autorităţile publice locale.
Odată cu ratificarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei Europene cu privire la Cetăţenia Multiplă, semnată la Strasbourg atât de România cât şi de Republica Moldova, redobândirea cetăţeniei române a devenit legală şi a deschis alte oportunităţi pentru românii basarabeni.
Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul, colaborarea şi schimburile între uniunile de creaţie româno-române au cunoscut o dezvoltare continuă, astfel încât mulţi au devenit membri cu drepturi depline ai uniunilor de creaţie din România: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Ziariştilor Profesionişti, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor şi interpreţilor, Uniunea Artiştilor Plastici, iar alţii chiar a celui mai important for ştiinţific – Academia Română.
Angajaţi, originari din Republica Moldova, atestăm în administraţia centrală, Guvernul României, Ministere şi Agenţii şi în calitate de membri aleşi ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul şi Camera Deputaţilor.
SACRIFICIILE ROMÂNIEI, ULUITOARE PRIN DIMENSIUNILE LOR
În toţi aceşti ani, România a susţinut constant, pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni, dezideratul cetăţenilor Republicii Moldova de a implementa sistemul de valori european, bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a democraţiei pluraliste, a angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere şi al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană, liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană pentru cetăţenii Republicii Moldova, modernizarea şi profesionalizarea administraţiei publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităţilor pentru studenţi, profesori, oameni de cultură şi ştiinţă.
COSTURI CE URMEAZĂ A FI CONŞTIENTIZATE
Cât a costat acest sprijin, nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reţinut, totuşi, că doar în ultimii zece ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă cele enumerate deja, constatăm că doar în ultimii ani, România a finanţat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetăţenilor şi dezvoltarea Republicii Moldova, a renovat grădiniţe, a donat microbuze şcolare, a renovat Muzeului de Artă, Sala cu Orgă, Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, a reconstruit Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul.
SALTUL ŞI ROADELE NOI ALE ÎNFRĂŢIRII
Un alt şir de obiective au fost sau urmează a fi construite, reconstruite sau renovate în baza protocoalelor de înfrăţire la nivelul autorităţilor publice locale, între care restabilirea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” din Chişinău, proiect în valoare de circa 920 mii de euro, finanţat de Consiliul local al Sectorului 1, al municipiului Bucureşti, reconstrucţia, cu sprijinul primăriei municipiului Iaşi a clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu România, proiect estimat la valoarea de 2 milioane de lei moldoveneşti.
PUNŢI ECONOMICE IMPRESIONANTE SPRE EUROPA
Pentru asigurarea securităţii economice şi energetice a Republicii Moldova se construieşte gazoductul aşi – Ungheni – Chişinău, se impulsionează creşterea schimburilor economice şi se facilitează accesul produselor din Republica Moldova pe pieţele europene. Precizări suplimentare: https://chisinau.mae.ro/local-news/1877.
În mănăstirile din munţii României i-am auzit nu o dată pe sfinţii călugări, mărturisindu-mi: „Basarabia e Golgota neamului românesc”, la spectacolele In memoriam Grigore Vieru sub genericul „Taina care mă apără” şi „Născuţi în limba română”, ambele desfăşurate la Sala Palatului din Bucureşti, unde s-au adunat mii de spectatori bucureşteni, i-am văzut pe mulţi din ei cu ochii în lacrimi, retrăind împreună cu artiştii noştri trăirile noastre exprimate în versurile poetului, de-a lungul timpului, în traseele prin ţară mi se mărturisea nu o dată cu voce tremurândă „ Şi eu am rude în Basarabia”, ori „Şi mama/ tatăl meu e de peste Prut, s-a retras împreună cu familia în 40”.
AU TRECUT 80 DE ANI DE ATUNCI. CE AVEM DE FĂCUT ÎN CONTINUARE? DE 30 DE ANI CĂILE SUNT BĂTĂTORITE
Să ne cunoaştem şi să ne recunoaştem!
Să valorificăm ajutorul acordat, să exprimăm gratitudinea noastră Statului Român şi fraţilor/contribuabili români.
A venit timpul să ne întrebăm şi noi sincer şi să răspundem onest la întrebarea: Ce am făcut noi, cei din Basarabia pentru românii din ţară, pentru România?
Pentru că România şi românii ca şi Moldova de Răsărit-Basarabia nu înseamnă doar unii politicieni (care mai şi greşesc, din păcate, deseori machiavelic), România şi românii înseamnă Măreţia Sfinxului din Carpaţi, înseamnă valurile Dunării, vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se menţine peste veacuri focul credinţei şi mântuirii, România şi românii înseamnă demnitatea cu care îşi apăra „ sărăcia şi nevoile şi neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii şi credinţei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu care a apărat poarta creştinătăţii, înseamnă sfinţii închisorilor, curajul şi năzuinţa nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română şi George Enescu, Cuminţenia Pământului şi Coloana Infinită/Axis Mundi ale lui Constantin Brâncuşi, pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale lui Gheorghe Zamfir, ale lui Grigore Leşe.
Suntem conştienţi că istoria românilor nu poate fi completă fără reflectarea asupra sacrificiului membrilor Sfatului Ţării din Basarabia, care au declanşat la 27 martie 1918 procesul de unificare a provinciilor româneşti, dar şi a generaţiei de aur din Basarabia de la sfârşitul anilor ʼ80 începutul anilor ʼ90, care au pregătit şi înfăptuit Renaşterea Naţională.
Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără muzica lui Eugen Doga, Anatol Chiriac, Ion şi Petre Aldea – Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu şi virtuozitatea „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros.
Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile şi valorile în toată complexitatea.
MOLDOVA DE RĂSĂRIT/ BASARABIA, QUO VADIS?
Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămaşi cu sechele din perioada sovietică, referitor la identitatea noastră şi limba pe care o vorbim, acum nu mai există justificare, e doar constatarea că suntem atraşi din nou într-un teatru al absurdului.
„Să vorbim româneşte! Să ne preţuim valorile! Să ne cunoaştem istoria şi Ţara!”- acesta ar fi răspunsul.
La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar dacă exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară.
Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în faţă şi ne fac semnul crucii în spate, rugându-se pentru noi.
În faţa unei pandemii, membrii familiilor se ţin departe, deşi mistuiţi de dor, naţiunile îşi adună forţele, statele îşi dau mâna – toate pentru a salva Viaţa.
De-a lungul secolelor naţiunile au supravieţuit, ţinându-se împreună, iar roluri hotărâtoare în istoria lumii au avut doar statele puternice sau cele care au dus o politică înţeleaptă.
Aşezarea noastră geografică „în calea răutăţilor” ne-ar putea servi pentru transformarea condiţiei noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu.
Ferice de naţiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici capabili să impulsioneze şi să direcţioneze energiile spre bine şi împlinire.
Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne binecuvânteze!
(Sursa: Ziarul Făclia, Chişinău, 26 iunie 2020)
Iuliana GOREA COSTIN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar