E grea munca la catedră? Se pare că da. De ce? Învăţămîntul românesc e năucit de „reforme”. Cum vine un nou ministru, şterge cu buretele tot ce a făcut cel dinaintea sa şi vrea să-şi impună modul său de a privi lucrurile. În această conjunctură, omului de la catedră îi este extrem de greu să fie calm, senin, obiectiv, echilibrat şi plin de dăruire. Mai ales atunci cînd de peste tot apar „exegeţii” din domeniu. Ne referim la persoanele care n-au stat nici o oră în faţa unei clase cu loaze nemulţumite şi indisciplinate.
Şi atunci, ne întrebăm: mai poate distinsul profesor de astăzi să fie fericit vreodată? Da, poate. Cînd anume? În fiecare an şcolar, la 15 septembrie şi la 15 iunie. Cînd învăţăceii vin la şcoală ca plozi şi pleacă în vacanţa mare ca elevi cu diplome şi coroniţe de premiant. Că vorba aia, pînă şi pensionarii trăiesc intens prima şi ultima zi de şcoala. Chiar dacă n-am luat niciodată coroniţa cu frunze de stejar. Şi mai este fericit „dom profesor” cînd se afişează rezultatele la olimpiade, concursuri internaţionale şi admiteri de toate calibrele. Atenţie!, unde foştii lui elevi sunt totdeauna „fruncea”. Abia atunci, eminentul nostru pedagog îşi dă seama că osteneala nu i-a fost în zadar. Că merită să meargă mai departe. Tot cu clasă, fără istov. În ciuda analfabeţilor.
Cum e musai să arate un prof din zilele noastre? În primul rînd să nu ajungă din întîmplare la catedră. Că destui licenţiaţi devin profesori peste noapte. Motivul? Sunt disponibilizaţi din alte sectoare. Iar joburile sunt cu ciubote roşii. Vorba amicului meu: în urbea X sunt atîtea joburi disponibile, cîte locuri de parcare găseşti în capitală. Citeşte: niciunul. Că dascălul adevărat trebuie să aibă vocaţie, har, stofă, asta ştie mam mare. Dar… profesor nu poate fi oricine. Parol! Pe umerii unui dascal apasă mari responsabilităţi. Apostolatul este o meserie în care exigenţa şi indulgenţa sunt probleme de dozaj, ca în medicaţie. Ai greşit doza, ai încurcat-o „Comisia de Disciplină” te papă. Pînă şi hîtrul Creangă a insistat asupra acestei probleme. Ce a spus la vremea lui? Meseria de dascăl ” e treabă de gust, nu de silinţă”. Aţi priceput fîrtaţilor? Oare cuvintele creează realităţi? Se pare că da.
Dumitru RUSU