Îndemnul vestit al lui Ion Heliade Rădulescu: „Scrieţi băieţi, numai scrieţi!” a avut un ecou deosebit în secolul al XIX-lea, rămânând până astăzi cuvântul de ordine al gazetăriei autohtone. Începută sub semnul elanurilor romantice specifice acelor vremuri, presa din ţara noastră a rămas până în zilele noastre un domeniu de activitate deosebit de incitant.
Revistele şcolare au apărut încă din secolul al XIX-lea în cadrul unor şcoli din Transilvania, fiind încă de la început un mijloc de conservare şi de cultivare, în primul rând, a limbii naţionale; de asemenea, revistele şcolare, încă de la început, erau expresia unei modalităţi concrete de a asigura o apropiere mai vizibilă între tinerii studioşi şi punerea în evidenţă a specificului cultural.
În acest context, în anul 1834, apare, la Blaj, prima revistă şcolară, numită „Aurora”. Dintr-o informaţie a vremii aflăm că, de cele mai multe ori, revistele şcolare circulau în manuscris, dar, circulaţia acestora era asigurată şi prin şapirografiere (o tehnică simplă, ieftină şi robustă; multe şapirografe erau acţionate manual printr-o manivelă, prin urmare nu necesitau electricitate). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, publicaţiile, în general, deci şi revistele şcolare au început să fie tipărite. Cărturarii ardeleni, veniţi de peste munţi în cele două ţări unite în 1859 într-una singură, au adus cu ei tiparniţe mai performante. Cei mai mulţi dintre scriitorii români din secolele al XIX-lea şi al XX-lea îşi leagă debutul literar de vreo revistă şcolară (G. Coşbuc – „Virtus romana rediviva”; chiar şi Mihai Eminescu: dacă acceptăm că Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti este o revistă-florilegiu).
Spiru Haret a introdus cu statut de obligativitate, începând cu 1905, disciplina Reviste şcolare, iar perioada interbelică s-a caracterizat printr-o dezvoltare impetuoasă a publicisticii şcolare. După 1945, însă, cam 20 de ani, revistele şcolare intră într-un con de umbră şi, mai ales în obsedantul deceniu sunt înlocuite cu gazetele de perete. Publicistica şcolară îşi recapătă statutul pe care îl merită încă din 1966: în următoarele două decenii, în şcolile din ţară, apar peste 700 de titluri.
După 1990, publicistica şcolară se diversifică şi se specializează atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi al ariei de adresare; apar reviste: caleidoscop, beletristice, ştiinţifice, tehnice, ştiinţifico-fantastice, umoristice, de atitudine, dar şi: foi volante, trimestriale, semestriale, anuale ori gimnaziale, liceale etc. Cei peste 175 de ani de experienţă în domeniul revistelor şcolare sunt valorificaţi prin înfiinţarea unui concurs naţional al revistelor şcolare, concurs care funcţionează până azi (excepţie, anul 2021).
Ca orice activitate şcolară, şi jurnalistica urmăreşte, cum e şi firesc, dezvoltarea unor deprinderi, competenţe şi atitudini în rândul elevilor precum şi atingerea unor finalităţi; acestea ar putea fi formulate sintetic astfel: cultivarea respectului pentru cuvântul scris; dezvoltarea interesului pentru exprimarea corectă şi expresivă; dobândirea unor deprinderi de redactare şi de tehnoredactare, de documentare şi de investigare; formarea unor atitudini de acceptare şi respectare a adevărului şi a realităţii, formarea conştiinţei de sine etc.
Din ce în ce mai multe unităţi şcolare promovează în curriculumul la decizia şcolii următoarele discipline opţionale: jurnalistică şcolară, tehnici de redactare, tehnici de tehnoredactare, tehnici de documentare şi de investigare, realizarea revistei şcolii etc. Cele mai multe dintre liceele din judeţ iar în ultimii 15-20 de ani şi şcolile gimnaziale au creat o adevărată tradiţie în ceea ce priveşte jurnalismul şcolar, editând periodic reviste competitive, care, nu de puţine ori, au câştigat numeroase premii şi distincţii la concursuri şi competiţii de profil. Bineînţeles, fiind vorba de competiţii şi concursuri, era nevoie de o sumă de criterii care să fie respectate de către toţi participanţii; aşa s-a creat un cadru valoric unic, un adevărat regulament la care se raportează toţi elevii şi profesorii care editează reviste şcolare. Concursul naţional de reviste şcolare organizat de Ministerul Educaţiei promovează o serie de criterii după care se face evaluarea, asigurând, prin aplicarea acestora, caracterul unitar al activităţilor de jurnalistică şcolară din şcoli. Succint, aceste criterii pot fi formulate astfel: ilustrarea specificului şi a personalităţii şcolii prin conţinutul revistei; adecvarea problematicii la interesele, preocupările şi nevoile de informare ale cititorilor; modul atractiv şi original, ingenios chiar, de tratare a subiectelor; utilizarea unui limbaj adecvat vârstei elevilor şi cititorilor potenţiali; ritmicitatea apariţiilor; ilustrarea prin conţinut a specificului local, zonal şi regional şi a obiceiurilor şi tradiţiilor, mediatizarea experimentelor naţionale/internaţionale precum şi a personalităţilor locale şi judeţene; cultivarea parteneriatului şcolar; reflectarea problematicii abordate de revistă în media locală şi naţională; impactul revistei în viaţa şi activitatea copiilor de vârstă şcolară; dimensiunea europeană a conţinutului revistelor şi mesajul intercultural al acestora.
Din raţiuni cunoscute, în 2021, Ministerul Educaţiei nu a organizat concursul de reviste şcolare, dar „continuitatea” a fost asigurată de către Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative (FICE), care a organizat etapa naţională a Concursului de jurnalism şi reviste şcolare. Din fericire, ediţia din acest an a numărat printre câştigători şi o revistă nemţeană: elevii de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş din Piatra-Neamţ şi-au adjudecat premiul I cu revista „Adobiografiinţa”.
Aşadar, jurnalistica şcolară nemţeană şi-a dovedit valoarea perenă prin obţinerea unor performanţe notabile şi în acest an!
(continuare în numărul viitor)
Prof. dr. Gheorghe BRÂNZEI
(N. R. – Cele două imagini reprezintă coperţile revistei „Adobiografiinţa” (nr. 42-43 şi nr. 44-45) cu care Colegiul Naţional Calistrat Hogaş Piatra-Neamţ a câştigat premiul I la Concursul de reviste şcolare organizat în 2021 de FICE ROMÂNIA.)