Ştiinţa. În Mesopotamia şi Egipt, explicarea lumii se realiza într-un mod mitic, fantezist. Mesopotamienii observau fenomenele naturale în scopuri practice. Se cerceta repetiţia şi periodicitatea unui fenomen, iar rezultatele consemnate erau utilizate în prezicerea viitorului. Cu siguranţă, grecii au contribuit mult la formularea unei cosmologii pornind de la mitologiile orientale.
Întrucât Egiptul era înconjurat de graniţe naturale, civilizaţia şi cultura egipteană lasă impresia unei lumi închise, însă cei trei mii de ani de existenţă ne arată rapiditatea cu care au fost puse în evidenţă propriile forme de civilizaţie şi cultură.
Potrivit informaţiilor arheologice, începuturile civilizaţiei egiptene sunt grupate în trei etape (badariană, amratiană şi nagatiană), fiecare marcând evoluţia umanităţii. Prima etapă s-a caracterizat prin schimburi comerciale, existenţa aramei, a ceramicii negre cu cromatică spre brun şi roşu, a doua a fost cea a decorării ceramicii cu motive geometrice, iar a treia, a ceramicii tipic ornamentale, este etapa în care apar, pentru prima dată în lume, vasele de faianţă. Perioada Regatului Mediu se caracterizează prin abundenţa construcţiei de monumente şi de elocvente evoluţii ale literaturii. Tot acum s-a construit un canal de navigaţie ce lega Nilul de Marea Roşie.
Ştiinţele şi tehnica, matematica şi astronomia aveau un caracter empiric şi practic. Însăşi grecii erau uimiţi de nivelul înalt al culturii şi civilizaţiei egiptene, fapt pentru care unii mari oameni de ştiinţă ai Eladei (Thales, Pitagora, Platon, Empedocle) au studiat în centrele de cultură din Egipt. În domeniul metrologiei au stabilit unităţi fixe de măsură pentru volum, suprafeţe, greutăţi, cerute din activităţile practice, chiar dacă foloseau o aritmetică rudimentară. Din mileniul al III-lea î. Hr. au utilizat sistemul zecimal de numerotaţie, dintre cele patru operaţii, înmulţirea şi împărţirea o făceau numai cu 2.
În domeniul ştiinţelor exacte, cele mai mari rezultate le-au obţinut în geometrie şi astronomie. Dezvoltarea geometriei a fost determinată de măsurarea suprafeţelor terenurilor agricole, ajungând să calculeze suprafaţa dreptunghiului, triunghiului, cercului şi trapezului.
Privitor la matematică şi astronomie, constatăm evoluţii surprinzătoare (sute de mii de tăbliţe cuprind diverse calcule şi operaţii aritmetice). De la babilonieni ne-a rămas împărţirea cercului în 360 de grade, gradul în 60 de minute şi minutul în 60 de secunde. Acestora se adaugă calculul ridicării la pătrat şi la cub, extragerea rădăcinii pătrate, tabele logaritmice. Conform unor surse, se pare că sumerienii au fost descoperitorii algebrei, reuşind să rezolve ecuaţii de gradul I şi II. Privitor la ştiinţele exacte, se pare că existau legături între popoarele Mesopotamiei şi cele ale Egiptului. Au avut contribuţii importante şi în lexicografie. Arhitectura, arta, muzica, scrierea, literatura, învăţământul, gândirea pre filosofică reprezintă domenii în care au avut contribuţii importante.
În domeniul ştiinţelor, în care se amestecă empirismul şi iraţionalul, Babilonul a dus lipsa a ceea ce Atena va dărui Occidentului, distincţia clară între ceea ce este accesibil prin simţuri şi ceea ce este accesibil doar intelectului.
Fără teama de a greşi, putem afirma că această civilizaţie mesopotamiană, prima dintre marile civilizaţii regionale, iniţiatoare şi inovatoare în multe domenii, a lăsat omenirii o moştenire culturală extraordinară.
Grecii şi romanii cunoşteau calendarul lunar, iar pentru ca anul să devină solar trebuie adăugată câte o zi la fiecare an bisect. În acest sens, Iulius Caesar i-a încredinţat matematicianului Sosigenes reforma calendarului. Acest calendar s-a numit calendarul iulian şi a devenit, după modificările făcute de papa Grigore al XIII-lea, calendarul pe care îl utilizăm şi noi astăzi.
Ştiinţele despre natură care s-au dezvoltat în Grecia au pus bazele gândirii moderne, demonstrând că nici o teorie nu poate exista a priori şi necesită de fie confirmată de observaţie.
Aportul geometriei este unul considerabil permiţând o abordare mai exactă a universului şi reprezentarea simbolică a sistemelor neperceptibile. Paralel cu progresul înregistrat în domeniul ştiinţelor exacte a apărut şi cel din domeniul medicinei care, astăzi, reprezintă una din contribuţiile majore ale gândirii greceşti la moştenirea culturii occidentale.
Clasificarea ştiinţelor realizată de către Platon, conţine ceea ce avea să fie distincţia din Evul Mediu între trivium (gramatică, retorică, dialectică) şi quadrivium (aritmetică, geometrie, astronomie, muzică).
Rezultatele ştiinţei elenistice (compilaţii, enciclopedii, tratate) în special în domeniile geometriei, astronomiei şi medicinei, transmise Europei prin intermediul romanilor şi arabilor, au rămas adevărate modele de investigaţie ştiinţifică, acceptate timp îndelungat de 15 sau 17 secole.
În antichitatea romană, preocupările de natură ştiinţifică nu au atins intensitatea şi valoarea întâlnite la alte popoare antice, doar în unele domenii au avut consistenţa impunerii în viaţa ştiinţifică a lumii mediteraneene.
Dr. Mihai FLOROAIA