Proiect de strategie sindicală în învăţământ

La sfârşitul lunii august a avut loc la Bucureşti şedinţa Biroului Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), în cadrul căreia s-a făcut o analiză a situaţiei actuale a federaţiei şi a mişcării sindicale în general, cu accent pe cea din învăţământ, în contextul social – politic actual. În baza acestei analize a fost realizat un proiect de strategie sindicală pentru perioada următoare, care se va finaliza până la noua şedinţă de Birou Operativ a FSLI, din luna septembrie.

Proiectul va fi prezentat în Colegiul Naţional al liderilor  FSLÎ, urmând să fie puse la punct toate detaliile.

La Biroul Operativ al FSLI a fost prezentat Memoriul de Protest referitor la situaţia angajaţilor din învăţământ.

Ideea de bază a fost să ne gândim la toate elementele care să asigure  întregirea salariilor„, ne spune Gabriel Ploscă, preşedintele FSLI Neamţ, „aşa cum au promis guvernanţii, la nivelul celor din  iulie 2010, deşi puterea reală de cumpărare a scăzut faţă de acel moment şi atunci ar fi necesară inclusiv o indexare măcar la nivelul inflaţiei. Un punct important al discuţiilor a fost acela al problemelor generate de Legea Educaţiei, lucruri care trebuie soluţionate urgent pentru ca aceasta să devină funcţională. Nu avem încă toate metodologiile de aplicare şi se lucrează pe măsuri tranzitorii, iar uneori nu există nici acestea„.

Atât cât a fost ministru interimar al Educaţiei Liviu Marian Pop, a reintrodus titularizarea în sistemul de învăţământ şi nu pe unitatea şcolară, sistem care să dea mai multă stabilitate posturilor, a reintrodus de asemenea în mobilitatea personalului pretransferul şi detaşarea, care fuseseră eliminate.

O problemă stringentă ce trebuie rezolvată este aceea a Consiliului de Administraţie din şcoli, în care majoritatea – aşa cum este normal şi firesc – ar trebui să fie formată din cadre didactice„, a punctat profesorul Gabriel Ploscă, liderul sindicatului nemţean. „Au fost făcute o serie de propuneri pentru modificarea Legii Dialogului Social, cum ar fi obligativitatea invitării liderului sindical la şedinţele CA din şcoli, cotizaţia de sindicat să fie oprită pe statul de plată, cu acordul membrului de sindicat. Atunci când, în mod abuziv, fostul ministru Funeriu a scos din statul de plată această cotizaţie a motivat în mod mincinos că membrii de sindicat nu au fost consultaţi şi că aceştia nu ar fi de acord. Dar, noi avem tabelele cu semnăturile lor care dovedesc faptul că şi-au dat acordul. Fostul ministru Funeriu minţea cu neruşinare spunând că sindicalizarea în învăţământul din România este de doar 7%,  numai în Neamţ, la noi, aceasta este la nivelul de 90%”, a accentuat  Gabriel Ploscă.

După ce strategia sindicală va fi definitivată la nivel naţional, urmează să fie realizată o strategie proprie, pornind de la cea la nivel naţional, adaptată condiţiilor din Neamţ.

 

Rezoluţie pentru modificarea legislaţiei muncii

La Consiliul Naţional al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR),  care a urmat şedinţei Biroului Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a fost dezbătut şi aprobat Raportul de activitate pentru perioada noiembrie 2011 – august 2012 şi au fost discutate probleme organizatorice în special legate de organizarea celui de-al V-lea Congres al CSDR ce va avea loc în noiembrie anul acesta.

A fost adoptată o rezoluţie prin care se solicită modificarea legislaţiei muncii în regim de urgenţă, care a fost comunicată oficial ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop.

„Rezoluţia este rezultatul dezbaterii unui document intitulat „Analiza situaţiei implementării în România a legislaţiei europene referitoare la informarea şi consultarea lucrătorilor, negociere şi derularea procesului de dialog social”, a precizat preşedintele Filialei Neamţ a CSDR, Gabriel Ploscă. (A.B.)