Categorie: -05. Panoramic romașcan

Între emoţii şi neputinţe:

Bobociada în şcolile muşatine… Sfârşitul anului şcolar 2014/2015 a pus pe jar toată suflarea, elevii claselor terminale, atât cei de la gimnaziu, cât şi liceenii, urmând să demonstreze, cu notele de la Evaluarea naţională, respectiv de la Bacalaureat, cum s-au…

Cinstire drapelului Tricolor!

Chiar dacă manifestările din şcolile romaşcane n-au avut amploarea altor sărbători naţionale, dată fiind ziua în care aceasta este marcată în calendar (după încheierea anului şcolar), Ziua Drapelului Naţional nu a dus lipsă de prezenţa elevilor şi a dascălilor adunaţi…

Buni, dar fără premii!

  Ediţia 2015 a Festivalului de muzică uşoară „Mamaia Copiilor”, desfăşurat în perioada 6 – 11 iulie pe litoralul Mării Negre, a constituit pentru talentaţii copii din zona Roman ului mai degrabă un motiv de tristeţe, niciunul dintre cei patru finalişti nefiind…

Selecţionata… C.N.R.V.

Ca şi cum le-ar mai fi trebuit şi alte cele în afară de perfor-manţă şi de faima instituţiei, profesorii de la Colegiul Naţional „Roman Vodă” (C.N.R.V.) vor purta piese de vestimentaţie distinctive. Nu, nicidecum nu este vorba despre o uniformă,…

Premiaţi de ierarh…

Într-un gest care se repetă de-acum, ÎPS Ioachim, întâistătătorul scaunului arhieresc al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, i-a invitat pe cei mai meritoşi absolvenţi ai liceelor romaşcane la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman pentru a aduce, astfel, un omagiu…

„Portrete de dascăl” la bibliotecă…

Clubul Copiilor şi Elevilor Roman, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” şi Primăria Roman, a organizat cea de a VI-a ediţie a Concursului Naţional „Culoarea lecturii în bibliotecă”, obiectivul activităţii din acest an fiind realizarea unor lucrări plastice…

Omagiul de fiecare zi…

Finele lunii iunie constituie un moment de sărbătoare pentru profesorii şi elevii Şcolii de Artă din Roman, ziua de 28 a acestui an marcând împlinirea a 103 ani de când a văzut aici lumina zilei marele dirijor şi muzician Sergiu…

Eveniment editorial la catedrală…

În contextul serbării celei de-a XV-a ediţii a Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, sâmbătă, 16 mai, a avut loc lansarea volumelor „Ierarhul Academician Melchisedec Ştefănescu, predicator, catehet şi pedagog de vocaţie” de arhimandrit Pimen Costea, şi „Părintele Dumitru Stăniloae – creatorul…

Dor de poezie” la ediţia a XIII-a…

Ultimele zile ale lui Florar au constituit o reîntâlnire memorabilă cu poezia pentru elevii care învaţă în şcolile din zona Romanului, Colegiul Tehnic „Petru Poni” găzduind, în ziua de 26 mai, festivitatea de premiere la Concursul Naţional de Creaţie Lirică…

Cu muza scrisului la „Roman Vodă”…

Sala de festivităţi „Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Naţional „Roman Vodă” a fost bântuită de muza scrisului în zilele fierbinţi ale acestui ultim semestru de an şcolar, două profesoare legate adânc de numele şcolii cu nume de voievod din urbea muşatină…