PROMOVAREA PRIN ACTIVITĂŢI INOVATOARE A EGALITĂŢII DE ŞANSE ŞI DE GEN ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR PARTENERILOR SOCIALI, CU ACCENT PE INSTITUŢIILE DE EDUCAŢIE Activitatea 4: Program pentru informarea şi creşterea conştientizării privind egalitatea de gen şi de şanse în rândul partenerilor…
Zilele Liceului Economic „Vasile Conta”
Liceul Economic „Vasile Conta” din Târgu Neamţ a marcat de curând 16 ani de existenţă a instituţiei. S-au organizat cu acest prilej Zilele Liceului Economic „Vasile Conta” la care au participat personalităţi culturale şi religioase, politicieni, emisari ai instituţiilor judeţene…
Telegrame
Anul acesta, în octombrie, conform unei statistici date publicităţii de ISJ Neamţ, în cataloagele şcolilor nemţene s-au pus aproape 140.000 de absenţe. Doar o treime dintre ele au fost motivate, restul fiind la bună voia şcolerului. Pe total, la nivel…
Spiritul „Rareşului” nu respiră doar în zilele de sărbătoare…
* Interviu cu dl. Mihai Obreja, director al Colegiului Naţional „Petru Rareş” Toată lumea nemţeană ştie că pe 28 şi 29 noiembrie, cu prilejul sărbătoririi celor 144 de ani de glorie a Colegiului Naţional „Petru Rareş”, aţi organizat, la faţa…
Proiectul Leonardo da Vinci: „Muzicieni pentru mileniul III”
Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, a câştigat un nou proiect european în cadrul programului Life Long Learning, subprogramul Leonardo da Vinci, cu titlul „Muzicieni pentru mileniul III”, 2013-2015. Proiectul se adresează elevilor claselor a XI-a şi a XII-a muzică,…
Mai mult respect pentru limba noastră
Se ştie că limba este într-o continuă schimbare, iar perioadele de mare efervescenţă creatoare (descoperiri, inovaţii, noi tehnologii, evenimente deosebite, mişcări sociale), impun îmbogăţirea unor anumite terminologii. Actualmente, în epoca dezvoltării tehnologiilor digitale şi a globalizării, se ajunge firesc, prin…
Frânturi din tradiţiile românilor, în ateliere de formare cu portughezi, croaţi, ciprioţi şi turci
În perioada 2013-2015, Asociaţia Magister Educationis Neamţ derulează Parteneriatul pentru învăţare Grundtvig Thesaurus-Treasury for Adult Education, care are ca obiectiv promovarea educaţiei interculturale europene a adulţilor. Partenerii din acest proiect sunt: Obrtničkakomora Zagreb (Croaţia), Kastamonuİl Milli Eğitim Müdürlüğü–Kastamonu (Turcia), Agrupamento…
Telegrame
În cadrul campaniei naţionale Nepăsarea ne face complici, câteva sute de elevi ai Colegiului Naţional „Roman-Vodă” şi ai Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, s-au întâlnit pe 19 noiembrie cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul…
„Tamara” de la Barticeşti pe podium la „Next Star”!
Carina Mihăilă, fetiţa pistruiată de 11 ani din satul Barticeşti, judeţul Neamţ, a reuşit în luna decembrie cea mai mare performanţă de când este răsfăţata scenei. Evenimentul a fost consemnat cu prilejul finalei concursului naţional „Next Star” rezervat copiilor cu…
Doamna Aspazia Oţel Petrescu, la cumpăna anilor…
La-nceput de decembrie 2013, în a noua zi a lui Undrea, în urbea noastră muşatină, într-o discreţie totală şi cu o smerenie copleşitoare, doamna Aspazia Oţel Petrescu a sărbătorit împlinirea unei vârste minunate, de Dumnezeu binecuvântată – 9o de ani.…
