Categorie: -08. Cogito, ergo sum

Nu cred să existe vreo operă mai de preţ decât o viaţă de om

Mircea Zaharia: Domnule Alexandru Dobrescu aţi fost redactor-şef al revistei Alma Mater, prima noastră revistă studenţească postbelică. Din care mai târziu, la Iaşi, s-au tras, parcă, Dialog şi Opinia Studenţească. Ştiu că în 1968 aţi fost invitat alături de alţi studenţi din Cluj, Bucureşti şi Timişoara…

Maxime şi cugetări filocalice

  Iubirea frumuseţii spirituale, Filocalia, reprezintă sinteza spiritualităţii creştin-ortodoxe. Astfel, colecţia scrierilor filocalice poate fi considerată atât un tratat sistematic al dogmaticii şi spiritualităţii, cât şi un îndrumar al creştinului pentru urcuşul duhovnicesc. Într-un asemenea context, recomand ediţia a doua…

Contribuţia preoţimii române din Ardeal la întregirea neamului

  Apărută la Editura Argonaut, Cluj-Napoca şi Editura Episcopiei Devei şi Hunedoarei, 2015, lucrarea Contribuţia preoţimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului (1916-1919) a preotului, istoricului, scriitorului, gazetarului şi omului politic Sebastian Stanca (1878-1947), se înscrie în preocupările…

NOTE DE TRECERE

Copy-paste, print şi… gata „referatul”!   Metoda (şi moda) referatelor a devenit în şcolile noastre un fel de a doua natură. Să ne înţelegem! În principiu, orice metodă este bună dacă dă rezultatele scontate, iar aceasta are şi ea, la…

NOTE DE TRECERE Pentru o cultură a recunoaşterii

    Vieţile noastre pot fi nişte dezastre şi asta numai din cauză că am întâlnit pe drum doar obiecţii şi critici, atitudini neprietenoase şi condamnare, marginalizare şi etichetare. Tot aşa cum vieţile acestea ale noastre, cu poveştile lor extraordinare…

Adolescenţi nemţeni la porţile poeziei

  Ce este cartea? Cartea însemnă credinţă, cartea înseamnă iubire, lumină, speranţă. Ai o relaţie extrem de strânsă cu cartea. Dacă un prieten, un iubit, o iubită te poate trăda, te poate înşela, cartea n-o să facă niciodată acest lucru.…

Mediocraţia democraţiei

  Iadul este dezordinea, raiul e ordinea, spune un consacrat teolog. Trăim într-o cultură, cea română, a dezordinii. Sufocantă. Nealeasă. Fals idolatră. Într-un interviu mai vechi, regretatul Alexandru Muşina spunea: „Am fost şi sunt împotriva unei sintagme absolut nefericite şi…

NOTE DE TRECERE „Ce vrea să spună poetul?”

A-i lipsi pe elevi de bucuria descoperirii poeziei este unul dintre defectele sistemului nostru de învăţământ. Poezia este un instrument de dezvoltare emoţională dintre cele mai bune, însă, din păcate, insuficient şi inadecvat folosit. Când citim poezie autentică, lumea capătă…

SCOFALA

  Mare scofală! Problemă fără de soluţie! Pacostea examenelor româneşti! Calamitate! Şi alte calificative asemenea. E vorba despre examenele scrise, de toate calibrele şi de toate soiurile, păzite vajnic cu sprijinul poliţiei, al jandarmeriei şi chiar al onorabilului minister public.…