Anul acesta, în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, una dintre cele mai aşteptate întâlniri cu lumea marilor creaţii teatrale contemporane ale Europei a fost reprezentată de un spectacol care, de la premiera sa de acum doi ani,…
Categorie: -10. Arte şi Meserii
Scrisoare către o prietenă – Livada lui Dodin
Dragă Doamnă de Fontainebleau, Telefonul tău m-a surprins pe treptele Naţionalului înainte de a intra la spectacol. Înghesuială şi pupături cu lumea care a trecut pe la TT, dar şi cu restul lumii (…) Mi-ai zis că tu n-ai…
Eveniment plastic nemţean în premieră: Concursul şi Expoziţia Internaţională de Arte Plastice pentru Copii „Piatra-Neamţ Creativ”
Rezultat al unui proiect iniţiat de Asociaţia culturală „Arte.Ro” din Piatra-Neamţ, Concursul şi Expoziţia Internaţională de Arte Plastice pentru Copii „Piatra-Neamţ Creativ” şi-au semnat actul de naştere în prima decadă a lunii decembrie a acestui an. Acţiunea a…
Mesajul unei vieţi trăite frumos: Mesajul din sticlă de Elena Didoiu
M-am hotărât să aştern pe hârtie aceste câteva constatări, când am primit spre lectură cartea „Mesajul din sticlă” a Elenei Didoiu. Pentru cei care nu ştiu cine este autoarea, precizăm că distinsa doamnă este absolventă a Facultăţii de Filologie…
O carte document semnată Viorel Nicolau
Inginerul Viorel Nicolau, cunoscut librar, editor, filatelist şi cartofil, a devenit, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, o prezenţă tot mai activă în viaţa culturală a Municipiului Piatra-Neamţ, a judeţului Neamţ şi nu numai, prin editarea, prezentarea şi…
Muzică şi poezie
Doina Cătălina Gavriliu Teodoru s-a născut la Galaţi, copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Bârlad, iar după aventurile învăţământului superior, pe tărâmul îmbinării sunetelor frumoase, a ajuns profesoară la Piatra Neamţ. A funcţionat titulară la Şcoala Generală Nr. 3…
INFOCULT
Ziua Naţională a României, serbată la Muzeul de Istorie şi Arheologie Ziua Naţională a României a fost sărbătorită luni, 28 noiembrie, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, unde a avut loc un simpozion organizat de Complexul Muzeal…
Armonie şi polifonism la zidirea episcopală a Romanului
Pentru Cetatea Muşatină a Romanului recenta răsturnare a celor două clepsidre, una a secolelor, şi o alta a mileniilor a fost precedată de o crestătură sacră de răboj, care aduce aminte creştinilor că Sfântul Locaş de închinăciune al Episcopiei…
PREMIILE Festivalului de Teatru Piatra Neamţ PLEDEZ PENTRU TINE(RI) Ediţia a XXVIII-a
* Premiul pentru cel mai bun spectacol: AGLAJA după Aglaja Veteranyi, dramatizare: Alina Petrică, concept şi coregrafie: Ştefan Lupu Centrul Cultural European pentru UNESCO ,,Nicolae Bălcescu”, Bucureşti * Premiul pentru cel mai bun actor: VLAD BÂRZANU…
Cărţile colegilor noştri, Himere – de Mihai Agape
După debutul literar din 2012 (Lampa care întinde morţii prada) şi publicarea unei noi cărţi în 2014 (Eşecul Fatidic, o reluare a primului volum), cunoscutul artist plastic Mihai Agape a publicat în acest an, 2016, cartea intitulată Himere.…
